Mai multe drone au lovit clădiri înalte din Kazan, capitala republicii ruse Tatarstan, relatează Reuters. Ministerul rus al Apărării a declarat că atacurile au avut loc în trei valuri între 7:40 și 9:20, ora locală, pe 21 decembrie.
Ministerul rus susține că dronele sunt de origine ucraineană, în timp ce autoritățile ucrainene nu au comentat.
Opt drone ar fi atacat orașul, conform serviciului de presă al lui Rustam Minnikhanov, liderul republicii autonome Tatarstan. Șase dintre ele au lovit clădiri rezidențiale, una a lovit o instalație industrială, iar una a fost doborâtă, susține aceeași sursă.
Într-o declarație, Ministerul rus al Apărării a declarat că „un vehicul aerian ucrainean fără pilot a fost distrus pe teritoriul Republicii Tatarstan de către forțele de apărare aeriană”.
Potrivit unui comunicat al primăriei din Kazan pe Telegram, dronele au vizat zone rezidențiale din trei cartiere ale orașului.
Un videoclip postat pe canalul local de știri Telegram Astra și verificat de The Associated Press arată o dronă zburând la etajele superioare ale unei clădiri înalte.
Atacurile nu s-au soldat cu victime, spun autoritățile locale din Kazan.
Școli Evacuate, aeroport închis temporat
În urma atacului au fost suspendate temporar zborurile de pe aeroportul orașului.
„Au fost impuse restricții temporare pe aeroportul din Kazan în dimineața zilei de 21 decembrie pentru a asigura siguranța zborurilor civile. Atât sosirile, cât și plecările sunt suspendate”, a anunțat Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia
Serviciul Tătar-Bașkir al RFE/RL a raportat că elevii au fost evacuați din școlile din districtul sovietic Kazan și că în oraș se auzeau sirene.
Potrivit rapoartelor Interfax, primarul Kazanului, Ilsur Metshin, a spus că oamenii au fost evacuați din clădirile afectate și au primit cazare și mâncare. Primarul a spus că toate evenimentele mari din oraș vor fi anulate în weekend.
Kazanul se află la aproximativ 800 de kilometri est de Moscova.
În aprilie, dronele ucrainene au lovit o rafinărie de petrol din Tatarstan și un cămin din zona economică specială Alabuga din Yelabuga, care găzduia peste 20 de întreprinderi industriale, inclusiv fabrici de produse chimice, de inginerie mecanică și de tratare a metalelor.
Și Rusia și-a continuat atacurile asupra Ucrainei. Noaptea trecută a trimis împotriva Ucrainei 113 drone, potrivit forțelor aeriene ucrainene. Dintre aceste drone, 57 au fost doborâte, iar alte 56 nu au reușit să-și atingă țintele, au spus forțele aeriene.
Sursa: Reuters și AP
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI