Este posibil ca după incendiul de vineri dimineață, de la Pavilionul V al Institutului „Matei Balș” să se fi produs explozia a două butelii de oxigen, spune procurorul criminalist Alexandru Anghel, de la Parchetul Tribunalului București, care a făcut scurte declarații vineri seară alături de comisarul-șef Marian Mihoci, șeful Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei.
Principalele declarații ale anchetatorilor
Comisarul-șef Marian Mihoci:
- Mai multe echipaje de poliție au ajutat la evacuarea pacienților. După evacuarea celor aproximativ 100 de pacienți am găsit patru cadavre și ulterior un alt pacient a decedat.
- Nu putem să vă dezvăluim cauza incendiului. Am evaluat împreună cu experții locul faptei. Ipotezele sunt mai multe, dar la acest moment nu se pot dezvălui.
- Au fost audiate 5 persoane: un personal medical, infirmiere și un instalator. Sunt date de anchetă, nu vă putem dezvălui.
- Inclusiv pacienții ar putea ajunge la audieri, în funcție de date.
Procurorul Alexandru Anghel:
- Cercetările sunt efectuate de Parchetul Tribunalului București împreună cu ofițerii de la serviciul Omoruri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
- Am efectuat cercetarea la fața locului, au fost ridicate cele 4 cadavre și trimise la INML. Mâine vor avea loc necropsiile. În cadrul cercetării au fost cooptați și specialiștii de la INSEMEX Petroșani.
- Cercetarea la fața locului trebuie să fie foarte minuțioasă și nu se poate termina astăzi. Mâine reluăm tot.
- Este posibil să fi fost două explozii ale unor tuburi de oxigen, ulterior izbucnirii incendiului.
- Așa cum v-am spus, cercetarea la fața locului a vizat în principal ridicarea cadavrelor și mâine vom intra și vom vedea și alte aspecte.
- Există camere de supraveghere și au fost ridicate. În saloane și pe holuri nu există camere.
- Nu pot să vă spun dacă au existat pentru că nu asta am verificat (dacă existau aeroterme în camere, n.red.). Am ridicat un volum foarte mare de documente.
- E posibil să audiem și conducerea spitalului, dar nu pot să vă spun acum.
- Nu vă putem spune ce au declarat persoanele audiate.
- Nu mă pot pronunța dacă a existat vreun scurtcircuit sau un aparat defect. Ancheta în interior va dura cel puțin câteva zile.