Linkuri accesibilitate

Apropiații lui Navalnîi se tem pentru viața lui. Autoritățile: starea sa e „satisfăcătoare”


Alexei Navalîi a apărut în fața unui tribunal din Rusia în 2 februarie.
Alexei Navalîi a apărut în fața unui tribunal din Rusia în 2 februarie.

Avocații lui Alexei Navalnîi, opozantul Kremlinului deținut într-o colonie penitenciară din Rusia, contrazic afirmațiile autorităților, care anunțaseră că starea de sănătate a acestuia ar fi fost „satisfăcătoare”.

Potrivit avocaților, Navalnîi se teme pentru viața lui și suferă de dureri severe. Într-o declarație la TV Dozhd, avocata Olga Mikhailova, care l-a vizitat, joi în penitenciar, a spus că autoritățile ignoră de 4 săptămâni solicitările ca Navalnîi să primească tratament optim pentru afecțiunile de care suferă. Olga Mikhai a descris starea acestuia drept „extrem de nefavorabilă” și a spus că durerile de spate și problemele de la nivelul picioarelor îl fac „nefuncțional”.

În 24 martie, apropiații opozantului lui Vladimir Putin s-au declarat îngrijorați de starea sa de sănătate și au spus că Navalnîi nu a fost prezent la o întâlnire programată în închisoare cu unul dintre avocați.

Potrivit Interfax, autoritățile Serviciului Penitenciar Federal (FSIN) au declarat, în 25 martie, că, potrivit examinărilor medicale periodice, Alexei Navalnîi ar fi într-o stare „stabilă, satisfăcătoare”.

Yulia Navalnaya, soția opozantului lui Vladimir Putin, a cerut eliberarea lui imediată, astfel încât acesta să poată fi tratat de „medici în care are încredere”. Într-o postare pe Instagram, ea a descris situația lui Navalnîi drept „o răzbunare personală” cauzată de acțiunile sale împotriva puterii din Rusia.

Alexei Navalnîi a fost adus în Penitenciarul Pokrov la începutul lunii martie. Într-o postare pe Instagram, el a descris locul de detenție drept „un lagăr de concentrare prietenos”.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG