Într-o zi geroasă de iarnă la Kiev, Iuri Lișenko poartă o jachetă roșie, concepută pentru frigul extrem din regiunea polară de la Polul Sud. „Acum, că a venit înghețul, trebuie să o îmbrac”, spune el, râzând.

La 52 de ani, Lișenko este unul din așa-numiții „pinguini militari” ai Ucrainei – bărbații care au lucrat la singura stație ucraineană de cercetare din Antarctica și s-au întors acasă pentru a lupta.

Relația Ucrainei cu cel mai rece continent datează încă de la începutul secolului trecut. Ucraineanul Anton Omelcenko, născut în regiunea Poltava, pe atunci parte a imperiului țarist al Rusiei, a făcut parte din expediția britanică „Terra Nova”, din 1910-1913, care a încercat, fără succes, să ajungă prima la Polul Sud geografic.

În perioada sovietică, uzina ucraineană „Antonov” a construit avioane specializate pentru a deservi bazele polare, iar o fabrică din Harkov a produs vehicule cu șenile speciale pentru a fi utilizate în Antarctica.

Mulți cercetători care lucrau la bazele polare sovietice erau ucraineni, însă, după prăbușirea URSS, toate cele douăsprezece stații antarctice ale Uniunii Sovietice au fost revendicate de Rusia.

Olena Marușevska, purtătoarea de cuvânt a Centrului științific antarctic al Ucrainei, spune că, la începutul anilor 1990, „erau mulți cercetători care nu aveau unde să lucreze, specializarea lor fiind cercetarea Antarcticii”.

În 1996, Marea Britanie a cedat Ucrainei, pentru suma simbolică de o liră sterlină, baza sa de cercetare „Faraday”, împreună cu un confortabil pub britanic. Tranzacția a fost însoțită de promisiunea ca oamenii de știință ucraineni să continue studiile britanice, inclusiv un studiu meteorologic început în 1947.

Ucraina i-a dat bazei numele lui Volodimir Vernadsky, primul președinte al Academiei de Științe a Ucrainei. La 6 februarie 2026, baza a marcat 30 de ani de la preluarea sa de către Kiev.

În februarie 2022, Lișenko se afla la jumătatea unei călătorii de 15.000 de kilometri spre stația „Vernadsky”, pentru a patra lui misiune polară, când a aflat că Rusia a invadat Ucraina.

Era imposibil să se găsească în scurt timp un înlocuitor pentru Lișenko, care era electrician specializat în motoare diesel la „Vernadsky”, așa că, timp de aproape un an, el nu a putut decât să urmărească știrile despre înaintarea forțelor ruse către orașul său natal. „A fost foarte greu”, își amintește Lișenko. „Sunt din Harkov, familia mea era la Harkov și nu puteam influența în niciun fel situația.”

În primăvara lui 2023, când i s-a încheiat expediția în Antarctica, Lișenko s-a întors în Ucraina și s-a înrolat în armată pentru a conduce un grup de asalt al infanteriei.

În octombrie același an, a fost grav rănit de exlozia unui obuz rusesc și i-a fost amputat piciorul drept. În timp ce se recupera într-un spital din Kiev, în ianuarie 2024, veteranul din Antarctica a fost din nou la un pas de moarte, când o rachetă de croazieră rusă Kalibr a lovit salonul spitalului, la doar 15 metri de patul său. Focosul de jumătate de tonă al rachetei nu a explodat.

Lișenko spune că ceea ce îi lipsește cel mai mult din viața antarctică este camaraderia.

Într-o echipă mică, formată doar din aproximativ douăsprezece persoane, care face față unei misiuni de 13 luni într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe Pământ, „relațiile dintre oameni depășesc simpla prietenie, ei devin ca o familie”, spune Lișenko. „Întrucât lucrezi alături de acești oameni 24 de ore din 24, șapte zile din șapte - și depinzi unul de celălalt -, prietenia este atât de puternică încât rămâi în contact cu ei toată viața.”

În ciuda faptului că folosește o proteză ca să meargă, în februarie 2025 Lișenko a revenit, pentru o misiune scurtă, la stația „Vernadsky”.

„Din păcate, în ceea ce privește personalul nostru, nu suntem într-o situație prea bună, deoarece mulți dintre colegii noștri sunt la război”, a spus el. Lișenko a glumit, apoi, că în misiunea sa de o lună a fost ca „un pirat antarctic, cu un singur picior și un pinguin pe umăr”.

În total, 32 de savanți și specialiști tehnici ucraineni au participat la misiuni polare pe stația „Vernadsky” și, de asemenea, au luptat pentru Ucraina. Unul din cei care se află în prezent pe front este Mihailo, al cărui indicativ militar este, oarecum firesc, „Biologul”.

Specializat în biologie marină, Mihailo a ajuns la stația „Vernadsky” cu misiunea din 2021. Acum, este expert în drone și luptă pe front.

„Într-un fel, munca mea de acum [pe front] seamănă cu activitatea științifică”, a declarat el pentru RFE/RL. „Lucrez cu vehicule aeriene fără pilot. Așadar, facem ceva nou, ceva ce mulți nu înțeleg. Mergem în locuri îndepărtate, uitate de lume, și încercăm să lucrăm indiferent de vreme.”

Dar, spune el, aici se termină asemănările.

„Când ești într-o misiune de luptă, nu te poți relaxa. Fiecare sunet poate conta. Fiecare acțiune a ta poate avea consecințe tragice.”

Cariera științifică a lui Mihailo este acum pe pauză, dar el speră să o reia în curând. „Nu-mi pot imagina viața fără știință”, spune el. „Și, dacă sănătatea îmi va permite, vreau să mă întorc în Antarctica.”

Activitatea stației „Vernadsky” a fost criticată pentru costurile sale, într-o perioadă în care fondurile sunt necesare pentru efortul de război al Ucrainei. Centrul științific național antarctic al țării a argumentat însă aceste costuri, parțial finanțate din granturi străine, a căror utilizare în scopuri militare este expres interzisă.

„Ucraina este unul din cele câteva zeci de state care au stații permanente în Antarctica și drept de vot în Tratatul Antarctic, a precizat organizația într-o declarație din mai 2024, adăugând că „Rusia are mai multe stații în Antarctica, le finanțează pe toate, iar unele dintre ele sunt modernizate chiar și în timpul războiului. Ei [rușii] vor fi foarte fericiți dacă Ucraina va înceta explorarea Antarcticii și participarea la Tratat”.

Purtătoarea de cuvânt Olena Marușevska a declarat pentru RFE/RL că stația nu numai că plasează Ucraina pe harta cercetării polare, ci reprezintă și un important atu în materie de soft power.

„De exemplu, colaborăm intens acum cu [țările din America Latină], care uneori sunt neutre”, spune ea. „Nu știu pe cine să susțină în război: pe noi sau pe Rusia.”

Odată ce Ucraina colaborează cu aceste țări în misiuni de cercetare în Antarctica, spune ea, „ele încep să se simtă mai apropiate de noi. Încep să ne urmărească politica. Încep să voteze pentru noi pe diferite platforme internaționale”.

În contextul geopolitic actual, spune ea, stația „a devenit un instrument internațional cu adevărat important”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.