Linkuri accesibilitate

Ales Bialiațki, laureat al Premiului Nobel, condamnat la 10 ani de închisoare în Belarus


Ales Bialiațki în timpul audierii din instanță, în ianuarie, la Minsk.
Ales Bialiațki în timpul audierii din instanță, în ianuarie, la Minsk.

Un tribunal din Minsk l-a condamnat pe Ales Bialiațki, laureat al Premiului Nobel pentru Pace din Belarus, la zece ani de închisoare pentru contrabandă și evaziune fiscală, acuzații despre care apărătorii drepturilor omului și guvernele occidentale le-au calificat drept represalii motivate politic din partea conducătorului autoritar Aleksandr Lukașenko.

Centrul pentru drepturile omului Vyasna (Primăvara) din Minsk a declarat că, la 3 martie, tribunalul districtual Lenin i-a condamnat, de asemenea, pe co-inculpații Valianțin Stefanovici și Uladzimer Labkovici - la nouă ani, respectiv, șapte ani de închisoare.

Un al patrulea acuzat, Zmitser Salauyou, care a fost judecat în absență, a fost condamnat la opt ani de închisoare.

Toți au negat acuzațiile de a fi adus bani în Belarus pentru „activități ilegale și finanțarea” centrului pentru drepturile omului Vyasna, al cărui președinte este Ales Bialiațki.

Ales Bialiațki, care a luptat toată viața sa pentru democrație și drepturile omului în țara sa, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2022, împreună cu organizația pentru drepturile omului Centrul pentru libertăți civile din Ucraina și cu grupul rusesc pentru drepturile omului Memorial.

El a fondat Centrul pentru drepturile omului Vyasna, care avut inițial numele Vyasna-96. În 1999, a renăscut ca organizație națională neguvernamentală pentru drepturile omului.

În octombrie 2003, ONG-ul a fost scos în afara legii de către Curtea Supremă din Belarus pentru rolul său în monitorizarea alegerilor prezidențiale din 2001. Cu toate acestea, și-a continuat activitatea ca ONG neînregistrat.

Principala activitate a organizației a fost apărarea și sprijinirea prizonierilor politici. Grupul - și Bialiațki personal - a fost hărțuit și persecutat în mod regulat de către guvernul lui Lukașenko încă de la înființarea sa.

De asemenea, autoritățile belaruse au luat măsuri pentru a închide instituții media critice și nestatale și organisme pentru drepturile omului în urma protestelor în masă care au izbucnit în august 2020 după alegerile prezidențiale despre care opoziția a spus că au fost fraudate.

Opoziția și guvernele occidentale susțin că Svetlana Țihanovskaia, care a ajuns să trăiască în exil, a câștigat scrutinul. Prin urmare, alegerile nu au fost recunoscute de Statele Unite, Uniunea Europeană și alte câteva țări.

Mii de persoane au fost reținute de la vot și au existat rapoarte credibile privind tortura și relele tratamente aplicate deținuților de către forțele de securitate. Mai multe persoane au murit în timpul represiunii.

XS
SM
MD
LG