Linkuri accesibilitate

Armenia și Azerbaidjanul semnează un acord mediat de Rusia de încheiere a conflictului din Nagorno-Karabah


regiunea Nagorno-Karabah
regiunea Nagorno-Karabah

Liderii Armeniei, Azerbaidjanului și Rusiei au semnat un nou acord de încetare a luptelor în regiunea separatistă Nagorno-Karabah din Azebaidjan, începând de marți, 10 noiembrie – un acord care a fost primit cu proteste în capitala armeană Erevan.

Acordul a fost anunțat de premierul armean Nikol Pașinian, după care a fost confirmat de președintele rus Vladimir Putin și omologul său azer Ilham Aliyev.

Este a patra încercare de a pune capăt luptelor reizbucnite la sfârșitul lunii septembrie și care au făcut până acum mii de victime. Trupe rusești vor fi staționate în regiunea separatistă pentru a menține pacea iar președintele azer Aliyev a ținut să precizez – într-un discurs televizat – că în acord nu se vorbește despre un statut special al enclavei.

În ultimele zile, milițiile armene din Nagorno- Karabah erau în defensivă iar premierul Pashinian a recunoscut luni seară că a accepta acest nou acord după o analiză „serioasă” a situației de pe teren.

La Erevan, anunțul a scos mii de protestatari de străzi, care au cerut demisia premierului Pașinian.

Între timp, autoritățile din regiunea separatistă au confirmat faptul că forțele azere au cucerit orașul strategic Șuși, situat în vecinătatea capitalei regiunii, Stepanakert. Oraș situat pe o înălțime care controlează șoseaua dintre Stepanakert și Armenia propriu-zisă.

Conform acordului, Azerbaidjanul va păstra teritoriul dun Nagorno-Karabakh și zonele înconjurătoare pe care l-a capturat în timpul conflictului. De asemenea, solicită forțelor armene să predea unele zone pe care le deținea în afara granițelor Nagorno-Karabakh, inclusiv districtul estic Agdam și zona vestică Kalbacar.

Armenii vor pierde, de asemenea, regiunea Lachin, unde un drum crucial leagă Nagorno-Karabakh de Armenia. Acordul prevede ca o zonă cu o lățime de 5 kilometri în așa-numitul coridor Lachin să rămână deschisă și să fie protejată de aproximativ 2.000 de forțe de pace din Rusia.

De când au izbucnit luptele pe 27 septembrie, câteva mii de oameni au fost uciși de ambele părți. Trei acorduri de încetare a focului au fost încălcate imediat ce urmau să intre în vigoare.

Mii de oameni au fugit din Nagorno-Karabakh în ultimele zile în Armenia, cu linii de vehicule blocând drumul principal care leagă enclava de Armenia.

XS
SM
MD
LG