Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) lansa un document cu 13 propuneri.
Printre altele, se cerea controlul „resurselor naturale”, refacerea patrimoniului național prin „necesară confiscare”, precum și interzicerea unor drepturi pentru românii cu dublă cetățenie.
Documentul era însoțit de un tabel nominal: aproape cinci sute de cadre militare în rezervă și retragere, dintre care 41 de generali, 316 colonei, 39 de comandori de aviație și marină, 56 de locotenent-colonei, 8 maiori, 10 căpitani, 31 de maiștri militari și subofițeri.
Pe listă figura și generalul locotenent în retragere Dumitru Prunariu. Doar că, surpriză: acesta nu doar că nu și-a dat acordul, dar nici măcar nu a fost contactat de Chelaru sau vreun reprezentant.
„Habar n-am cum am apărut pe listă”
În documentul intitulat „Tabel de susținere a apelului – manifest”, transmis presei, figurează la poziția 23 numele generalului locotenent în retragere Dumitru Prunariu.
Europa Liberă a încercat, la acel moment, să îl contacteze pe astronaut. A sunat la telefon în trei zile diferite, fără succes. S-a dovedit ulterior că numărul apelat, în continuare activ și la care nu a răspuns nimeni, nu-i mai aparținea însă de multă vreme.
Am reușit să purtăm o discuție cu Dumitru Prunariu ulterior publicării materialului. Acesta a declarat că nu are cunoștință de demersul cadrului militar Mircia Chelaru, în prezent parlamentar, nu a fost contactat nici de generalul Chelaru, nici de vreun reprezentant al acestuia din urmă, nu este susținător AUR și nici nu sprijină inițiativa grupării.
„Am evitat orice contact direct cu orice partid care ar putea să-și însușească numele și să-l utilizeze. Ca expert pot vorbi la o întâlnire, dar asta nu înseamnă că sunt fidel unui partid”, a spus Prunariu pentru Europa Liberă.
„A fi pe o listă de susținători înseamnă că ai aderat sau ți-ai exprimat acordul. Nu am nicio tangență cu asta. Nu m-a contactat nici generalul Chelaru, nici vreun reprezentant. Habar n-am cum a apărut numele meu pe listă”, a mai spus Prunariu.
Ultima dată când a avut o întâlnire cu Chelaru, la o acțiune a cadrelor militare, a fost în urmă cu un an și jumătate.
„Mi-a mai trimis de curând că mă invită la o reuniune științifică a lor și i-am infirmat pentru că sunt la Timișoara, acum, aflu că au mutat-o în ianuarie, dar nu am zis că vin, particip, sunt cu voi sau altceva”, mai spune Prunariu.
Prezent din „eroare materială”
Contactat de Europa Liberă, inițiatorul apelului, generalul - deputat AUR Mircia Chelaru a încercat inițial să se eschiveze.
„E o problemă pe care trebuie s-o verific.Consider asta un subiect încheiat”, a transmis Chelaru.
La insistențele Europei Libere a explicat că la mijloc ar putea fi vorba de o „eroare materială”
„E vorba de oameni care au achiesat într-un fel sau altul și e posibil ca atunci când s-a făcut tabelul... O să verific și, dacă s-a făcut vreo eroare, o corectăm”, a completat Chelaru.
Acesta a găsit și o explicație la modul cum a apărut numele astronautului Prunariu pe „Tabelul de susținere a apelului – manifest” inițiat de parlamentarul AUR.
„E posibil să fie o eroare materială: au fost numele trecute și, în dreptul unora, s-a scris – NU, adică nu a răspuns. Nu e el singurul, au mai fost și alții care au zis nu, dar nu au fost trecuți ca atare”, a mai spus Chelaru.
Principalele teze din apelul militarilor AUR
„În numele a ceea ce suntem și a dreptului de a ne manifesta în mod suveran voința”, militarii care au semnat inițiativa deputatului AUR Mircia Chelaru cer următoarele:
- Să schimbați în totalitate mecanismul de formare a clasei politice, în care principiul reprezentativității pe criterii de valoare personală, înaltă calificare și merit public să stea la baza selecției și promovării candidaturilor!
- Să impuneți obligativitatea ca reprezentarea românilor, în funcțiile alese și numite, îndeosebi cele care privesc securitatea națională, să se facă numai de către cetățenii români, cu unică cetățenie!
- Să refaceți controlul Suveran asupra tuturor resurselor naturale care stau la baza progresului și civilizației moderne dar și a existenței biologice a Națiunii române, astfel: toate resursele energetice ale subsolului precum și cele vitale de suprafață; toate rezervele de valoare strategică complementare de aur, metale rare, metalele radioactive.
- Să identificați și să recuperați activele economice care au fost înstrăinate prin fraudare dovedită, corupție și colaboraționism și să confiscați averile ilicite! Refaceți patrimoniul Națiunii prin dreaptă răscumpărare și justă și necesară confiscare.
- Să refaceți sistemul bancar românesc pentru capitalizarea economiei autohtone și să treceți la o politică de prudență financiară și o corectă fiscalitate față de băncile străine!
- Instituirea cotelor de import la toate bunurile care pot fi produse în țară!
- Descurajați orice vânzare către străini a terenurilor agricole!
- Să susțineți Familia Naturală formată între un bărbat și o femeie și să consolidați fondul biologic sănătos al Națiunii Române.
- Să opriți importul masiv al forței de muncă necalificată, precum și constituirea de comunități alogene inadaptabile la cultura, tradiția și spiritualitatea românilor!
Armata susținătorilor apelului AUR
La momentul lansării documentului, Europa Liberă a făcut demersuri, inclusiv pe lângă organizațiile de militari în rezervă și retragere, pentru a contacta cât mai mulți semnatari.
A reușit să discute cu fostul șef al Statului Major General, generalul în rezervă Eugen Bădălan, generalul maior (r) Mihaiu Mărgărit, fost şef al Direcţiei de Informaţii Militare din Statul Major General al Armatei României, generalul de brigadă în retragere Cornel Vaida și colonelul în retragere Eugen Lazăr. Toți au confirmat că au cunoștință de inițiativa lui Chelaru.
Printre cele mai cunoscute nume de susținători din lista anexată de AUR mai sunt:
- generalul SPP în retragere Adrian Costache - a făcut parte din elita Serviciului de Protecție și Pază și s-a ocupat aproape 30 de ani de securitatea șefilor de stat;
- generalul în retragere Laurențiu Roșu, comandant al CSA Steaua în perioada mai 2000 – iulie 2003;
- general de brigadă în rezervă Ioan Oscar Beneş, fost şef al Casei de Pensii, fost candidat al PD la Primăria Constanţa;
- generalul în retragere Petre Botezatu Enescu, numit în 2003 prefect al Capitalei;
- general de brigadă Dan Plăvițu, fost șef al Direcţiei Informaţii Militare;
- general în retragere Ion Aurel Stanciu, fost şef al Biroului ataşaţi militari din Direcţia de Informaţii Militare, fost șef al flotilei aeriene și director general al ROMATSA, numit apoi în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor;
- general de brigadă în retragere Aurel Cazacu, fost director general al Direcției Generale din Industria de Apărare și Probleme Speciale.
- generalul de brigadă STS în rezervă Nicolae Fugulin – condamnat cu suspendare pentru decontări fictive și pentru că a luat șpagă sticle de băutură pentru promovarea în funcție a soției unui prieten;
- generalul în retragere Constantin Năstase, fost șef al Direcției Financiare din MApN, condamnat la 2 ani, 2 luni si 20 de zilei de închisoare cu suspendare în dosarul „case pentru generali”.