Linkuri accesibilitate

O navetă spațială americană a ajuns cu succes pe Lună, pentru prima oară în 52 de ani


Imagine din timpul primei misiuni selenare ale companiei Intuitive Machines.
Imagine din timpul primei misiuni selenare ale companiei Intuitive Machines.

O navetă spațială americană a aterizat pe Lună pentru prima oară în 52 de ani. Este prima misiune privată care reușește să-și îndeplinească cu succes misiunea.

Naveta, numită Odysseus (Odiseu), a fost construită de firma Intuitive Machines din Texas.

Odysseus, care are șase picioare și este aproximativ de mărimea unei cabine telefonice, a fost lansată din Florida pe 15 februarie și a intrat în orbita lunii pe 21 februarie. Este prima rachetă care folosește combustibil pe bază de metan, și nu de kerosen.

Călătoria spre lună nu a fost ușoară. Au fost mai multe probleme: s-au defectat laserele care ar fi trebuit să ghideze aterizarea autonomă (echipa de control a trebuit să activeze un sistem secundar instalat de NASA la bord), a trebuit să mai facă o tură în jurul lunii ca să permită repararea laserelor, iar în primele câteva minute după aselenizare și-a pierdut semnalul.

Cu toate acestea, naveta a reușit să aterizeze în picioare și a început să transmită semnal după 15 minute.

„Nu subestimați ce s-a întâmplat. America s-a întors pe Lună”, transmite BBC.

Odysseus, cu Pământul în fundal, 16 februarie.
Odysseus, cu Pământul în fundal, 16 februarie.

De ce este atât de dificilă aselenizarea? În ultimul an, două alte navete au eșuat să aselenizeze: una a Rusiei și una a Japoniei.

Mai mult de jumătate din încercările de aselenizare din istorie au eșuat, punctează CNN. Dificultățile se datorează suprafeței dificile a Lunii, călătoriei periculoase până acolo și faptului că fiecare navetă în parte este un prototip unic, cu propriile probleme.

Mai mult, lipsa atmosferei pe lună înseamnă că aselenizarea trebuie gestionată complet de motoare, pentru că nu poate fi controlată altcumva coborârea la suprafață.

În ultimii 50 de ani, au fost reduse drastic cheltuielile pentru programul spațial american, motiv pentru care companiile private au început să intre și ele în cursă. Mare parte din această misiune a fost susținută financiar de NASA.

„Această zi arată puterea și promisiunea parteneriatelor comerciale ale NASA”, a declarat administratorul NASA, Bill Nelson.

Space.com prezintă fotografii cu diversele componente ale navetei. La bordul navetei se află și 125 de mini-figurine ale sculptorului Jeff Koons. Sculpturile, care arată fazele lunii și sunt inscripționate cu numele mai multor figuri marcante din istorie, sunt primele obiecte de artă care ajung autorizat pe Lună.

În 1971, membrii echipajului Apollo 15 au lăsat pe lună o figurină de aluminiu și o plăcuță comemorativă pentru astronauții care au murit în spațiu.

În viitor, SUA ar vrea să exploateze depozitele de gheață de pe Lună și să ajungă pe Marte, motiv pentru care aceste misiuni pregătitoare sunt importante pentru cercetare. Dacă s-ar descoperi zăcăminte care pot fi exploatate, s-ar putea prelucra combustibil pentru rachete, transformând Luna într-o „benzinărie”, a transmis administratorul NASA.

Dacă ar avea combustibil pe Lună, misiunile spațiale ar putea reduce drastic greutatea de la bord, pentru că nu ar trebui să plece cu atât de mult combustibil încât să ajungă și la întors. Ar însemna și că astronauții ar putea beneficia de apă și de oxigen de acolo și n-ar avea nevoie de rezerve.

XS
SM
MD
LG