Linkuri accesibilitate

Atac asupra a două moschei în Noua Zeelandă. 49 de morți și peste 20 răniți grav


Ambulanțele îi duc la spital pe cei grav răniți în urma atacului unui extremist asupra a două moschei din Christchurch
Ambulanțele îi duc la spital pe cei grav răniți în urma atacului unui extremist asupra a două moschei din Christchurch

49 de morți și peste 20 de răniți, în condiție critică, în urma unui atac asupra a două moschei din Christchurch, al treilea oraș ca mărime din pașnica Noua Zeelandă. Numărul victimelor crește, potrivit anunțului autorităților locale.

Premierul Noii Zeelande, Jacinda Arden, a anunțat că patru suspecți au fost deja arestați.„Putem afirma că este vorba despre un atac terorist”, a declarat premierul. Mai devreme, premierul australian, Scott Morrison, anunțase că unul dintre atacatori ar fi un extremist de dreapta cu cetățenie australiană, potrivit presei australiene.

Atacul s-a petrecut în timpul rugăciunii de după amiază, când cele două moschei erau pline cu credincioși. Potrivit Reuters, 30 de oameni au fost uciși pe loc la moscheea Al Noor, cea mai mare din oraș, iar alți zece, la o altă moschee, aflată în suburbia Linwood. Șeful poliției locale a anunțat, ulterior, că numărul morților a crescut, întrucât alte 20 de persoane se află în stare critică. Nu este clar dacă este vorba despre aceiași atacatori în ambele moschei.

Un martor ocular supraviețuitor al atacului, care a vorbit cu BBC, a povestit că un bărbat înalt și blond a intrat pe ușa din față a moscheii și a început să tragă în credincioșii aflați în poziția de rugăciune, în genunchi, pe podea. Un alt supraviețuitor a povestit, la CNN, că atacul asupra moscheii aflate în Christchurch a durat aproximativ 10 minute, cu criminalul intrând, revenind la mașină să-și reîncarce arma și întorcându-se din nou în moschee. Până când a plecat de la fața locului, a tras din plin în oricine care i-a ieșit în cale.

Pe facebook a circulat un videolive, care se presupune că ar fi fost transmis chiar de unul dintre atacatori, care descrie cum se află la volanul mașinii, ascultând muzică, oprește în fața moscheii, intră și începe să tragă la întâmplare. Într-un film de circa opt minute, atacatorul revine la mașină, își ia muniție și se întoarce la moschee continuându-și masacrul.

Relatările de la fața locului arată șocul care a cuprins întreaga comunitate, în Christchurch trăiesc 400.000 de mii de oameni, în marea majoritate emigranți veniți din toate colțurile lumii, care, până la atacul terorist de vineri, trăiau în liniște. Orașul, aflat în pe coasta de est a uneia dintre cele două insule care intră în componența Noii Zeelande, s-a mai confruntat, între 2010 și 2012, cu o serie de cutremure devastatoare produse în Oceanul Pacific, care au determinat, practic, reconstrucția unei mari părți a orașului, după 2013.

AP a citat un membru al echipei naționale de cricket a Bangladeshului, care se îndrepta spre una dintre moschei, aflându-se în imediata apropiere în timpul atacului. Toți membrii echipei au scăpat teferi.

XS
SM
MD
LG