Alexandra Toader, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), susține că va avea o „strategie clară” de demascare a atrocităților din vremea comunismului și că responsabilii trebuie trimiși în judecată.
Alexandra Toader, fost membru al Colegiului CNSAS, a fost numită în funcția de președinte executiv al IICCMER, decizia fiind luată joi de premierul Ludovic Orban și publicată deja în Monitorul Oficial.
„La mai bine de treizeci de ani de la Revoluție, Institutul trebuie să revină la principalul său obiectiv – demascarea atrocităților săvârșite în vremea comunismului –, printr-o strategie cât mai clară în acest sens, pe care o voi imprima încă de la începutul mandatului. Responsabilii trebuie deferiți justiției, iar memoria victimelor dictaturii comuniste necesită a fi recuperată și prezervată”, a scris Alexandra Toader, vineri dimineață, pe pagina de Facebook.
Alexandra Toader este doctor în istorie, cu o cercetare în domeniul istoriei comunismului în România, cercetător științific al Facultății de Istorie. În Colegiul CNSAS a fost propusă, în 2018, de președintele Klaus Iohannis.
IICCMER a fost condus până pe 14 ianuarie de Radu Preda, numit în funcție de fostul premier Victor Ponta, în 2014. Preda a declarat, imediat după revocarea sa din funcție, că „nu doar că actul este ilegal (…), dar este imoral”, se consideră victima unui „război pentru putere”, acuzând presa că a preluat în mod „ticălos” acuzații la adresa lui.
Jurnaliștii de la Să fie lumină, un proiect jurnalistic independent, au publicat, pe 28 noiembrie 2019, o anchetă de presă privind mandatul lui Preda la conducerea IICCMER, concluzia fiind că acesta lasă în urmă „un institut fără cap, măcinat de probleme, care funcționează din inerție. Cariera clericală a teologului Radu Preda a fost, aparent, mult mai importantă pentru el decât funcția publică de la IICCMER”.