Linkuri accesibilitate

Artiștii subversivi: un anarhist rus dă peste cap alegerile din Paris, iar vegana Olga Tokarczuk mănâncă sushi. Revista presei europene


Artistul conceptual rus Piotr Pavlenski cu buzele cusute, în 2012, în semn de sprijin pentru grupul feminin persecutat Pussy Riot.

Radickal pic

În Franța continuă foiletonul demisiei candidatului lui Macron la primăria Parisului, Benjamin Griveaux, fostul purtător de cuvânt al guvernului.

Le Monde anunță în legătură cu asta și arestarea în Paris a artistului conceptual rus Piotr Pavlenski și a iubitei lui.

Povestea e demnă de un thriller erotico-politic: alegerile municipale au loc peste o lună, iar (de)căzutul Benjamin Griveaux, care oricum nu era până acum un real favorit pentru primăria Parisului, avea chiar de înfruntat un fost prieten, un dizident al partidului lui Macron, matematicianul Cédric Villani, care a încălcat ordinul lui Macron de a nu candida.

Deodată, un clip video a apărut pe rețelele sociale, în care Griveaux, candidatul lui Macron, se masturbează, clip trimis de el acum ceva vreme unei femei. Nimic ilegal acolo, dar candidatul Grivaux a demisionat deîndată.

Cel mai surprinzător nu este însă asta, ci faptul că video-ul a fost pus online de un activist rus care în 2016 a primit azilul politic în Franța: Piotr Pavlenski. În vârstă de 35 de ani, acesta, adept al operațiunilor violente de protest, este cel care în 2012 și-a cusut buzele ca sprijin pentru grupul feminin persecutat în Rusia Pussy Riot (cf. foto).

În 2013, el s-a legat, gol, cu sârmă ghimpată în fața administrației din Sankt Petersburg, pentru a protesta față de legile represive. De asemenea, și-a bătut testiculele în cuie pe pavajul Pieței Roșii din Moscova și și-a tăiat parte dintr-o ureche pentru o cauză de care nu mai știm.

În Paris, primind azilul, el s-a făcut deîndată remarcat incendiind intrarea sediului Banque de France, după ce făcuse același lucru în Moscova, dând foc în 2015 intrării sediului FSB din Lubianka.

Pavlenski este acum arestat preventiv pentru « violarea vieții private » și « difuzarea fără acordul persoanei a unor imagini cu caracter sexual ». Iubita sa e suspectată că ar fi fost destinatara imaginilor candidatului Griveaux, ceea ce stârnește bănuiala că ar fi fost vorba de un complot. Legea franceză pedepsește acest gen de revenge porn cu închisoare până la doi ani și 60.000 euro amendă.

Libération amintește cu această ocazie că în 2016 ziarul făcuse un portret elogios al acestui „artist” rus.

Echipa lui Macron a pornit pe loc să caute disperată un nou candidat pentru a face față adversarului Villani, dar mai ales actualei primărițe a Parisului, Anne Hidalgo. Atât Le Monde, care estimează că afacerea e serioasă pentru Macron, într-un moment în care încerca să recucerească opinia publică, cât și Le Figaro anunță că Griveaux a fost deja înlocuit prin ministra sănătății, Agnès Buzyn, foarte activă și vizibilă în ultima vreme din pricina măsurilor luate împotriva coronavirusului.

Coronavirus: primul mort în afara Asiei, sâmbătă în Paris

Un turist a fost declarat mort sâmbătă în Paris, iar simultan cu mortul anunțat în Franța un deces a fost constatat și în Taiwan, un șofer de taxi.

În Franța, bolnavul infectat cu coronavirus care a murit într-un spital din Paris era un turist chinez în vârstă de 80 de ani.

Suprarealismul belgian: Ceci n'est pas un gouvernement

În Belgia vecină, care funcționează fără un guvern de mai bine de un an, încă din decembrie 2018, negocierile pentru a forma un guvern s-au împotmolit și mai tare în weekend. Ultimul negociator numit de regele Philippe (procedura formării unui guvern în Belgia este foarte barocă), creștin-democratul flamand Koen Geens, a abandonat vineri, deoarece mizase totul pe o înțelegere (aparent imposibilă) între socialiștii francofoni și naționaliștii flamanzi.

Le Soir, la Bruxelles, ironizează că ruptura a avut loc de St-Valentin și scrie că regele a fost luat prin surprindere și că își joacă acum ultima carte. Alternativa, cum o amintește cotidianul conservator flamand De Standaard, ar fi organizarea de noi alegeri, după mai bine de un an de târguieli sterile între partide și comunitățile lingvstice. Cotidianul francofon al finanțelor L'Echo are chiar un editorial care se intitulează: Și noi ne-am săturat ("on en a marre"). Editorialul din echivalentul său flamand, De Tijd, descrie haosul și estimează că asistăm acum la o criză a statului belgian și a întregului său sistem politic.

Târgul de sclavi

Același cotidian conservator flamand De Standaard are un mare articol comparativ care ar fi stârnit o controversă în alte circumstanțe. Articolul pune întrebarea dacă este adevărat că refugiații din Siria ar fi mai competitivi și ar găsi mai repede de lucru decât cei din Afganistan, de pildă, deoarece sirienii sunt mai bine școliți, unii chiar cu studii superioare.

Răspunsul este negativ. Ba chiar, De Standaard, discutând cu mulți patroni și experți ajunge la concluzia că afganii sunt preferați sirienilor, chiar dacă sunt în majoritate lipsiți de studii, deoarece afganii sunt mai tineri și lucrează mai mult și mai repede.

Ziarul estimează de altfel că se apropie momentul în care criza imigrației va deveni o criză a integrării.

Timp liber pentru amatorii de senzații extreme

Tot în Belgia, la rubrica Timp Liber, cotidianul flamand De Morgen a avut în weekend un reportaj, cu splendide fotografii color, realizat în Carpați, pe urmele zimbrilor, și intitulat: Zimbrul se întoarce acasă în România (De bizon komt thuis in Roemenië, câteva fotografii aici). Jurnalistul merge prin munți și păduri cu un ghid român, până ajung să dea de un zimbru, însă scrie și despre cazul pădurarului asasinat.

La Londra, Financial Times (FT) oferă, la aceeași rubrică, pe două pagini, sfaturi amănunțite pentru cei care vor să cultive cannabis (link-ul e aici, doar pentru abonați; eu am ziarul pe hârtie, desigur, dar nu-l împrumut). Aflăm astfel că doi acri de pământ cultivați cu grâu vor aduce un beneficiu de 800 de lire sterline, dar aceeași suprafață cultivată cu cânepă aduce 20.000 de lire, știind că pe lângă iarbă va mai da și semințe și material textil.

Sushi pentru Olga Tokarczuk

Și tot Financial Times oferă și un interviu cu romanciera poloneză Olga Tokarczuk, laureată a premiului Nobel. Interviul, luat în Wroclaw, ocupă întreaga pagină a acelei rubrici minunate, inventate de Financial Times și atât de mult în ton cu stilul ziarului: Lunch with the FT.

Principiul e simplu: ziaristul de la Financial Times se deplasează în orașul intervievatului (care poate fi orice celebritate a zilei, de la un om politic indonezian sau român, până la un actor de la Hollywood) și îl/o invită la masă. Discuția e redată ca o mini-nuvelă, în loc de fotografie avem o caricatură a intervievatului, iar în mijlocul rubricii apare meniul detaliat, tot ce s-a consumat, cu prețul și suma finală, prânzul fiind plătit, desigur, de FT.

Intervievatul e încurajat să comande absolut orice dorește, acesta fiind un exercițiu psihologic. Unii aleg feluri modeste, sau, dimpotrivă, profită pentru a-și comanda din start homar și șampanie etc. Olga Tokarczuk, din păcate, alege, venind la interviu cu codițele ei rasta, un modest și ieftin restaurant de sushi, iar ea și jurnalistul beau doar ceai verde. Ajunsă acolo, ea anunță că e vegană, dar micul restaurant neavând decât sushi, ea acceptă o porție și mănâncă o parte.

Olga Tokarczuk este detestată de foarte mulți în Polonia. Ea îi denunță fără încetare pe naționaliștii polonezi și e considerată o trădătoare pentru felul în care insistă și cere ca și polonezii să-și recunoască partea neagră a istoriei, în primul rând masacrul evreilor și modul în care s-au purtat cu alte minorități. Dar oficialii partidului PiS, aflat la putere, au tăcut până acum, preferând să n-o victimizeze. Ministrul de finanțe a spus chiar că e gata s-o scutească pe Olga Tokarczuk de taxa pe venit pe premiul ei.

Jurnalistul de la FT face o prezentare entuziastă a romanului Rătăcitorii (Polirom 2019), carte care pentru mine n-a fost deloc ce am aștepta de la un mare scriitor care primește milionul și o glorie eternă pentru felul în care lucrează cu Logosul. Logosul Olgăi Tokarcuzk e cam fad, sărăcăcios, ca și restaurantul de sushi din Wroclaw la care l-a dus pe jurnalistul de la FT. Asta o văzusem încă de la unul din primele ei romane, Călătoria oamenilor cărții (Podróż ludzi Księgi), care nu era decât un exercițiu de echilibristică între imitații de Umberto Eco și Parfumul lui Patrick Süskind, cu îngrijorătoare note de Paolo Coelho.

Am citit cartea aceea doar pentru că a luat Nobelul și n-am s-o mai citesc decât forțat sau șantajat afectiv. Dar, desigur, făcând acum revista presei nu fac decât să transmit entuziasmul jurnalistului de la FT pentru romanul Olgăi Tokarczuk pe care eu nu l-am isprăvit decât căznit, cu mare efort. Aș putea însă pune asta pe seama traducerii.

Cei care, ca și mine, nu prea iubesc proza polonezei se vor simți răzbunați aflând că jurnalistul de la FT (pe alocuri și el în dubiu), încheie foarte vizual articolul spunându-ne că atunci când soțul Olgăi Tokarczuk a venit s-o ia de acolo, el a lichidat rapid și foarte discret (unobtrusively) tot ce rămăsese pe farfuria ei de sushi. Iată o mostră a ceea ce se numea odinioară „gonzo journalism".

Facebook Forum

Pandemia, din ambulanță | Am stat două zile alături de paramedicii SMURD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:58 0:00
XS
SM
MD
LG