Donald Trump câștigă în Wisconsin
Donald J. Trump a câștigat în statul Wisconsin – unul dintre așa-zisele „swing-states” – și a obținut, astfel 277 de electori, cu șapte mai mult decât ar fi avut nevoie pentru a câștiga.
Candidatul republican va reveni astfel la Casa Albă pentru un al doilea mandat.
Dezamăgire printre simpatizanții Kamalei Harris
Echipa de campanie a Kamalei Harris pregătise un eveniment pentru sărbătorirea câștigării alegerilor la Washington DC.
Candidata democrată ar fi trebuit să le vorbească simpatizanților de la Universitatea Howard. Când a fost clar că șansele ca Harris să câștige scad, oamenii au plecat acasă și au lăsat scaune goale și steaguri abandonate.
Colegii de la Praga tocmai au publicat o analiză despre rezultatul alegerilor din SUA
Îngrijorarea legată de așa-numitului „Zid albastru” („Blue Wall” – statele care, în mod tradițional votează cu Partidul Democrat - n.red) persistă pe măsură ce Donald Trump se apropie de victorie în alegerile prezidențiale din SUA. Experții spun că preocupările legate de imigrație și costurile ridicate ale vieții au fost elementele care au decis rezultatul votului.
Analiza integrală, în linkul de mai jos:
O reacție și de la Kremlin:
„SUA este o țară neprietenoasă implicată într-un război împotriva Rusiei”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a adăugat că Putin nu are de gând să-l felicite pe Trump.