Jacques și Jessica Moretti, doi cetățeni francezi, soț și soție, sunt proprietarii barului Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, din sud-vestul Elveției.
Barul era plin de tineri care sărbătoreau Anul Nou, iar în jurul orei 1:30 dimineața a izbucnit un incendiu.
Potrivit datelor preliminare, cauza ar fi fost aprinderea tavanului antifonat din cauza artificiilor agățate de sticle de șampanie.
40 de persoane au murit și 119 au fost rănite, majoritatea grav, potrivit celui mai recent bilanț furnizat de autoritățile elvețiene.
„Aseară a fost deschisă o anchetă penală împotriva celor doi manageri ai barului”, au declarat poliția și parchetul din cantonul Wallis, din sud-vestul Elveției, într-un comunicat.
Jacques și Jessica Moretti sunt acuzați de „omor din neglijență, vătămare corporală din neglijență și incendiu din neglijență”.
Autoritățile au reamintit că „prezumția de nevinovăție se aplică până la pronunțarea unei condamnări definitive”.
Întrebarea dacă standardele de siguranță au fost respectate a fost dezbătută încă de la momentul incendiului devastator, transmite AFP.
Jacques Moretti a insistat vineri în fața presei elvețiene că toate normele de siguranță au fost respectate în bar, care avea o capacitate de 300 de persoane plus 40 pe terasă, conform descrierii de pe site.
Însă procurorul șef al regiunii Valais, Beatrice Pilloud, a declarat că standardele de siguranță se numără printre punctele centrale ale anchetei.
Ea a declarat vineri că ipoteza principală este cea în care „artificiile atașate la sticlele de șampanie și ridicate prea aproape de tavan” au declanșat focul.
Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare arătau că flăcările au cuprins și s-au răspândit rapid pe tavanul din lemn, care era acoperit cu spumă izolatoare fonică.
Mai mulți martori au declarat că spațiul pentru evenimente din subsolul localului, unde a izbucnit incendiul, era conectat cu parterul doar printr-o scară, pe care unii au descris-o ca fiind „îngustă”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.