Linkuri accesibilitate

Anchetă DNA la Oracle. Directorul Sorin Mîndruțescu ar fi vizat


Percheziții DNA la sediul Oracle.
Percheziții DNA la sediul Oracle.

Procurorii DNA fac percheziții la sediul companiei Oracle, din Pipera, precum și la domiciliul directorului acesteia, Sorin Mîndruțescu.

Ancheta DNA vizează fapte de corupție din mediul privat, care privesc contracte dintre Oracle și o altă companie, pentru care s-ar fi cerut mită, conform unor surse judiciare, citate de Agerpres.

Procurorii DNA au descins și acasă la directorul companiei Oracle, Sorin Mîndruțescu, pentru a face percheziții. Mîndruțescu se află la conducerea Oracle din 2003. Între 2009 și 2012, el a fost președintele Amcham, Camera de Comerț Româno-Americană. El a făcut parte din Consiliul de Administrație al CFR, în 2013, în timpul guvernării lui Victor Ponta. Din 2012, el este și președintele Consiliului de Administrație al Fondului Proprietatea.

Mîndruțescu a reacționat, prin avocatul său, pentru G4media: „La acest moment nu pot face niciun comentariu întrucât nu cunosc ce acuzații formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor si că voi adopta o astfel de conduită și pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă fiind o procedură în curs, voi rămâne rezervat cu declarațiile, apreciind că ele trebuiesc făcute doar în cadru instituțional”.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG