Linkuri accesibilitate

 
Atac ucrainean puternic cu drone asupra regiunii Kursk din Rusia. Lovituri rusești în Herson

Atac ucrainean puternic cu drone asupra regiunii Kursk din Rusia. Lovituri rusești în Herson


Incendiu la o clădire din Kursk după un atac ucrainean cu drone.
Incendiu la o clădire din Kursk după un atac ucrainean cu drone.

Forțele ucrainene au lovit regiunea Kursk din Rusia cu peste 100 de drone. O persoană a murit, nouă au fost rănite și mai multe clădiri administrative au fost incendiate, potrivit oficialilor ruși.

Ministerul rus al Apărării, care publică date doar despre câte drone distrug forțele sale, nu și despre câte a lansat Ucraina, a transmis că 109 drone au fost doborâte deasupra regiunii Kursk în timpul nopții, scrie Reuters.

„Kursk a fost supus unui atac inamic masiv peste noapte. Din păcate, o femeie de 85 de ani a murit”, a transmis administrația regiunii Kursk într-o postare pe aplicația Telegram.

O clădire de apartamente cu mai multe etaje a fost avariată în urma atacului cu drone și mai multe apartamente au luat foc, a declarat primarul interimar al orașului Kursk, Serghei Kotliarov. Locuitorii au fost evacuați într-o școală din apropiere, a adăugat el.

Administrația regiunii a publicat fotografii cu o clădire de apartamente cu mai multe etaje, cu geamuri aruncate în aer și daune provocate de incendiu pe fațadă. Dronele au lovit și un garaj de ambulanță, avariind 11 mașini.

Luni seara, trei persoane au fost ucise în regiune ca urmare a unui atac cu drone ucrainene, au mai afirmat oficialii locali. Informațiile nu au putut fi verificate din surse independente.

Autoritățile din Ucraina nu au comentat afirmațiile rusești legate de atac.

Kursk și alte regiuni rusești de la granița cu Ucraina au fost supuse atacurilor aeriene și terestre frecvente ale forțelor de la Kiev, care susțin că scopul acțiunilor lor este de a submina eforturile generale de război ale Moscovei.

Ambele părți neagă că vizează obiective civile în război, dar mii de civili au murit în conflict, marea majoritate ucraineni.

Atacul ucrainean care a vizat regiunea Kursk vine după atacul rusesc cu rachete asupra orașului ucrainean Sumî, în urma căruia 35 de persoane au murit și cel puțin 119 au fost rănite.

De cealaltă parte, în regiunea Herson, opt persoane au fost rănite din cauza atacurilor rusești, în ultimele 24 de ore, inclusiv un copil, a declarat șeful administrației militare regionale, Oleksandr Prokudin, potrivit Serviciului Ucrainean al Europei Libere.

„Armata rusă a lovit infrastructura critică și socială. Zonele rezidențiale ale așezărilor din regiune, în special, trei clădiri înalte și 21 de case private au fost avariate. Ocupanții au distrus, de asemenea, o anexă și mașini private”, a scris Prokudin pe Telegram.

Rusia neagă în mod constant că vizează ținte civile din Ucraina, cu toate că numeroase dovezi contrazic această afirmație iar organizații internaționale independente au documentat moartea a mii de civili ucraineni de la izbucnirea războiului, în februarie 2022.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG