Masacru antisemit fără precedent în SUA, ascensiunea vertiginoasă a unui neo-fascism destabilizator în Brazilia, cea mai mare democrație a Americii de Sud... Semnalele că am intrat de mult într-o zonă de turbulențe asemănătoare cu cea interbelică sunt numeroase.
La fel de tulburător este felul în care au dezertat intelectualii, iar cazul Franței este revelator, într-atât paralela cu anii 1930 e flagrantă.
Iată-l de pildă pe scriitorul Michel Houellebecq, care a primit luna aceasta în Bruxelles premiul Oswald Spengler, de la numele autorului pamfletului filozofico-politic „Untergang des Abendlandes“ („Declinul Occidentului“, 1918). Houellebecq s-a lăsat urmat prin Bruxelles si intervievat de reporterii săptămânalului francez de extrema dreaptă Valeurs Actuelles, cărora le-a spus: «Aș vota pentru oricine propune ieșirea Franței din Uniunea Europeană și din NATO, țin mult la asta».
Mai propune Houellebecq revenirea la un creștinism activ pentru a combate Islamul și, în general, tot ce reprezintă fundamentele ideologice ale Frontului Național în Franța sau ale anti-europenilor de toate tendințele.
La fel, Michel Onfray, filosoful și moralistul nr 1 al Franței de azi, care în ultima vreme alunecă pe o pantă fără limită a provocării. Cotidianul belgian Le Soir a publicat un interviu cu el, după atentatele de la Bruxelles din 2016, în care Michel Onfray spunea: „Credeați că patru milioane de musulmani uciși de Occident nu vor conta?”
Michel Onfray, care dă asigurări că a citit Coranul „cu pixul în mână”, spunea acolo că textul Coranului nu îndeamnă la violență și că e vorba doar de fraze scoase din context. El compara chiar recuperarea Coranului de către teroriștii musulmani cu recuperarea lui Nietzsche de către naziști. Dacă scoatem lucrurile din context, zicea el, atunci și Noul Testament predică violența, dacă e să luăm de pildă episodul în care Isus gonește neguțătorii din templu și sparge tarabele.
Ziarul belgian obiecta însă că nici un creștin astăzi nu justifică violența bazându-se pe textul Bibliei. Civilizația iudeo-creștină, spune însă Michel Onfray, „nu mai are mijloacele de a fi violentă”. Există însă pasaje în Vechiul Testament folosite de evreii integriști pentru a justifica interdicția de a ucide.
In mare, potrivit lui Michel Onfray, întreg progresul moral și social al catolicismului (căci numai la catolicism se referă el, iar nu la creștinism în general) se datorează resemnării și lipsei de vlagă. Și, desigur, influenței subversive a Iluminismului. Lumea islamică, în schimb, precizează el, ca o scuză insistentă, nu a avut niciodată gânditori precum Erasmus, Montaigne, Voltaire, Nietzsche sau Freud.
Intr-un interviu mai vechi, imediat după atentatele din Paris, din 13 noiembrie 2015, interviu acordat aceluiași cotidian belgian Le Soir, Michel Onfray aruncase deja: „Franța si Occidentul trebuie să înceteze cu politica lor islamofobă.”
Le Soir îl întrebase atunci, sub emoția atentatelor din Paris, dacă nu are impresia că acuză victimele mai degrabă decât făptașii. Michel Onfray răspunsese: „Trebuie să ieșim din timpul jurnalistic al emoției și să intrăm în timpul lung al reflecției filosofice. Ceea ce s-a petrecut vineri 13 noiembrie 2015 este un act de război, dar e un război care a fost declanșat acum un sfert de secol de către clanul Bush și aliații lui prin distrugerea Irakului lui Saddam Hussein.” Si Michel Onfray continua atunci apărând „poporul comunității musulmane planetare”. „Primul agresor e Occidentul”, spune Michel Onfray. Terorismul, spune el, este „răspunsul dat de cei slabi celor puternici”. „Saddam Hussein, Gaddafi, Bașar Al-Assad fuseseră primiți cu brațele deschise în Franța. Ei nu păreau să amenințe Franța cu atentate până când Occidentul a mers să le bombardeze țările.”
„Operațiunile militare inițiate de Bush după 1991 au cauzat moartea a patru milioane de musulmani. Vi se pare puțin?” întreba el retoric.
Nu e de mirare că Michel Onfray, fostul gânditor provocator și exeget libertar al lui Nietzsche, Camus și al „gândirii de amiază“ a fost citat aprobator de către Statul Islamic și ideologii săi.
Singurul lucru care poate fi admirat în noile sale piruete este abilitatea cu care amestecă adevăruri plate cu invective elegante și neadevăruri grotești. Și, desigur, felul în care el inventează un „popor al comunității musulmane planetare”, agresat în bloc de un Occident desacralizat și vlăguit… altfel zis, exact mesajul Daesh, al Statului Islamic, doar că dictat de Michel Onfray cu superioritate de cafenea pariziană.
În mare, însă, abandonul intelectualilor e flagrant și atotprezent, reflectat și la noi de apelul la autocenzură lansat de unii precum Pleșu, experiența istorică arătându-ne că fenomenul e premergător unei crize politice majore.
