Linkuri accesibilitate

Unde au dispărut paturile Covid? „Ar fi fost inuman să avem paturi libere și pacienți cu cancer la poarta spitalului”


Scăderea numărului de cazuri COVID în timpul lunilor de vară a permis spitalelor să trateze și pacienții cu boli cronice grave. Imagine generică dintr-un spital.
Scăderea numărului de cazuri COVID în timpul lunilor de vară a permis spitalelor să trateze și pacienții cu boli cronice grave. Imagine generică dintr-un spital.

Premierul Cîțu acuză că valul IV nu a fost bine pregătit de fostul ministru al Sănătății, care nu a menținut fix numărul de paturi în secțiile ATI Covid. Europa Liberă a discutat cu medicii din prima linie pentru a afla adevărul.

O anchetă în curs și multe reproșuri la adresa Ioanei Mihăilă, fostul ministru al Sănătății. Așa a acționat premierul în fața valului IV de Covid. Nervos, Florin Cîțu o acuză pe Mihăilă că a redus numărul paturilor din secțiile de terapie intensivă care tratează bolnavii de Covid, deși i-a cerut să nu ia o astfel de decizie.

Doamna ministru a recunoscut că a redus numărul de paturi la ATI, contrar a ceea ce am spus eu, să rămână capacitate pentru că nu știm când va apărea un val patru”, a declarat, miercuri, premierul, la finalul ședinței de Guvern.

România a avut între valul III și valul IV un număr redus de infectări cu Covid, iar toate județele se aflau în zona verde a ratei de incidență. Presiunea pe spitale și secțiile de terapie intensivă a scăzut și ea în cursul lunilor de vară.

Văd că valul patru a venit şi ceea ce se întâmplă acum arată clar că nu a fost pregătit. Niciun ministru al Sănătăţii nu a avut grijă să aibă acele paturi”, și-a continuat Florin Cîțu atacurile. El s-a plâns că a mai găsit doar 860 de paturi, nu 1.600, câte credea că sunt.

Europa Liberă a discutat cu trei specialiști în domeniu pentru a vedea dacă paturile ATI Covid au dispărut sau este doar o răfuială politică, care este mai puțin importantă pentru cetățeanul care are nevoie de îngrjiri medicale. Concluzia tuturor a fost că paturile nu au dispărut, ci au fost altfel distribuite.

Beatrice Mahler, Institutul Marius Nasta”: Acum am închis secția de Oncologie, pacienții cu cancer trebuie externați într-o săptămână

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală încearcă să explice fenomenul paturilor dispărute. Medicul susține că este „normal” ca atunci când au fost mai puțini pacienți de Covid să ofere mai mult spațiu pacienților cu boli cronice cu forme severe.

Mahler descrie sistemul medical drept un „acordeon”, care trebuie să își îndrepte atenția spre o afecțiune sau alta, prin prioritizarea pacienților.

„Paturile nu au de ce să stea neocupate”, spune Beatrice Mahler pentru Europa Liberă.

Institutul Marius Nasta va atinge în această săptămână nivelul maxim privind pacienții cu Covid din valul IV. Zece noi paturi vor fi puse la dispoziția bolnavilor de Covid. Pentru cele zece paturi, conducerea Institutului a decis închiderea secției de Oncologie. Pacienții cu cancer trebuie să fie rapid externați.

Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.
Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

„Avem nevoie de o săptămână să putem oferi încă zece paturi, dar pacientul Covid e la poartă deja. Lucrurile ori nu au fost înțelese, ori nu au fost exprimate coerent. Paturile nu au dispărut, sunt limitate, din păcate. Avem personal limitat de terapie intensivă, avem spitale care au o infrastructură veche și care necesită o modernizare rapidă, dar cu un sistem modular de adaptare”, afirmă managerul de la Marius Nasta.

Beatrice Mahler avertizează că spitalele nu și-au permis să stea cu paturi goale în secțiile ATI Covid în așteptarea valului IV.

„Paturile nu pot rămâne neocupate, trebuie utilizate. Ar fi imoral și inuman și anormal să avem paturi libere și pacienții să stea la poarta spitalului, iar noi ținem paturile doar pentru o anumită patologie”, a explicat managerul Institutului Marius Nasta.

Pacienții de cancer au nevoie de paturi, la fel cum au pacienții de Covid.

„Singurul lucru pe care îl facem este să îi asistăm în ultimele săptămâni de viață, așa ceva nu am văzut de când sunt eu medic. Avem niște drame, cu cancere, cu invazie a tuturor organelor din jurul tumorii și dacă ne referim la torace, ne referim la invazie cardiacă, lucruri sunt care sunt extrem de clare și care sunt o consecință a pandemiei. Acești oameni au nevoie de un pat”, descrie situația doctorul Mahler.

Unitatea mobilă care a funcționat în primăvară la Marius Nasta a plecat pentru revizii. Acum ea a fost readusă la Institut.​

Adrian Marinescu (Matei Balș): „Este o problemă artificială, paturile există”

Doctorul Adrian Marinescu de la „Matei Balș” a fost printre cele mai cunoscute voci în perioada de pandemie. Potrivit acestuia, marea problemă este la personalul specializat, nu la paturile în sine.

Adrian Marinescu.
Adrian Marinescu.

„Ordinul de ministru spune în felul următor: într-o situația epidemiologică, cum e acum din Capitală, fiecare spital trebuie să vină cu 30% paturi pentru pacienții cu Covid, nu doar ATI. Ar trebui ca aceste paturi să revină în circuit. Paturile sunt acolo, personalul e acolo, e vorba doar de revenirea la circuitul de Covid”, subliniază medicul.

El precizează că paturile nu au dispărut, ci au fost folosite pentru pacienții cu alte afecțiuni.

„Nu are cum să păstreze sistemul medical un număr exact de paturi la ATI Covid în afara valurilor”, atrage atenția și Adrian Marinescu.

Doctorul spune că probleme pot apărea dacă s-au modificat circuitele de Covid.

„Mi se pare o problemă artificială, paturile există, pot să fie folosite oricând”, este concluzia specialistului de la Matei Balș.

Managerul de la Victor Babeș: Dacă nu mai era nevoie de ele, de ce să nu tratezi pacienți cu alte boli?

Managerul spitalului clinic de boli infecțioase și tropicale „Dr. Victor Babeș București”, Simin Aysel Florescu, a declarat că este normal ca numărul de paturi și organizarea unui spital să fie în concordanță cu evoluția cazurilor. La „Victor Babeș” nu au apărut schimbări, secția de terapia intensivă fiind dedicată pacienților Covid de un an și jumătate.

„În ceea ce privește spitalele pluridisciplinare, acolo lucrurile sunt diferite. Nu poți să stai cu spitalul în întregime gol și să nu internezi pacienți cu alte patologii. Nu a dispărut nici un pat de Covid, dar e dedicat altor tipuri de patologii”, a spus Simin Aysel Florescu.

Simin Aysel Florescu, managerul Spitalul „Victor Babeș”.
Simin Aysel Florescu, managerul Spitalul „Victor Babeș”.

Iar acest lucru s-a întâmplat pe parcursul verii. Medicul subliniază că paturile dedicate secțiilor ATI Covid nu sunt simple paturi, cum apar în declarații.

„Nu e un pat de campanie și ai făcut terapie intensivă pe el. Patul de terapie intensivă constă dintr-un sistem: rampă de terapie intensivă din pereți care include toată tubulatura de oxigen, sistemele electrice de monitoare, sistemele electrice pentru ventilatoare, toate ventilatoarele din jur, tot sistemul de aer condiționat cu micro-climă, filtre, e un agregat”, descrie doctora Simin realitatea din spital.

Ea afirmă că unele paturi ATI au intrat în refacere, iar procesul a durat câteva săptămâni.

Medicii consultați de Europa Liberă contrazic astfel teoria că sistemul medical din România își putea permite luxul de a ține intact numărul de paturi de terapie intensivă pentru Covid în așteptarea valului IV. O altă problemă majoră o constituie personalul de specialitate, plus epuizarea cadrelor medicale.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG