Linkuri accesibilitate

Primul deținut cu coronavirus a fost confirmat la Spitalul-Penitenciar Jilava


Penitenciar - imagine generică
Penitenciar - imagine generică

Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat vineri primul caz de coronavirus înregistrat în rândul deținuților din pușcării. Este vorba de o persoană extrădată în România din străinătate.

Persoana în cauza se află în custodia Spitalului-Penitenciar Jilava unde urmează a fi retestat. Momentan, deținutul este asimptomatic.

Vă informăm că, astăzi, 29.05.2020, o persoană privată de libertate extrădată în România dintr-o ţară terţă a fost confirmată pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV2.

Conform metodologiei, aceasta se află în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti-Jilava şi urmează a fi retestată.

Precizăm că persoana confirmată pozitiv este asimptomatică, iar depunerea în locul de deţinere s-a realizat conform procedurilor de izolare şi monitorizare medicală.

În continuare, se aplică recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov şi metodologia de intervenţie adoptată de sistemul penitenciar românesc în acest context epidemiologic", a transmis ANP.

Este primul caz de deținut infectat cu noul coronavirus în România, până în prezent singurule cazuri fiind înregistrate doar în rândul polițiștilor din penitenciare, circa 20 de cazuri conform unei centralizări făcute la mijlocul lunii mai.

Recent, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a felicitat Administrația Națională a Penitenciarelor pentru că a reușit să îndeplinească obiectivul „dificil” stabilit împreună la începutul pandemiei de coronavirus și al stării de urgență din România: zero penitenciare cu contaminare în masă și cât mai puțini deținuți și angajați contaminați.

„La instalarea stării de urgență am stabilit pentru Administrația Națională a Penitenciarelor un obiectiv dificil: zero unități contaminate în masă, cât mai puțini deținuți și personal ANP contaminat. Mijloacele: strategie, planuri de acțiune și măsuri operative discutate din timp cu întreaga echipă de conducere a ANP și MJ.

Rezultatul, după două luni de stare de urgență: zero unități contaminate în masă, zero deținuti contaminați (din efectiv aproximativ de 20.500), 22 angajați (din efectiv aproximativ de 12.000)”, spunea ministrul Justiție Cătălin Predoiu într-un comunicat din 15 mai.

XS
SM
MD
LG