Linkuri accesibilitate

Dosar penal pentru profesorul SNSPA și analistul Alfred Bulai după acuzațiile aduse de studentele sale


Ilustrația originală a investigației Snoop.ro. Autor: Roma Gavrilă / Snoop.ro
Ilustrația originală a investigației Snoop.ro. Autor: Roma Gavrilă / Snoop.ro

Foste studente de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București îl acuză de abuz sexual pe sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut analist politic. Ele susțin că, în timpul stagiilor de practică, Bulai le cere studentelor să se dezbrace în fața lui, susține o investigație Snoop.ro. Rectorul SNSPA transmite că a cerut suspendarea lui Bulai până la finalul unei investigații.

Actualizare - Poliţia Capitalei a deschis, luni, un dosar de cercetare penală pentru folosirea funcţiei în scop sexual, după acuzaţiile aduse profesorului Alfred Bulai de la Școala Naționlă de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

„Poliţiştii Capitalei au demarat investigaţiile, faţă de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea funcţiei în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a precizat sursa citată.

Știrea inițială

Alfred Bulai este șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii de Studii Politice și Administrative (SNSPA), din București. Bulai a fost și prodecan și secretar de stat.

Mai multe foste studente au acceptat să discute cu jurnaliștii, iar Snoop.ro susține că investigația se bazează pe mărturiile a 18 persoane.

Pe unele studente le pipăie sau încearcă să le sărute, cu altele ajunge să facă sex. Le induce sentimentul că ele sunt vinovate pentru ce se întâmplă, potrivit înregistrărilor și mărturiilor citate de investigație.

„Îmi spunea că eu sunt cea care îl seduce”, relatează una dintre presupusele victime cu care au discutat ziariștii.

O parte dintre persoanele intervievate declară că „Profesorii știu”, „studenții știu”, „nu e ceva care să nu se vadă”.

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, spune însă jurnaliștilor că este prima dată când aude subiectul. „Vă asigur că SNSPA va acționa după lege, fără niciun fel de tresărire. Astfel de lucruri nu sunt acceptabile într-o instituție de învățământ”, spune Pricopie, potrivit Snoop.ro.

Alfred Bulai neagă acuzațiile.

Într-un comunicat de pe 29 iulie, transmis de SNSPA după publicarea investigației, se arată că rectorul instituției, Remus Pricopie, a cerut Comisiei de Etică „o analiză urgentă și detaliată a situației”.

„Rectorul SNSPA a cerut retragerea profesorului Alfred Bulai din poziția de director al Departamentului de Sociologie și suspendarea participării la activitățile didactice, pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate”, mai arată comunicatul SNSPA, care adaugă:

„Considerăm inacceptabile acțiunile care pot încălca demnitatea și integritatea studenților noștri. Vom colabora cu toate părțile implicate pentru a elucida acuzațiile și a lua măsurile adecvate, conform regulamentelor interne și legislației în vigoare”

Întreaga investigație pe Snoop.ro.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG