Actualizare 21 noiembrie, ora 12:30
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi a anunțat vineri reținerea unui cetățean din Republica Moldova în legătură cu camionul încărcat cu armament, descoperit joi în Vama Albița.
Este vorba de un bărbat de 37 de ani, „cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată şi folosirea de acte nereale la autoritatea vamală”, transmite DIICOT într-un comunicat de presă.
„La data de 20.11.2025, în urma controlului vamal efectuat la intrarea în România (vama Albiţa), inculpatul a fost depistat conducând un ansamblu format din cap tractor şi remorcă, în care se aflau 18 rachete antitanc portabil, 8 lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană şi piese ale unei drone. Pentru a nu fi descoperite la control, în documentele care însoţeau transportul s-au făcut menţiuni nereale în sensul că încărcătura este constituită din deşeuri metalice. În acelaşi scop elementele de armament au fost ambalate în folii metalice, elemente textile şi amplasate în cutii de lemn”, mai scrie în comunicatul DIICOT.
Actualizare 21 noiembrie, ora 10:45
Poliția moldoveană a anunțat că a reținut două persoane pentru 72 de ore după ce un camion al unei companii de transport din R. Moldova încărcat cu elemente de armament a fost depistat în Vama Albița, la intrarea în România, joi, 20 noiembrie. Pe ambele maluri ale Prutului au loc anchete penale.
Un comunicat difuzat de Inspectoratul General al Poliției (IGP) din Republica Moldova pe rețelele de socializare, joi seara, nu precizează identitatea persoanelor reținute, dar spune că cercetează cazul împreună cu Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cause Speciale (PCCOCS) în baza unui articol penal referitor la contrabanda cu arme.
Comunicatul poliției moldovene arată că, în afară de rețineri, au fost ridicate și mai multe mijloace de probă.
Știrea inițială
Potrivit șefului Serviciului Vamal al R. Moldova, Radu Vrabie, camionul cu armament a fost descoperit noaptea trecută de autoritatea vamală română, după ce un vameș moldovean le-a solicitat colegilor români să-l treacă prin scanner. Asta pentru că partea moldoveană nu are echipament de scanare performant în toate punctele de trecere a frontierei.
Serviciul Vamal a sesizat Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS), care a pornit o anchetă penală. În paralel, Serviciul Vamal va face o investigație internă, „pentru a identifica orice potențial element de corupție sau breșă de securitate”, a spus Vrabie.
În România, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași a deschis un dosar penal cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, camionul reținut era condus de un cetățean moldovean, aparținea unei firme de transport din R. Moldova și avea ca destinatar, conform documentelor de transport, un beneficiar din Israel.
Ce era în camion?
Liderul „Partidului Nostru”, deputatul Renato Usatîi, care este vicepreședinte al Comisiei pentru securitatea națională, apărare și ordine publică din Parlament, a spus, la o conferință de presă, că în camion erau „muniții care reprezintă pericol pentru securitatea întregului continent european”.
Fără să numească sursa informațiilor sale, Usatîi a cerut audieri în legătură cu ceea ce a numit „acest incident grav” la următoarea ședință a Comisiei sale parlamentare.
Pe de altă parte, jurnaliștii de la „Ziarul de Gardă”, care au publicat o serie de poze cu camionul și încărcătura, susțin că în interior se aflau lansatoare de grenade, un sistem rusesc portabil de rachete „Igla”, transportoare rusești de rachete antitanc „Kornet” și componente pentru drone de atac.
Contactat de „Ziarul de Gardă”, proprietarul companiei de transport a spus că nu știa ce se află în camion și că ar fi efectuat cursa la rugămintea unui prieten.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI