Linkuri accesibilitate

A început armistițiul de patru zile în Gaza. Hamas a eliberat 24 de ostatici


Un vehicul al Crucii Roșii Internaționale care transportă ostatici israelieni eliberați de Hamas traversează punctul de frontieră Rafah din Fâșia Gaza spre Egipt, pe 24 noiembrie 2023.
Un vehicul al Crucii Roșii Internaționale care transportă ostatici israelieni eliberați de Hamas traversează punctul de frontieră Rafah din Fâșia Gaza spre Egipt, pe 24 noiembrie 2023.

O încetare a focului de patru zile în Gaza între Israel și Hamas a început vineri dimineață, la ora 7:00. Acordul a mai prevăzut eliberarea unui prim grup de ostatici deținuți de Hamas și a zeci de palestinieni închiși în Israel.

Ziua 49 de război | Principalele evenimente

  • Un armistițiu de patru zile a început în Gaza de la ora locală 7:00 (7:00 ora României).
  • Un prim grup format din 13 ostatici a fost eliberat vineri după-amiază de Hamas, la câteva ore după încetarea luptelor.
  • Gruparea radicală a eliberat alți 10 ostatici thailandezi și unul filipinez, capturați cel mai probabil la un festival de muzică.
  • În schimb, Israelul a eliberat din închisori 39 de deţinuţi.
  • În total, în cele patru zile ale armistițiului, Hamas ar urma să elibereze 50 de ostatici, iar Israelul să elibereze 150 de prizonieri palestinieni.
  • Ministrul israelian al Apărării a declarat că lupta va continua „în forță” după scurtul armistițiu și a afirmat că se așteaptă la cel puțin încă două luni de luptă.
  • Un oficial de rang înalt al ONU spune că a asistat la „suferințe de nedescris” în timp ce vizita Fâșia.
  • Aproximativ 200 de camioane transportă vineri provizii umanitare în Fâșia Gaza, ca parte a acordului de încetare a focului.

Actualizare 21:30 - Joe Biden: „Este doar un început, dar până acum a mers bine”

Președintele SUA, Joe Biden, a spus că eliberarea ostaticilor a fost în baza unui acord „obținut prin diplomație americană extinsă”. „Este doar un început, dar până acum a mers bine.”

El a adăugat că luptele se vor opri timp de patru zile pentru a permite eliberarea a peste 50 de ostatici. „Acesta este obiectivul nostru”, a spus președintele american.

Joe Biden, președintele Statelor Unite.
Joe Biden, președintele Statelor Unite.

Biden a menționat că ostaticii care au fost eliberați astăzi au trecut printr-o încercare „teribilă” și că acesta este „începutul unei lungi călătorii de vindecare”.

„Ursuleții de pluș care îi așteptau pe acești copii la spital sunt o amintire dură a traumei prin care au trecut acești copii la o vârstă atât de fragedă”, a spus liderul american.

El a completat că prima zi de armistițiu a fost produsul „unei munci grele și a unor săptămâni de angajament personal”.

Biden adăugat că a vorbit în repetate rânduri cu emirul Qatarului, cu președintele egiptean și cu prim-ministrul israelian „pentru a confirma elementele angajamentului”.

„Ne așteptăm ca mai mulți ostatici să fie eliberați mâine. Și mai mulți a doua zi, și mai mulți în a treia zi. În următoarele câteva zile, ne așteptăm ca zeci de ostatici să se întoarcă la familiile lor”, a mai declarat președintele SUA.

Joe Biden a mai spus că „trebuie să ne reînnoim angajamentul de a acţiona în vederea unei soluţii cu două state”, acest lucru fiind „mai important ca nicodată”.

„Continuarea pe calea terorismului, a violenţei, crimelor şi războiului ar însemna să dăm Hamasului ceea ce vrea”, a declarat președintele SUA.

Actualizare 20:05 - Biroul premierului israelian a publicat numele persoanelor eliberate

Biroul prim-ministrului israelian a emis un comunicat pentru a confirma identitatea ostaticilor care au fost eliberați de Hamas. Israelul a confirmat și că 11 cetățeni străini au fost eliberați.

„Guvernul israelian îi îmbrățișează pe cetățenii noștri care se întorc acasă. Guvernul israelian se angajează să asigure întoarcerea tuturor celor răpiți și a persoanelor dispărute”, a transmis

Lista persoanelor eliberate:

  • Familia Asher: Doron Katz Asher (34 de ani), Raz Asher (patru ani) și Aviv Asher (doi ani);
  • Familia Aloni: Daniele Aloni (45 de ani) și Emilia Aloni (cinci ani);
  • Familia Monder: Ruth Munder (78 de ani), Keren Munder (54 de ani) și Ohad Munder (nouă ani);
  • Adina Moshe (72 de ani) - Hanna Katzir (76 de ani) - Margalit Mozes (77 de ani) - Channah Peri (79 de ani) - Yafa Adar (85 de ani).

Actualizare 19:30 - Ostaticii eliberați au ajuns în Israel

Ostaticii israelieni eliberați vineri din Gaza s-au întors în țara lor de origine pentru a primi tratament medical și pentru a se reuni cu familiile lor, a anunțat armata israeliană.

Ostaticii au primit o evaluare medicală inițială în punctul de trecere a frontierei de la Rafah și par a fi sănătoși, potrivit șefului serviciului de ambulanță din Israel.

Actualizare 18:40 - Qatarul spune că Hamas a eliberat 24 de ostatici

13 cetățeni israelieni, 10 thailandezi și un filipinez au fost eliberați din Gaza, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar. El a rectificat astfel o informație anterioară care făcea referire la eliberarea a 25 de persoane.

Crucea Roșie Internațională a confirmat că primit 24 de civili reținuți în Fâșia Gaza.

„Suntem uşuraţi să confirmăm eliberarea în siguranţă a 24 de ostatici. Am facilitat eliberarea prin transportarea acestora din Gaza la frontiera Rafah, marcând impactul real al rolului nostru de intermediar neutru între părţi”, spune Crucea Roșie Internațională.

Israelul anunțase anterior eliberarea a 13 ostatici, iar premierul thailandez făcea referire la 12 ostatici thailandezi eliberaţi - în total 25 de persoane.

Este neclar la această oră de unde provine această diferență.

Actualizare 18:28 - Israelul a eliberat 39 de persoane

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al Ansari, a confirmat eliberarea a 39 de femei și copii deținuți în închisorile israeliene.

Actualizare 16:47 - Israelul confirmă eliberarea celor 13 ostatici

13 ostatici israelieni au fost preluaţi de Crucea Roşie din Egipt, a anunțat premierul israelian Beniamin Netanyahu vineri după-amiază.

Israelienii s-au bucurat pentru eliberarea celor 13 ostatici. Tel Aviv, Israel, 24 noiembrie 2023.
Israelienii s-au bucurat pentru eliberarea celor 13 ostatici. Tel Aviv, Israel, 24 noiembrie 2023.

Urmează ca Israelul să elibereze 39 de prizonieri - 24 de femei și 15 adolescenți - care au fost condamnați în trecut pentru fapte de terorism.

În plus, Hamas a eliberat și 12 cetățeni thailandezi, informație confirmată anterior de premierul acestei țări.

Oficialii egipteni spun că eliberarea „surpriză” a venit ca parte eforturilor lor în negocierile cu Hamas.

La scurt timp după acest anunț, oficialii egpteni au declarat că cei 25 de ostatici eliberați de Hamas au părăsit Gaza prin punctul de trecere a frontierei Rafah și au fost preluați de elicoptere militare.

Actualizare 16:25 - Hamas a eliberat 25 de ostatici - presă

Hamas a predat 25 de ostatici luați din Israel, într-un prim schimb negociat ca parte a unui acord care a pus capăt luptelor în războiul din Gaza pentru patru zile, relatează The Wall Street Journal citându-i pe oficialii egipteni.

Informațiile sunt încă neclare în acest moment, însă cifra de 25 de ostatici eliberați coincide cu acordul privind eliberarea celor 13 cetățeni israelieni plus cei 12 cetățeni thailandezi.

Autoritățile nu au confirmat încă schimbul, în timp ce Times of Israel relatează cu privire la faptul că 13 ostatici israelieni au fost preluați de Crucea Roșie și îi transportă cu ambulanțele către punctul de trecere a frontierei cu Egiptul.

Actualizare 16:15 - Hamas a eliberat 12 thailandezi

Prim-ministrul Thailandei a declarat că 12 cetățeni ai țării sale care erau ținuți ostatici de Hamas în Gaza au fost eliberați, potrivit BBC.

El a spus că oficialii ambasadei sunt „pe drum pentru a-i lua”, dar nu a precizat unde se află ostaticii.

Eliberarea lor a fost confirmată de Serviciul egiptean de informații de stat: „Eforturile intense ale Egiptului au dus la eliberarea a 12 cetățeni thailandezi”.

Nu a existat niciun comentariu din partea Hamas, iar eliberarea cetățenilor thailandezi nu face parte din acordul dintre Israel și Hamas care a fost intermediat de Qatar.

Actualizare 16:00 - Eliberarea ostaticilor este așteptată să înceapă

Este ora 16.00 în Israel și în Gaza, ora la care se așteaptă ca cele 13 femei și copii luați ostatici de Hamas să fie eliberați după aproape șapte săptămâni de captivitate.

Aproximativ 39 de deținuți palestinieni - 24 de femei și 15 adolescenți - vor fi apoi eliberați din închisorile israeliene în Cisiordania, ca parte a unui acord temporar de încetare a focului.

Actualizare 14:50 - Armata israeliană a adus echipe aeriene, terapeuţi și jucării pentru ostaticii eliberați

Israelul afirmă că a încheiat pregătirile operaţiunii denumite „Heaven's Door” (Porţile Raiului), în care un primul grup de 13 ostatici urmează să fie eliberaţi din Fâşia Gaza în aproximativ o oră.

După ce vor fi eliberaţi din Gaza via Egipt, ostaticii vor fi aduşi de către armata israeliană la baza aeriană Hatzerim din sudul Israelului pentru o primire iniţială, unde vor fi supuşi unui scurt control fizic şi psihologic.

Armata a pregătit psihologi şi experţi în sănătate mintală pentru a-i întâmpina pe ostatici, dintre care se aşteaptă ca mulţi să fie copii. Experţii le vor explica ce s-a întâmplat în comunitatea lor la 7 octombrie atunci când vor considera că este momentul potrivit.

IDF a adus telefoane pentru ostatici, astfel încât aceştia să îşi poată suna rudele imediat ce ajung la Hatzerim.

Ostaticii eliberaţi vor rămâne până la două ore la Hatzerim înainte de a fi duşi la un spital, fie cu elicopterul, fie cu microbuzul. Elicopterele vor zbura într-un mod mai confortabil şi mai lin.

Cei care au nevoie de îngrijiri medicale imediate vor fi duşi direct de la graniţă la un spital, fără a mai trece pe la Hatzerim.

Familiile ostaticilor sunt aşteptate la spitale. Spitalul pentru copii Schneider a recomandat ca ostaticii să rămână cel puţin 48 de ore sub observaţie înainte de a fi eliberaţi acasă.

Acelaşi proces va fi parcurs în următoarele patru zile şi în cazul restul ostaticilor care urmează să fie eliberaţi din captivitatea Hamas.

Aproximativ 50 de ostatici - copii, mamele lor şi alte femei - urmează să fie eliberaţi în cele patru zile. Câte trei deţinuţi palestinieni închişi de Israel pentru infracţiuni în domeniul securităţii urmează să fie eliberaţi în schimbul fiecărui ostatic israelian.

Primele ore ale acordului

Autoritățile din Qatar, principalul mediator al acordului dintre Israel și Hamas, au anunțat că încetarea focului va începe vineri la ora locală 7:00.

Ministrul de Externe din Qatar a mai spus că cele două părți au făcut schimb de liste cu cei care urmează să fie eliberați. Primul grup de ostatici deținuți de Hamas, 13 femei și copii, va fi eliberat vineri după-amiază, la ora locală 16:00.

Cei 150 de prizonieri palestinieni care urmează să fie eliberați sunt, de asemenea, femei și copii, dar nu este clar când vor fi scoși din închisori. 39 de prizonieri palestinieni ar urma să fie eliberați azi, scrie CNN, citând un oficial israelian.

Familiile cer insistent ca eliberarea prizonierilor israelieni să fie o prioritate a guvernului Netanyahu.
Familiile cer insistent ca eliberarea prizonierilor israelieni să fie o prioritate a guvernului Netanyahu.

Ce prevede acordul Israel-Hamas

  • Încetarea focului: O pauză de patru zile în luptele dintre Israel iar Hamas a intrat în vigoare, însă ambele părți au avertizat că este o pauză temporară.
  • Eliberarea ostaticilor și a prizonierilor pe parcursul armistițiului. Hamas declară că acordul va duce la eliberarea a 150 de prizonieri palestinieni din Israel.
  • O posibilă prelungire: Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberați pauza de lupte poate fi prelungită cu încă o zi.
  • Ajutor și combustibil: 200 de camioane care transportă ajutoare, patru cisterne de combustibil și patru camioane cu butelii vor putea intra în Gaza prin punctul de trecere Rafah din Egipt în fiecare dintre cele patru zile.

Vineri dimineață, momentul eliberării ostaticilor palestinieni era încă neclar, dar un oficial israelian a declarat că prizonierii nu vor fi eliberați până când ostaticii israelieni din Gaza nu vor ajunge în custodia autorităților de la Tel Aviv.

Acordul prevede că, pentru fiecare zece ostatici suplimentari eliberați, va rezulta o zi în plus de pauză de lupte.

Luptele au continuat până în ultimele momente dinaintea armistițiului, scrie BBC. Israelul a declarat că acesta nu este sfârșitul războiului. Guvernul a promis să-și îndeplinească misiunea de a elimina Hamas și de a returna toți ostaticii.

Armata israeliană a transmis că palestinienilor din sudul Fâșiei Gaza nu li se va permite să se deplaseze spre nord în timpul opririi temporare a luptelor. Mișcarea permisă în interiorul Fâșiei Gaza, a spus purtătorul de cuvânt, este numai de la „nord la sud”.

El a adăugat că „deplasarea necoordonată a camioanelor din sudul Fâșiei spre nord nu va fi permisă, iar forțele IDF vor fi „staționate la liniile de încetare a focului din interiorul Fâșiei”, precum și în „zone slab populate”.

Purtătorul de cuvânt IDF, Daniel Hagari, spune că familiile celor 13 ostatici care urmează să fie eliberați vineri au fost anunțate
Purtătorul de cuvânt IDF, Daniel Hagari, spune că familiile celor 13 ostatici care urmează să fie eliberați vineri au fost anunțate

Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), a declarat că rudele celor 13 ostatici aleși să fie eliberați mâine din Gaza de către Hamas au fost informate.

„În ultimele ore, ofițerii responsabili de contactul cu familiile au transmis mesajele cu sensibilitate și umilință”, a declarat oficialul militar.

„Vor fi zile complicate, nimic nu este final până când nu se va întâmpla cu adevărat”, a descris el cele patru zile de armistițiu și de eliberări de ostatici.

Înainte de intrarea în vigoare a armistiţiului, armata israeliană a distrus un tunel Hamas de sub spitalul Al-Shifa, transmite News.ro


IDF afirmă că în ultima zi, până la armistiţiul de la ora 7:00, a continuat să lovească ţinte Hamas în întreaga Fâşie Gaza, a vizat infrastructura grupului terorist şi s-a confruntat cu agenţi Hamas.

O filmare publicată de IDF arată cum este distrus tunelul de la Shifa, precum şi alte câteva lovituri recente în Gaza.

100 de tiruri cu alimente pregătite să intre în Gaza

Programul Alimentar Mondial (PAM) declară că are peste 100 de camioane cu aproximativ 1.300 de tone de provizii alimentare gata să intre în Gaza odată ce armistițiul temporar va intra în vigoare.

Purtătorul de cuvânt al Programului Alimentar Mondial pentru Orientul Mijlociu, Abeer Etefa, a declarat la BBC că, deși armistițiul temporar este un „pas înainte”, numai o încetare totală a focului va permite ca nevoile umanitare din Gaza să fie satisfăcute în mod corespunzător.

Refugiații palestinieni se confruntă cu o criză umanitară și alimentară gravă, potrivit agențiilor umanitare internaționale.
Refugiații palestinieni se confruntă cu o criză umanitară și alimentară gravă, potrivit agențiilor umanitare internaționale.


„Oamenii au nevoie de mâncare în fiecare zi, au nevoie de pâine în fiecare zi, iar patru zile de pauză și patru zile de ajutor nu vor face o diferență semnificativă în acest ocean de nevoi”, a spus Abeer Etefa.

Hezbollah lansează rachete asupra Israelului

Grupul militant libanez Hezbollah a lansat joi zeci de rachete asupra sediului unei unități de infanterie israeliene din nordul țării. Într-o declarație, Hezbollah a declarat că a lansat, de asemenea, o rachetă ghidată asupra tancurilor israeliene Merkava situate lângă Al-Raheb, lângă orașul israelian Shtula, și a vizat forțele de infanterie israeliene din zonă.

Forțele de Apărare Israeliene au declarat că „au interceptat o serie de lansări” și au confirmat ulterior că au folosit elicoptere și avioane de luptă pentru a lovi infrastructura Hezbollah și locurile de lansare a rachetelor din Liban, ca răspuns la atacurile grupului militant.

Aproape 15.000 de palestinieni uciși, spun autoritățile sanitare ale Hamas


Numărul persoanelor ucise în Gaza din cauza atacurilor israeliene începând cu 7 octombrie se ridică acum la 14.854, inclusiv 5.850 de copii, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile Hamas din Fâșia Gaza.

Obținerea de informații actualizate cu privire la numărul de decese din Gaza a devenit mai dificilă pe măsură ce campania aeriană și terestră masivă a Israelului continuă.

Luni, Ministerul palestinian al Sănătății din Ramallah, care își ia datele de la spitale și alte surse din Fâșia Gaza, a estimat numărul morților la 12.700.

În actualizările de sănătate de atunci, ministerul cu sediul la Ramallah a declarat că întreruperile grave ale rețelelor de comunicații din Gaza au făcut imposibile propriile eforturi de colectare exactă a datelor.

Biroul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), care colectează și auditează date din teritoriile palestiniene ocupate, a continuat să citeze cifrele provenite din Gaza.

Miercuri, șeful OCHA al ONU, Martin Griffiths, a declarat pentru CNN că ONU susține utilizarea statisticilor Ministerului Sănătății din Gaza, spunând că echipa sa „a triangulat [cifrele] de-a lungul anilor pentru a se asigura că ne simțim încrezători în ele”. „Nu publicăm aceste cifre fără să ne gândim”, a spus el.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG