Linkuri accesibilitate

Val de arestări în Iran. Încotro se îndreaptă o țară cuprinsă de proteste?


O femeie ține un tricou cu numele lui Mahsa Amini, o femeie care a murit în timp ce se afla în custodia poliției în Iran la vârsta de 22 de ani, înainte de meciul de fotbal Țara Galilor - Iran, la Cupa Mondial din Qatar, pe stadionul Ahmad Bin Ali, vineri, 25 noiembrie 2022.
O femeie ține un tricou cu numele lui Mahsa Amini, o femeie care a murit în timp ce se afla în custodia poliției în Iran la vârsta de 22 de ani, înainte de meciul de fotbal Țara Galilor - Iran, la Cupa Mondial din Qatar, pe stadionul Ahmad Bin Ali, vineri, 25 noiembrie 2022.

Peste 14.000 de persoane au fost arestate în cele trei luni de proteste din Iran, după moartea tinerei Mahsa Amini, conform ONU. Printre acestea se numără și o nepoată a liderului suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei.

Autoritățile iraniene au arestat o nepoată a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, după ce aceasta a descris autoritățile conduse de unchiul ei drept un „regim criminal și ucigaș de copii”, relatează RFE/RL.

Farideh Moradkhani provine dintr-o ramură a familiei care are un istoric al opoziției față de conducerea clericală a Iranului.

Fratele ei, Mahmoud Moradkhani, a scris pe Twitter că a fost arestată pe 23 noiembrie după ce s-a prezentat la biroul procurorului în urma unei citații. Apoi, pe 27 noiembrie, fratele ei a postat pe YouTube un videoclip în care a condamnat „opresiunea clară și evidentă” la care au fost supuși iranienii.

De asemenea, actrița iraniană Hengameh Ghaziani a fost eliberată duminică, după ce a reținută săptămâna trecută pentru că și-a exprimat sprijinul pentru protestatari.

Revolta națională fără precedent a cuprins peste 150 de orașe din toate cele 31 de provincii ale Iranului, potrivit lui Volker Turk, șeful Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, citat de CNN.

Peste 14.000 de persoane, inclusiv copii, au fost arestate în legătură cu protestele, potrivit oficialului ONU. El a precizat că cel puțin 21 dintre cei arestați riscă pedeapsa cu moartea, iar șase au primit deja sentințe de condamnare la moarte.

Printre aceștia se numără și rapperul disident Toomaj Salehi, acuzat că a răspândit „corupția pe Pământ”, o infracțiune care pote duce la condamnarea la moarte în republica islamică, mai relatează RFE/RL.

Expert: Nu este prima oară când femeile iraniene protestează, de data aceasta situația pare diferită

Pentru a înțelege mai bine situația din Iran, atât cu privire la proteste, dar și când vine vorba de poziția mai largă a țării pe plan internațional, Europa Liberă a discutat cu Ioana Constantin-Bercean, cercetător științific la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu”.

Europa Liberă: Din 16 septembrie, în Iran au loc proteste puternice împotriva guvernului ca urmare a morții Mahsei Amini în custodia poliției. Ce vor să obțină, concret, protestatarii?

Ioana Constantin-Bercean: În Iran au loc proteste cam de la sfârșitul dinastiilor persane. Nu este prima oară când femeile iraniene protestează, dar de data aceasta situația pare puțin diferită.

Protestele femeilor sunt cunoscute încă de la revoluția constituțională din 1906, când ele au început să își facă cunoscute dorințele, inclusiv legate de purtarea vălului islamic. Acum sunt puțin diferite pentru că avem de-a face cu o nouă generație, care nu își manifestă acele dorințe politice, cum ar fi anti-occidentalismul sau anti-americanismul, așa cum a fost în protestele din 2009, 2017, 2018.

Acum este vorba despre dorințe legate de libertate, dreptul la exprimare, dreptul la auto-determinare. Sloganul sub care se desfășoară protestele „femei, viață, libertate” sunt mai degrabă o condamnare a statului, decât a religiei. Protestele sunt îndreptate împotriva îngrădirii la care sunt supuse atât femeile, cât și bărbații, pentru că vorbim despre dreptul la auto-determinare.

În semn de protest, multe femei și-au scos vălurile, le-au ars și și-au tăiat parul.
În semn de protest, multe femei și-au scos vălurile, le-au ars și și-au tăiat parul.

Există în vest o percepție puțin deformată. Atunci când vorbim despre aceste proteste, oferim adesea verdicte definitive precum „regimul o să cadă”, „se naște o nouă revoluție”, „iranienii urăsc religia”.

Însă femeilor li s-au alăturat și bărbați și sunt foarte mulți tineri în stradă. Ei cer drepturi fundamentale, precum să decidă ele când și dacă vor purta hijab-ul sau termenii în care populația ia anumite decizii.

Cauzele fundamentale ale acestor proteste sunt de fapt interferența profundă a conducerii în viața socială. Media de vârstă a acestei populații de peste 60 de milioane de oameni este de 32-33 de ani. De fapt, mai bine de jumătate din populația Iranului este sub 30 de ani.

Și această populație foarte tânără este condusă de o elită teocratică foarte în vârstă. Majoritatea liderilor iranieni, începând cu liderul suprem, șeful sistemului juridic, inclusiv președintele, sunt persoane între 70 și 90 de ani. Această elită nu reușește să se adapteze secolului 21. Este o profundă discrepanță între viziunea guvernului de la Teheran si ceea ce își dorește de fapt societatea.

Europa Liberă: Văzând evoluția acestor proteste și considerând tradiția protestelor pe care o are Iranul, au apărut mai multe păreri cu privire la cum vor evolua acestea. Unii spun că asistăm la o revoluție ca cea din 1979, alții susțin că acest lucru nu este posibil, deoarece protestatarii nu sunt puternic uniți într-un tot unitar. Cum vor evolua protestele?

Ioana Constantin-Bercean: Motivele acestor mișcări sunt diferite față de cele din 1979, sau bazele sunt cel puțin. Ele sunt niște nemulțumiri sociale, asta ar fi un punct comun, dar premisele sunt diferite. In 1979, a fost tot o nemulțumire societală, dar a fost legată de conducerea șahului. Până în 1979, Iranul era o țară deschisă spre occident, iar regimul de la Teheran era acceptat de Occident. Cu SUA, Iranul avea o relație energetică și comercială.

Și în 1979 a existat un moment în care populația a crezut într-o schimbare. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că ne raportăm la această rezoluție ca fiind o revoluție islamică, pentru că în urma ei Iranul a devenit o republică islamică. Revoluția a fost, de fapt, ulterior deturnată, iar atunci cei care ieșiseră în stradă și-au dat seama că țara nu se va îndrepta în direcția în care au sperat.

La acel moment, conceptul de revoluționar și de republică era unul pur iranian și șiit. Acesta nu era impus nici de o putere externă, cum a fost după lovitura de stat din 1952 și impunerea la conducere a șahului Pahlavi. Anul 1979 a fost prima dată în sute de ani când populația simțea că își definește singură propriul sistem politic și mai important, propriul destin.

Însă metaforic vorbind, libertatea a durat cam trei zile pentru că revoluția a fost confiscată de teocrați si un regim autoritar al șahului a fost înlocuit cu un altul.

La trei săptămâni de la declararea republicii islamice și impunerea primelor reguli de conduită vestimentară, prin noua constituție și noile legi, au fost proteste, tot ale femeilor. Femeile au ieșit în stradă și au scandat cu mult curaj „Jos Khomeini”. Ce se întâmplă acum este o altă etapă a acestui proces revoluționar.

Sentimentul acela de uniune de grup sau de societate s-a alterat pe parcurs. Oamenii care ies în stradă acum își doresc revenirea la acele drepturi pentru care părinții si bunicii lor au ieșit în stradă în 1979.

Unii numesc această mișcare zorii unei noi revoluții. Putem vorbi despre o masa critică pentru că de mai mult de două luni aceste proteste continuă, în ciuda măsurilor opresive luate de guvernul de la Teheran. Ele continuă, poate nu cu aceeași intensitate, dar încă sunt acolo.

Pentru o schimbare a formei de abordare a guvernului, nu aș merge așa de departe încât să vorbim despre o schimbare de regim.

Însă pentru o schimbare în abordarea actualului guvern sau a clasei politice, este nevoie de mai mult. La momentul actual, vedem o mișcare de jos în sus, dar avem nevoie și de o mișcare de sus în jos, mici disensiuni care să apară la nivelul elitei politice. De-a lungul timpului, opoziția a fost marginalizată, încarcerată, aproape eliminată. Vocile care ar conta la nivel înalt sunt aproape inexistente.

Sărutul devenit viral în Iran în timp ce protestatari sunt uciși
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:26 0:00

Conceptual vorbind, această nouă mișcare, care este a șaptea sau a opta din ultimii zece ani, nu va produce acea schimbare de regim sau de mentalitate a conducerii politice.

Dar toate aceste mișcări produc o fractură, fie și mică, în temelia conducerii actuale. În timp, se va ajunge pana în acel punct în care fundația va fi îndeajuns de slăbită, și atunci probabil vom vedea o transformare pe fond a aceea ce înseamnă conducerea republicii islamice.

Europa Liberă: O voce la nivel înalt a existat, însă pe plan extern, nu intern. Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a luat decizia de a deschide o anchetă internațională cu privire la evenimentele din Iran, căreia Teheranul i s-a opus. Care este valoarea acestei anchete? Cum poate influența ce se întâmplă în Iran?

Ioana Constantin-Bercean: Reuniunea din cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU a rezultat într-o propunere care a fost votată de 25 de țări. Pe lângă Iran, s-au mai opus și alte state, precum China, Pakistan, Armenia, Cuba, Venezuela.

În acest moment, aș încadra-o doar ca pe o valoare simbolică, de imagine. Aceste organizații internaționale au obligații atât profesionale, cât și morale de a condamna represiunea mișcărilor.

Dar este foarte complicat de pus în practică o asemenea propunere. Chiar dacă va exista o investigație, oficialii ONU își vor lua informațiile de la oficialii iranieni. Dacă vor merge să facă o investigație la fața locului, le va fi foarte greu să adune acel set de dovezi care să stea la baza unei rezoluții ulterioare.

Desigur că probabil că vor încerca să vorbească și cu protestatarii, iar asta va contura viziunile diferite ale celor două părți. Dar punerea în practică a unor măsuri împotriva acțiunilor guvernului este foarte complicată.

În schimb, SUA a impus noi seturi de sancțiuni împotriva Teheranului, privind programul nuclear și acțiunile de oprimare a protestatarilor.

Europa Liberă: Pe lângă proteste, Iranul rămâne un actor principal în tensiunile internaționale. Continuă să trimită armament regimului de la Kremlin și există îngrijorări cu privire la programul său nuclear. Există riscul să se creeze un nucleu de putere Rusia-Iran cu potențial nuclear și din partea Iranului?

Ioana Constantin-Bercean: Nu aș spune că poate fi vorba de un nucleu de putere. Iranul nu are puterea de a-și extrapola puterea până pe un alt continent, el încearcă să devină un lider regional.

Între Rusia și Iran, alături de state precum China și Turcia, există ceea ce putem numi alianțe de necesitate. Iran și Rusia au anumite puncte comune pe agendă, așa cum au și guvernele din Istanbul și Beijing, doar că există și puncte de disensiune.

Principalul punct comun este lupta împotriva occidentului sau negarea ordinii mondiale impuse de occident, așa cum o numesc ei.

Iranul are și niște obligații morale. De-a lungul timpului, când occidentul a încercat prin rezoluții ale Consiliului de Securitate ONU să impună sancțiuni internaționale asupra Iranului, a fost nevoie de mai bine de 10 ani pentru a convinge Rusia, care are drept de veto, să voteze în favoarea acelor sancțiuni.

Există și o colaborare în Siria pentru menținerea la putere a lui Bashar al-Assad, însă și acolo sunt anumite puncte care îi despart. Nu sunt niște aliați așa cum am înțelege în unitatea occidentală, precum NATO sau UE. Sunt niște alianțe de nevoie, care în anumite momente au funcționat foarte bine, așa cum funcționează acum, dar au fost și puncte care au creat tensiuni între Teheran și Moscova.

În acest moment, nici Rusia, nici Iranul nu au foarte mulți aliați, așa că încearcă să se sprijine acolo unde pot. Teheranul putea să aleagă să nu trimită acele drone, dar a făcut-o în mod absolut cinic și ca urmare, sunt pedepsite atât statul, cât și populația prin acest nou set de sancțiuni.

În ceea ce privește programul nuclear, aceasta este o problemă la fel de complicată. În primul an de după retragerea SUA din acordul semnat în 2015, Iranul încă și-a respectat obligațiile.

După aceea, a revenit puțin câte puțin la îmbogățirea de uraniu și la reluarea activităților nucleare. Iranul folosește și păstrează această opțiune nucleară pentru a mai negocia din când în când cu occidentul.

Ei au cunoștințele necesare pentru a dezvolta programul,, dar nu sunt convinși că au nevoie de el. Știu că dacă vor întrece o limită, își vor desena singuri o țintă pe spate. Este un instrument de șantaj, dar și de negociere.

Au fost anumite negocieri pentru reinstituirea acordului nuclear după ce Biden a preluat funcția de președinte. Deși toate aspectele tehnice au fost rezolvate, acum a devenit o chestiune politică.

Nu este clar cât de mult își dorește Teheranul revenirea în acord. Retorica iraniană este că aceasta e o problemă a occidentului și că trebuie să obțină garanții că următoarea administrație SUA nu se va retrage din acord. Probabil că toate acestea au fost pretexte pentru amâna cât mai mult soluționarea unor negocieri.

Nu aș fi îngrijorată cu privire la crearea unui pol de putere nuclear pentru că nici Rusia nu este foarte interesată ca Iranul să obțină capabilitatea nucleară. Deja avem China, Pakistan, India si Israel ca state nucleare în regiune. Încă unul ar fi o bătaie de cap pe care nici occidentul, nici statele din regiune nu au timpul și capacitățile necesare să o gestioneze.

Lavrov a sfătuit de-a lungul timpului Iranul să își domolească intențiile nucleare, fiind o chestiune de securitate regională și internațională.

Rusia a sprijinit Iranul, ce-i drept, printr-un angajament luat cu mult timp în urmă pentru reconstrucția unor site-uri nucleare, dar acestea erau site-uri civile distruse în războiului dintre Iran și Irak.

În contextul în care atenția întregii opinii publice, a sistemului internațional și a factorilor decizionali ai marilor puteri sunt îndreptate spre Ucraina, Iranul intră uneori într-un con de umbră.

Prin aceste măsuri de îmbogățire a uraniului și de trimitere a dronelor către Rusia, încearcă să revină pe agenda statelor occidentale. Poate fi considerată o atenționare, dar nu este cazul să ne îngrijorăm în ceea ce privește evoluția programului nuclear.

Îngrijorarea principală este reprezentată de reprimarea oamenilor care ies în stradă, de numărul de victime, numărul celor încarcerați, numărul de morți și de evoluția protestelor.

Cum au izbucnit protestele din Iran

Descrisă drept o fată timidă care prefera să nu se implice în politică, Mahsa Amini avea să devină simbolul luptei pentru drepturile femeilor în Iran.

Pe 16 septembrie 2022, Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani a murit într-un spital din capitala iraniană Teheran după ce s-a aflat în custodia poliției timp de trei zile.

Amini fusese arestată de „poliția moralității” pentru că nu își purta hijab-ul corect. Autoritățile au declarat că aceasta ar fi intrat în comă după ce a suferit un atac de cord la secția de poliție la care fusese adusă. Însă mărturii ale martorilor oculari, printre care și alte femei care erau deținute alături de Amini, susțin că moartea sa a fost cauzată de violența poliției, care a bătut-o sever atunci când aceasta s-a opus insultelor care i-au fost adresate de oficiali.

Iranul este un stat autoritar, condus din 1989 de un Lider Suprem, care este un cleric islamic ales pe viață de un consiliu. În prezent, conducătorul țării este Ali Khamenei, care se află în această poziție din 1989 încoace. Iranul este o republică islamică teocratică, o formă de guvernare în care statul este condus de oficiali considerați ca fiind ghidați divin.

Revoluția din 1979 a dat jos dinastia Pahlavi condusă de șahul Reza Pahlavi și a stabilit Republica Islamică Iran sub conducerea Ayatollahului Khomeini.

Un an mai târziu, purtarea vălului a devenit obligatorie în funcțiile publice și guvernamentale, iar în 1983, aceasta a devenit obligatorie pentru toate femeile, inclusiv femeilor care nu sunt musulmane sau celor care nu sunt cetățene iraniene.

Femeile care încalcă aceste legi pot fi pedepsite prin arest, sentințe de închisoare sau chiar biciuire.

Aceste legi sunt aplicate de Patrula de Îndrumare sau „poliția moralității”, o brigadă de poliția înființată în 2005. Aceasta are sarcina de a aresta persoanele care încalcă regulile cu privire la codul vestimentar islamic, în special cu privire la purtarea vălului de către femei.

În custodia acestei brigăzi de poliție a murit tânăra Mahsa Amini. Acțiunile poliției au stârnit atât proteste naționale, cât si reacții la nivel internațional. Au existat proteste de solidaritate în numeroase țări, de la Australia și Noua Zeelandă la statele europene și cele americane.

Mahsa Amini a fost arestată de poliție în timp ce își vizita fratele în Teheran.
Mahsa Amini a fost arestată de poliție în timp ce își vizita fratele în Teheran.

Iranul este deseori clasificat la nivel internațional drept un stat nedemocratic, care încalcă deseori drepturile omului.

Amnesty International declară că mii de oameni au fost incorect judecați sau deținuți de către forțele de poliție, care folosesc deseori forța pentru a opri proteste împotriva guvernului. Femeile, comunitatea LGBT și minoritățile religioase și etnice sunt deseori victime ale discriminării și ale violenței.

Consiliul Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturilor Omului a decis pe 24 noiembrie să pornească o anchetă internațională cu privire la protestele din Iran. Aceste proteste, care au început acum mai mult de două luni, s-au remarcat în mod negativ prin violența cu care a răspuns statul iranian.

Mai mult, Iranul a continuat să livreze Rusiei armament pentru războiul din Ucraina, în ciuda condamnărilor internaționale. Mai există îngrijorări și cu privire la potențialul Iranului de a dezvolta arme nucleare, un subiect care cauzează de multe ori tensiuni între Iran și Statele Unite.

  • 16x9 Image

    Mara Ioniță

    Este intern la Europa Liberă. 

    Absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Queen Mary din Londra și în prezent studentă masterandă în pace și securitate internațională la King's College, Mara s-a alăturat echipei Europa Liberă în noiembrie 2022. A ales jurnalismul din dorința de a-și transforma cunoștințele de drept în articole captivante și ușor accesibile pentru public.

XS
SM
MD
LG