Curtea de Apel Bucureşti a decis joi să restituie dosarul lor la DIICOT pentru refacerea anchetei de la zero.
„În baza art. 346 alin. 3 lit.a C. proc. pen, restituie la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală cauza în care a fost emis rechizitoriul prin care contestatorii au fost trimişi în judecată”, a decis joi Curtea de Apel București.
Pe 26 aprilie, Tribunalul București a decis că procesul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate, foști kickboxeri cu dublă cetățenie americană și britanică, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată poate începe. Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului şi a respins mai multe cereri și excepţii formulate de avocații celor doi fraţi.
Decizia a fost contestată de avocații fraților Tate, așa că, pe 19 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a retrimis dosarul fraților Tate la DIICOT nu înainte de a elimina o serie de probe din dosarul de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată.
Instanța a admis atunci contestațiile fraților Andrew și Tristan Tate, dar și ale Georgianei Manuela Naghel şi Alexandrei Luana Radu împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti din luna aprilie a acestui an.
Judecătorii Curții de Apel București spun că au identificat probleme în „modalitatea de prezentare a situaţiei de fapt şi de descriere a elementelor constitutive în cazul infracţiunii de trafic de persoane comisă de contestatoarele Radu Luana şi Naghel Georgiana- Manuela”, că lui Andrew Emory Tate III i-a fost încălcat dreptul la apărare, inclusiv în felul în care i-a fost adusă la cunoștință acuzația de trafic de persoane cu privire la persoana vătămată Christiana Bourne și că procurorii nu au indicat sumele pentru care au dispus confiscarea specială.
De asemenea, instanța a declarat nulă încheierea de ședință a Tribunalului Bucureşti din 14 aprilie 2022 şi a exclus din dosar declarațiile date de două persoane în procedura audierii anticipate precum și declarațiile date de frații tate în calitate de martori.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București (DIICOT) au avut cinci zile la dispoziție ca să spună dacă menţin dispoziţia de trimitere în judecată a fraţilor Tate sau cer restituirea cauzei.
Pentru ce au fost acuzați frații Tate
Andrew și Tristan Tate, cu dublă cetățenie, britanică și americană, au fost acuzați de procorii DIICOT alături de complicele lor, fosta polițistă Georgiana-Manuela Naghel și Alexandra-Luana Radu, că la începutul anului 2021 au constituit un grup infracţional organizat pentru a face trafic de persoane atât pe teritoriul României cât și al altor state, precum Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.
Este concluzia sub care fraţii Andrew şi Tristan Tate și cele două complice au fost trimişi în judecată, în iunie 2023, de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București (DIICOT).
- Emory Andrew Tate III este acuzat de: constituire a unui grup infracţional organizat, patru acte materiale de trafic de persoane în formă continuată și două acte materiale de viol în formă continuată;
- Tristan Tate este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trei acte materiale de trafic de persoane în formă continuată, instigare la lovire sau alte violenţe;
- Georgiana Manuela Naghel, fostă polițistă, este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, șase acte materiale de trafic de persoane, în formă continuată, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice şi lovire sau alte violenţe;
- Alexandra-Luana Radu este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, cinci acte materiale de trafic de persoane în formă continuată.
Procurorii spun că frații Tate și-au recrutat victimele prin metoda „lover boy”, seducându-le și pretinzând că doresc o relație sau o căsătorie.
Victimele au fost duse apoi la proprietăți din afara Bucureștiului, unde au fost exploatate sexual prin violență fizică și intimidare psihică, fiind forțate să producă conținut pornografic pe pagini de profil, unde au produs câștiguri financiare importante pentru cei doi frați și cele două acolite.
Pe parcursul urmăririi penale, procurorii au identificat şapte femei exploatate sexual „în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor” de profil.
Andrew Tate, care se descrie singur ca misogin convins, a câștigat milioane de fani prin promovarea unui stil de viață agresiv și denigrator la adresa femeilor.
Dintre cele şapte tinere, doar trei s-au constituit părţi civile în dosarul trimis spre judecare.
În ceea ce priveşte acuzaţia de viol, procurorii notau că, în luna martie 2022, una dintre tinere a fost constrânsă de unul dintre cei doi frați, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale.
Cât privește infracţiunile de acces ilegal la sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice, procurorii spun că unul dintre inculpați, căruia nu-i dau numele, a accesat fără drept sistemul informatic al uneia dintre tinere, în octombrie 2021, și a postat pe contul ei materiale care o înfățișau în ipostaze compromiţătoare.
Acuzaţiile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe fac referire la „pedeapsa” administrată uneia dintre victime în octombrie 2021, atunci când a refuzat să mai facă materiale cu caracter pornografic şi a cerut să fie lăsată să plece din imobilul din județul Ilfov în care erau sechestrate.
Procurorii au confiscat:
- 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov,
- 15 autoturisme de lux,
- 14 ceasuri de lux,
- 2 lingouri şi o medalie,
- părţile sociale deţinute în cadrul a 4 societăţi comerciale,
- 86.580 lei, 52.650 euro, 17.430 dolari, 10.370 lire sterline şi 21.080508 bitcoini - contravaloarea în criptomonede a aproximativ 384.904,789 de dolari.
Odată cu trimiterea rechizitoriului la instanță, procurorii au disjuns cauza pentru comiterea infracţiunilor de spălare a banilor, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor, trafic de minori şi trafic de persoane.
Pe 12 martie, Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi amânarea extrădării celor doi frați în Marea Britanie.
Totodată, judecătorii au decis ca aceștia să fie puși în libertate până la soluţionarea dosarului pentru care au fost trimiși în judecată în România.
Judecătorii nu s-au opus extrădării, dar au amânat procedura până la soluționarea definită a dosarului pentru care cei doi frați au fost inculpați.
Și frații Tate au declarat că nu doresc să fie extrădaţi din România, pe care au spus că o consideră casa lor, motiv pentru care vor să-și refacă reputația în justiția autohtonă.
Ei fuseseră reținuți în urmă cu o noapte în baza a două mandate europene de arestare emise de autorităţile din Marea Britanie într-o anchetă privind acuzații de agresiune sexuală, dar au fost eliberați de judecătorii români.
Traficul de persoane și violul pot fi pedepsite cu închisoare de până la 10 ani.
Frații Tate au stat în arest de la sfârșitul lunii decembrie 2022 până în aprilie 2023, pentru a-i împiedica să fugă din țară sau să modifice probe.
Ei au fost apoi în arest la domiciliu până în august, când instanțele i-au plasat sub control judiciar, o măsură preventivă mai ușoară care le permite să se deplaseze liber, dar fără să poată părăsi țara.