Alexei Navalanîi, cea mai proeminentă figură a opoziției ruse, va sta în arest următoarele 30 de zile, transmite BBC.
Sentința a fost dată la nici 24 de ore după ce a revenit în țară din Germania, unde s-a tratat după ce a fost în comă, otrăvit cu Noviciok în urmă cu cinci luni.
Alexei Navalnîi, 44 de ani, a fost reținut imediat după ce avionul cu care a venit din Germania a aterizat duminică la Moscova.
Procurorii susțin că a încălcat condițiile de eliberare condiționată ale unei sentințe de condamnare cu suspendare pentru delapidare, despre care opozantul cel mai virulent al Kremlinului a spus că a fost instrumentată politic.
Liderii SUA și europeni au făcut apeluri pentru eliberarea sa.
Navalnîi a fost aproape ucis într-un atac cu o neurotoxină din gama Noviciok, în august trecut, pentru care a învinuit Kremlinul.
Moscova a negat orice implicare.
Cu toate acestea, acuzațiile lui Navalnîi sunt confirmate de rapoartele jurnaliștilor de investigații.
O ședință de judecată a fost organizată luni la o secție de poliție de la periferia Moscovei.
Judecătorul a ordonat reținerea lui Navalnîi până pe 15 februarie pentru încălcarea condiționării sale.
O nouă audiere a sa va avea loc pe 29 ianuarie pentru a stabili dacă pedeapsa de trei ani și jumătate cu suspendare ar trebui înlocuită cu una cu executare.
Navalnîi a spus că sentința este o batjocură la adresa justiției și a descris ședința ca pe o „nelegiuire de cel mai înalt grad”.