Reprezentanţii UDMR anunţă că formaţiunea politică susţine organizarea de alegeri parlamentare anticipate, însă doreşte ca acestea să nu se desfăşoare concomitent cu alegerile locale, ci cu o săptămână înainte.
„Suntem pregătiţi să mergem oricând în faţa alegătorilor noştri. Dacă este necesar, putem cere încrederea comunităţii noastre chiar mâine. Prin urmare, recomandăm ca alegerile anticipate să fie înainte de cele locale. Astfel ar trebui să avem alegeri parlamentare anticipate în 14 iunie, iar alegeri locale în 21 iunie”, au anunţat reprezentanţii UDMR sâmbătă după amiază, la finalul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali care a avut loc la Cluj, citați de news.ro.
Până de curând, UDMR nu era de acord cu alegerile anticipate, formațiunea comunității maghiare opunându-se în continuare alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Lideri ai Uniunii au declarat că vor fi alături de PSD la depunerea unei moțiuni de cenzură, în cazul în care Guvernul Orban își asumă răspunderea pentru o astfel de lege. Căderea Guvernului, în eventualitatea adoptării moțiunii de cenzură, deschide calea alegerilor anticipate.