Linkuri accesibilitate

23 August 1944 | Mărturia-document a Regelui Mihai


La 23 august 1944, Regele Mihai l-a demis și arestat pe Mareșalul Ion Antonescu.

La 23 august 1944, Regele Mihai, de 23 de ani, l-a demis și arestat pe Mareșalul Ion Antonescu, ca să poată retrage România din alianța cu Hitler. Trupele sovietice erau, deja, în Moldova.

Europa Liberă vă prezintă o mărturie-document care aparține Regelui Mihai.

„Stelian Tănase: Care au fost scenariile la care v-ați gândit ca să scoateți țara din război? Ce variante ați analizat cu acest grup politico-militar?

Regele Mihai: Problemele care se discutau cu noi, pe lângă chestiunea de a ieși din război, opinia lor, a politicului, să spunem așa, a fost că cea mai indicată persoană să facă acest lucru ar fi Antonescu. Fiindcă el avea, cum să spun așa, armata, cu toţi comandanţii ei. Chit că eu eram capul armatei, dar el comandase toate lucrurile din război, și chipurile, să spunem așa, avea armata sub control și el ar fi fost cel mai indicat ca să facă această ieșire din război. Cu diferite condiții, că dacă el nu vrea să facă deloc, atunci trebuie înlăturat.

Nu putea să rămâie el aşa între două variante. El punea mâinile pe situaţie şi se încurcau lucrurile complet. Așa că ori făcea el, la cererea mea, sau nu şi atuncea trebuie pus deoparte. Asta a fost ceva care – nu ştiu de ce oamenii ăștia la noi câteodată au niște fantezii de-astea, nu știau ce se întâmplă toate, nu puteau să știe toată lumea tot ce se întâmpla. Or, spuneau că totul s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu Antonescu de la mine fiindcă asta a fost o răzbunare a mea pentru felul cum s-a purtat el cu mine. Acestea sunt nişte prostii grosolane! Eu aveam alte lucruri să ne ocupe timpul pentru țara noastră decât chestii de felul ăsta! Și așa a rămas decis până la ultimul moment, ca să se ceară lui, adică eu să îi cer, ca să facă un armistițiu să ieșim din război, că nu se mai poate.

Stelian Tănase: Cum s-a ajuns la formula arestării lui? Cum s-a ajuns la varianta că trebuie arestat, trebuie înlăturat, că trebuie creat un alt guvern?

Regele Mihai: Acum, când am ajuns la situația asta foarte, foarte gravă, fiindcă rușii au spart frontul din Moldova. Sunt o grămadă de angrenaje care au dus la această situație, pot să le spun acum...

Stelian Tănase: Sigur.

Regele Mihai: La un moment dat, nemții au luat de la noi cel puțin o divizie blindată și au dus-o în Polonia. Mi se pare că se chema Grosse Deutchland divizia aceasta. Asta a ușurat puțin, mi-a luat o piatră de pe suflet ca să spun așa, fiindcă dacă dacă făceam cev și ăstia erau aici, mare bucluc ar fi fost. Şi când rușii au spart frontul, asta ne-a dat singura ocazie în care noi, eu, să pot să fac ceva. Și au mai fost câteva mici incidente, dar în fine...

Regele Mihai
Regele Mihai

Stelian Tănase. Povestiți-ne...

Regele Mihai: Antonescu s-a întors de pe front și avea conciliabulele lui la Snagov. Și am trimis pe cineva acolo ca să afle puțin ce se întâmplă. Și atunci s-a decis așa, că în ziua de 26 august se va face ceva în privinţa ieșirii din război.

Bazat pe acest lucru, eu am trimis o telegramă - şi astea sunt lucruri curioase, numai prin răsturnări, prin mişcările nemţilor s-a putut face asta - am trimis o telegramă foarte bine detaliată comandatului suprem englez care era în Italia și pe scurt am spus așa: în vederea anumitor evenimente de la noi din țară, eu îl rog ca să trimită aviația americană, să bombardeze anumite puncte nevralgice din jurul Bucureștiului și le-am dat indicațiile exacte.

Și atunci am aflat cu stupoare că Antonescu pleacă repede pe front. Am aflat doar printr-o indiscreție, dar asta se întâmplă, lucruri de-astea foarte interesante câteodată. În casa doctorului nostru a venit pentru o vacanță de trei, patru zile, unul din Statul Major al lui Antonescu. Și când era acolo, ăsta a primit un telefon. Şi întâmplarea cum a fost că erau mai multe telefoane în casa doctorului și toate sunau în același timp și când a început să sune telefonul, el a luat un telefon în mână, în același timp, ofițerul acesta a luat și el telefonul. Şi el a auzit că Antonescu pleacă pe front în ziua de 24 și noi hotărâsem bombardament în ziua de 26.

Și atunci a fost un moment aproape de panică. Zic: „Păi, dacă așteptăm pierdem ocazia!” Şi atunci m-am repezit la București, asta seara prin ziua de 18, 19, 20, așa ceva, m-am repezit acolo. Repede ne-am întâlnit cu câțiva din ei, de-ai noștri, Maniu, Brătianu erau deja în dispersiune, cum se chema asta. Şi am hotărât să îl chem pe Antonescu în ziua de 23, fiindcă el dacă trebuia să plece în 24.

În fine, a acceptat să vină împreună cu Mihai Antonescu[1]. El acuma era tot timpul în întârziere, Mihai Antonescu a venit întâi și a trecut ceasul, trebuia sa vină era 4 și jumătate și încă nu venise, și nu știam – a prins el de veste ceva? Nu știu. În fine, a venit. Şi acolo a fost discuția cu mine, cu el și cu Sănătescu.

Regele Mihai și Mareșalul Ion Antonescu pe frontul de est în timpul celui de- Al Doilea război mondial.
Regele Mihai și Mareșalul Ion Antonescu pe frontul de est în timpul celui de- Al Doilea război mondial.

Acum din culise, preparația acestei întrevederi a fost făcută cu trei subofițeri din Batalionul meu de Gardă, cu aghiotantul meu de serviciu și cu un căpitan care îi comanda pe cei trei. Că dacă, cumva, se întâmplă că Antonescu refuză, eu am să spun o mică frază și ei știu că asta înseamnă că s-a terminat cu el.

Arată puțin cam conspirativă chestia asta, dar nu am putut să facem altfel. Am discutat cu Antonescu și cu Sănătescu, aproape un ceas trebuie să fi fost, în care am spus că chestiunea nu mai poate să dureze aşa, trebuie făcut ceva, trebuie să ieșim din război!

Și atuncea i-am spus, mai deghizat, mai așa, că el ar fi omul care ar trebui să facă acest lucru. Bine, a protestat, bineînțeles, Mihai Antonescu a încercat și el să spună ceva să-l astâmpere puțin, că situația e prea gravă pentru orgolii, Sănătescu care fusese coleg cu el la Cavalerie, și el a încercat. Atuncea Antonescu s-a cam agitat și a spus: „Eu, fără permisul lui Hitler, eu nu pot să fac așa ceva!”

Şi atunci i-a spus Mihai Antonescu, zice: „Cum? Pericolul pentru țară trebuie să treacă prin Hitler" sau ceva de felul ăsta. Și el: „Nu, că eu mi-am dat cuvântul de onoare de ofițer!" Am mai încercat ceva așa și când am văzut că nu mai e chip de făcut nimic, atunci am spus acea frază pe care o știau ei acolo și zic: „Bun, în cazul ăsta nu mai am nimic altceva de făcut".

Și m-am sculat și au apărut cei trei în ușă, au intrat în salon, au luat o poziție de drepți, s-au dus la Antonescu și au pus mâna pe el. Și atunci a fost un moment de ezitare. Eu am plecat de acolo fiindcă cu toate neînțelegerile cu el, cu una, cu alta, nu am vrut să fiu prezent, era prea de tot, cum, necum...

Când a pus mâna pe el căpitanul acolo, Antonescu zis: „Ce înseamnă asta, Sănătescule?” Și un moment dat a fost puțin așa (de ezitare n.n.) și a spus (Sănătescu n.n.), zice: „Ia mâna de pe domnul mareșal!” Eu auzeam de afară. Și aghiotantul meu când a văzut asta că putea să o întoarcă rău de tot, a intrat pe ușă și a zis: „Executarea!” şi striga la ei acolo. L-a luat cu mâna, și l-a dus, pe amândoi...

Și acolo s-a întâmplat un incident. În casa asta pe care au distrus-o nemţii după aceea, la etaj era o odaie seif mare în care tatăl meu avea colecția lui de timbre, și cum n-aveam ce să facem, ne-am gândit să îi punem acolo așteptând să vedem și, ei, când să se urce pe scară, s-a întors către ăștia și a spus:” Mâine o să fiți toți spânzuraţi!”și a scuipat. M-am mirat când am auzit asta. Și i-au dus acolo și i-au închis.

În fine, au mai fost alte aranjamente în comitetul ăsta, el (Ion Antonescu n.n.) a venit cu mașina lui, cu garda lui și ei au fost arestați. I-a invitat nu știu care dintre ofițerii noștri ca să meargă ca să ia o cafea cât durează discuțiile și i-a închis acolo, în cazarma Batalionului.

Problema cealaltă mai erau oamenii lui, ai lui Antonescu, erau ministrul de război Pantazi, era Elefterescu, care era șeful Poliției, și mai mulți alții – ce facem? Că nu putem să-i lăsăm așa.... Și asta în timpul, cum s-a întâmplat asta (lovitura de Palat n.n.), imediat telefon la un alt aghiotant al meu care era de serviciu, zic: „Culege-i și pe ăștia, cumva". Și a dat telefoane peste tot, spunând că, situația fiind așa de gravă, domnul Mareșal mai rămâne câtva timp, dar are nevoie de informații recente, vă rog să veniți imediat la Palat. Și au venit. Și Pantazi, și ceilalți, singurul care nu a vrut să vie a fost Cristescu, care mirosea ceva, șeful Siguranței. Așa am pus mâna pe toți, cei principali, în orice caz.

Și asta a fost 23 August. Și atuncea mi s-a spus că l-am chemat și pe generalul Mihai, care a fost dat afară din armată de Antonescu, și l-am numit Şeful Marelui Stat Major, atunci imediat, în aceeași după-masă. Și după asta a venit Aldea? și l-am trimis să comande trupele care mergeau spre Transilvania. Ei de la Statul Major au spus că trebuie eu neapărat să plec de la București că a doua zi când or afla nemții de asta o să fie bucluc și într-adevăr a fost.

Și am plecat de la București pe la 2, 2 și jumătate dimineața. Şi aici a fost un lucru interesant fiindcă ne-am oprit pe la Craiova undeva, fiindcă am văzut un detașament nemțesc acolo și ne-am ascuns după o fermă și așteptând la un moment dat am auzit un avion care trece. Unul singur. M-am uitat bine la el și l-am recunoscut ce fel de avion era, un avion de vânătoare american cu două corzi, se chema Lightning.

Regele Mihai, Regina Mamă și Mareșalul Ion Antonescu, la Chișinău, 1941
Regele Mihai, Regina Mamă și Mareșalul Ion Antonescu, la Chișinău, 1941

În aviaţia americană aveau asta avea rol ca pur avion de vânătoare sau avion de observație. Și i-am spus lui Ioaniţiu: „îți fac un pariu, asta a venit acolo ca să fotografieze ce am trimis eu în telegrama mea”. Și s-a adeverit că așa a fost. Și noi am plecat, ne-a dus la Târgu Jiu, acolo, și în ziua de 26 a venit bombardamentul. Exact în locurile unde am fost și acolo grație acestui lucru a încetat imediat rezistența germană. Că erau cât pe-aci să intre în București.

Și iar incidente de-astea care se întâmplă în ocazii de delul ăsta, noroc: drumul spre Băneasa era cu totul altceva atunci, că era un pod îngust și era deal pe partea cealaltă, mai mult decât acum, și nemții au scos niște tancuri de undeva. Am pus noi un tun antitanc tocmai unde era podul ăsta, ceva mai sus, și comandant de baterie era un subofițer acolo care era cu... asta am aflat după ce... și când s-a angajat tancul nemțesc pe pod, ăsta a tras direct în el, l-a făcut să sară în aer și a blocat tot, n-a mai putut să treacă cu tancurile.

Că altfel era chiar pericol atunci, că erau multe tancuri în spate și până să se dezbată ce e acolo și nu știu ce, aveam noi trupele în jur. Și pădurea Băneasa și la Otopeni, era plin numai cu trupe nemțești, pentru că am făcut noi greșeala că i-am dat drumul unui neamț care era atașatul aerian? Unul din oamenii lui Goering! I-am dat drumul ca să se ducă cu un colonel de-al nostru ca să anunțe trupele noastre. Colonelul trebuia să anunţe trupele noastre, dar ăla l-a închis imediat și a plecat la Otopeni și a organizat bombardamentul Bucureștiului. Hhmm, se întâmplă și de-astea!


Stelian Tănase: Ce s-a întâmplat după arestarea lui Antonescu? Până ați plecat din București, ce s-a întâmplat la Palat? Ce formulă de guvern vă gândeați să formați?

Problema, pe lângă arestarea lui Antonescu, era ce facem și cum facem cu guvernul. Cum s-a întâmplat arestarea (lui Ion Antonescu n.n.), am dat imediat să căutăm pe Maniu, pe Brătianu, și n-au fost găsiţi. Asta mi s-a raportat mie. E o mică confuzie acolo. În orice caz, n-au venit. Era, cum spuneam, înainte, înspre seară, pentru că ei se cam ascundeau în timpul zilei. Cine a venit acolo a fost Pătrășcanu, cu Bodnăraș, care eu nu știam că era Bodnăraș, îl chema inginerul Ceaușu.

Asta a fost puțin mai târziu. La început, imediat după, a venit Killinger[2], ministrul ambasadorul Germaniei. Auzise el ceva. Acolo a cam trebuit să spunem noi o mică minciună, pentru că nu puteam să ne expunem chiar aşa. El a venit să mă întrebe: „Unde e Antonescu, ce s-a întâmplat cu Antonescu?". Și atunci interpretul – pentru că eu nu nemțeasca mea – i-a spus, zice: „Antonescu a venit, i-a explicat dezastrul care e pe front și a plecat". Și că dacă mai vrea să mai știe ceva, să aștepte până la 10 seara când eu o să dau mesajul meu la radio.

Şi a plecat, dar cu o mutră de-asta nazistă, mai nazist decât Hitler chiar și iar a zis: „O s-o pățiți toți de-aici, o să vedeți ce-o să se întâmple”. Și atunci i-am spus și eu: „Ce s-o întâmpla este treaba noastră, nu a voastră!”. Și a plecat furios. Și apoi a venit Pătrășcanu[3] cu Bodnăraș[4], adică Ceaușu, cum i se spunea. Eu – cred că se știe până acum, că am spus-o și eu de mai multe ori - eu m-am mutat din casă de-acolo, m-am dus la toate birourile din Palat, unde s-a instalat un întreag sistem de telefoane, radio, toate astea. Iar Pătrășcanu când a intrat pe ușă a venit direct la mine, s-a uitat în ochii mei, a zis: „Ce-ați făcut? Ne-ați nenorocit!". Textual.

Noi am rămas toți cu gura căscată. Cum adică ne-am nenorocit când făcea parte din toată chestia asta? După aceea am aflat, atunci nu știam ce se întâmplă. În fine, a venit el și cu Zoner cu declarația care era deja lucrată dinainte cu noi, au venit cei de la Radio pe vremea aceea, era pe disc se făcea înregistrarea, am citit asta. S-a dat la radio, poate nici un minut s-a umplut Piața Palatului cu toată mulțimea Bucureștiului (zâmbește)....

Stelian Tănase: O secundă. Poate ar trebui să ne întoarcem puţin înapoi: a plecat Killinger, a venit Pătrășcanu cu Bodnăraș. Sigur era cu Bodnăraș? Pătrășcanu nu era singur?

Regele Mihai: Nu, cei doi.

Stelian Tănase: Ce credeți, de unde replica asta „Ne-ați nenorocit", că ați făcut exact ce complotaseți, eraţi în aceeaşi tabară?

Regele Mihai: Păi, tocmai, când Pătrășcanu mi-a spus „Ce-ați făcut? Ne-ați nenorocit!" nu-mi credeam urechilor. Fiindcă tocmai el! Cu toți era plănuit în felul acesta, că dacă nu face Antonescu ieşirea din război, trebuie să punem mâna pe el. De ce a suferit așa deodată să îmi spuie asta, nu am putut să înțelegem deloc. Ceva mai târziu am înțeles de ce.

Stelian Tănase: De ce?

Regele Mihai:
(zâmbește pentru reuşita la limită n.n.) Fiindcă dacă nu reușeam și făceam asta fără să punem mâna pe Antonescu și el făcea alte chestii acolo, era să se întâmple la noi ce s-a întâmplat la Varșovia, când nemții i-au măcelărit pe toți și rușii au intrat ca la ei acasă. Or, noi a vrut Dumnezeu ca să reușim imediat și i-am prins și pe ruși prin surprindere.

Aşa că în momentul când au venit ei în București, noi eram deja totul terminat: aveam guvern, aveam tot și asta nu le-a plăcut. Ei voiau să pună mâna ei pe toată chestia asta înainte. Așa am putut să interpretez de ce a spus el așa.


Stelian Tănase: Ei au rămas în Palat în continuare, Pătrășcanu și Bodnăraș?

Regele Mihai: După ce s-a făcut înregistrarea mea și s-a vorbit, am mai discutat, că ar trebui să găsim persoane care să fie în guvern, se făcuse deja puțin după-masă, am găsit deja pe majoritatea și i-am trimis să-şi ocupe posturile. Și noi am mai discutat câteva lucruri și pe urmă era înaintat timpul. Fiindcă proclamația mea a fost la ora zece și mai discutam două, trei ore până asta și eu am plecat la două și ceva.

Stelian Tănase: Cine a mai venit? Erau Pătrășcanu și Bodnăraș și ați discutat cu ei despre...

Regele Mihai: După ce s-a întâmplat asta și discuța noastră, ei mai erau pe acolo și după aia au plecat. Probabil că au plecat la sediul lor. A mai fost un alt incident, destul de emoționant într-un fel. Deodată mi-am adus aminte, zic: „Sunt trei englezi aici prinși”, care au fost parașutați – bineînțeles au greșit locul și i-au prins – și Antonescu a refuzat să-i dea nemților și au fost închiși la Jandarmeria, în București. Și deodată mi-am adus aminte că ăștia sunt acolo și zic: „Fugiți acolo și dați-i afară, dați-le drumul!” Și atunci, emoționant în sensul că Piața Palatului era plină cu lume, și când a venit mașina cu ăștia trei, care erau în uniformele englezești, și când populația a văzut uniforme englezești deodată care intră în palat, au înnebunit! (râde încântat n.n.).

Și ei trei care au venit acolo, mai trăiește unul, au venit direct la mine. Le-am dat mâna, aproape că ne-am îmbrățișat (zâmbește n.n.) și a cerut șeful lor să aibe un avion să meargă în Turcia imediat a doua zi. Și i-am dat. S-au dus să raporteze la turci ce s-a întâmplat.


Stelian Tănase: Cine a scris textul Proclamației pe care ați citit-o la Radio?

Regele Mihai: Proclamația mea a fost inițial făcută cu oamenii mei care erau acolo, împreună cu Maniu, Brătianu şi cu Pătrășcanu. Probabil ei au scris-o, nu știu cum, au mai corectat un lucru, două, și așa a fost. A fost făcută în concordanță cu noi.

Stelian Tănase: Cum ați înregistrat Proclamația?

Regele Mihai: Înregistrarea a fost făcută pe discul pe ceară, cum se făcea pe vremea aceea, discul mare, așa, citită, și apoi ei au dus-o repede la postul de radio și au dat-o acolo.

Regele Mihai I în vizită la Regimentul de Gardă Călare
Regele Mihai I în vizită la Regimentul de Gardă Călare

Stelian Tănase: La ce oră s-a făcut înregistrarea?

Regele Mihai: La zece am făcut-o...

Stelian Tănase: Dar vă amintiţi când s-a înregistrat?

Regele Mihai: Eu am făcut înregistrarea la zece – să fi trecut o jumătate de oră ca să o ducă la Radio, și atunci a ieșit toată populația Bucureștiului, în masă (zâmbește n.n.)

Stelian Tănase: La Palat....

Regele Mihai: Da. Chiar au ieșit în Piața Palatului și atunci mi s-a spus chiar că ei strigau numele meu.

Proclamatia mea începuse să iasă pe undele radio (comunicatul se repeta n.n.) când au fost aduşi cei trei în Piaţa Palatului. Dar nu au putut să treacă de mulţimea care era acolo. S-au dat jos din maşină fiindcă trebuiau sa meargă pe jos ca să intre la Palat, maşina nu mai avea cum să meargă, era plin de lume. Şi când populatia acolo a văzut trei uniforme englezesti, oamenii au înnebunit, au început să urle, să ţipe şi mai tare după ce văzuse lumea numai pe nemţi peste tot şi deodată vede uniforme englezesti! Nu puteai să nu le recunoşt, uniforme englezeşti care, culmea, au intrat şi în Palat! Asta a fost şi mai şi pentru ei! (zâmbeşte fericit amintirii n.n.). Cum am spus, le-am dat mâna şi aproape că ne-am îmbrăţisat. După aceea mi-au spus câţiva de acolo că ar fi bine să ies undeva să fiu văzut. Striga după mine populaţia. Aşa că m-am dus sus în Palat la balcon. Cu toate că era în timpul războiului, peste tot camuflaje, s-au aprins toate luminile de acolo şi am ieşit şi am făcut cu mâna. Asta a durat puţin.

A fost o problema unde am avut mare noroc fiindca trupe în Bucuresti nu prea aveam. S-a dat ordin cu 2 zile înainte pentru 25 seara, dar s-a facut înainte. Acuma erau prea puţini ca să vină trupele care erau în jurul Bucureştiului ca să ocupe în caz că vin nemţii. Şi când am plecat eu cu masina am primit o rafala de mitraliere peste capul masinii fiindcă nu ştiau cine este.

Stelian Tănase: De ce aţi hotărât să plecaţi?

Regele Mihai: Plecarea mea a fost sfătuită de către Statul Major Român pentru ca ei se asteptau la o reactie nemteasca binenteles. Si ca sa nu fiu eu prin in Bucuresti ca poate fac ceva nemtii mai bine plec undeva afară din oraş. Nu ştiu cine a găsit locul ăsta, pe o vale lângă Târgu Jiu undeva... Dobriţa se cheama locul. Şi am plecat spre Piteşti. Acolo am văzut avionul care a trecut pentru fotografiat - ce le trimisesem eu, le cerusem printr-o telegramă într-un bombardament.

Stelian Tănase: Când aţi plecat din Bucureşti?

Regele Mihai: După ora 2 şi ceva, 2 jumătate dimineaţa am plecat. Eu am plecat şi când colo am fost eu acuzat că l-am dat eu pe mâna comuniştilor pe Antonescu!?

Stelian Tănase: Vom vorbi despre asta, dar mai întâi, ce s-a întâmplat cu Regina Elena în timpul acesta?

Regele Mihai: Mama mea era la Sinaia în timpul lucrurilor ce se petreceau la Bucureşti şi repede s-a trimis telefon, altcineva a făcut asta, nu eu. Mi se pare, poate că Ioaniţiu. I s-a spus că s-a făcut, ştia ea ce este, şi trebuie să vie, trebuie să plece imediat de acolo să mă întâlnească pe mine unde eram noi acolo, pe o vale, undeva... Şi a plecat aşa la repezeală în toiul noptii, abia îşi făcuse nişte bagaje şi au venit cu 5-6 ore mai târziu decât mine, era destul de enervată că nu a putut să îşi facă bagajele cum trebuie, dar în fine. Am rămas acolo cam 10 zile.

Stelian Tănase: Cât de sigure erau şoselele? Nu era un scenariu periculos să plecaţi din Palat şi să traversaţi Muntenia sub atacul aviaţiei germane, americane? Nu riscaţi şi să vă întâlniţi cu o coloană germană?

Regele Mihai: Drumul avea riscurile lui, bineînţeles. La Craiova mi se pare ne-am oprit. Era o formaţie germană cu care ne-am intersectat, erau echipaţi , şi-au pus căştile, dar nu prea ştiau ce se întâmplă, nu aveau ordine. Şi un aghiotant al meu s-a dus să vadă ce se întâmplă, m-au lăsat în pace, am spus că merg la Bucureşti sau ceva de genul asta. M-au lăsat în pace.

Bombardamente în timpul zilei – chiar americanii veneau, dar nu aşa în oraşe obişnuite, bombardamentele erau mai mult pentru rafinarii şi gări, acolo bombardau ei, restul nu. Aşa că din punctul ăsta de vedere nu a fost nici un pericol. Venind de la Sinaia era poate ceva mai greu că erau dealuri şi munţi, pe la Târgovişte, mama mea pe acolo a venit. În fine, nu au fost probleme, s-a petrecut totul cum trebuie.

Stelian Tănase: Când aţi plecat din Palat, ce situaţie politică aţi lăsat? Cine era prim-ministru? Cine erau miniştrii? Cu cine v-aţi văzut? Pentru că aţi plecat din Palat, dar aţi lăsat aici o situaţie sigură.

Regele Mihai: Atunci am organizat ce am putut să facem la repezeală pentru că totul s-a întâmplat cu două zile mai devreme decât trebuia. L-am numit pe Sănătescu prim-ministru imediat. Şi până la urmă am găsit alţi câţiva care să fie pe diferite posturi cum era la agricultura mai putin important, Statul Major a fost generalul Mihail pe care l-am pus eu acolo, şi ceilalti toti nu mai tin minte cine era, dar in fine. Era înjghebat un guvern la repezeală, că trebuia totuşi să fie ceva, erau numiţi, au depus imediat jurământul în faţa mea. Eu am plecat după-aia, aşa că am lăsat ceva acolo.

Stelian Tănase: Nu trebuia Maniu sa fie prim ministru? Nu acesta era aranjamentul?

Regele Mihai: Nu, nu a vrut. Maniu nu a vrut să se bage în guvern. Teoria lui era - poate avea dreptate într-o măsură, cum zice el nu vrea un guvern când vin ruşii ca să pună mâna pe noi că pe urmă zice lumea că a luat parte la asta, în fine. Am înteles ce a vrut să spuie dar (cu amărăciune n.n.) în fine a fost aşa. Eu am numit cei 4 miniştri fără portofoliu ca să aibă ei o bază politică totuşi, în special cei doi Maniu şi Brătianu, mai erau Titel Petrescu şi Pătrăşcanu.

Stelian Tănase: Dar Constantin Sănătescu cum a acceptat să fie prim-ministru? Întreb pentru că el nu se gândea că va fi premier, planul nu era aşa.

Regele Mihai: Sănătescu era puţin cam la repezeală, ca sa spun asa. Nu că a protestat, dar s-a lăsat puţin greu. Până la urmă am vorbit toţi cu el şi am spus că nu mai discutăm, că acum asta e şi gata. Şi a acceptat.

Stelian Tănase: Ce teama avea el de nu voia sa accepte?

Regele Mihai: Că el, militar fiind, era puţin jenat cu chestia ca Antonescu să fie arestat, poate nu era foarte sigur de el însuşi, dar i-am explicat că acum trebuie făcut aşa, că are la spatele lui politicieni şi pe alţii care îl susţin şi să nu îşi facă prea multe griji pentru asta, iar când o să mă întorc o să vedem cum se va complecta.

Stelian Tănase: Cum l-aţi numit pe Pătrăşcanu în Guvern? Că am înţeles că el a fost numit şi ministru al Justiţiei.

Regele Mihai: Nu, Pătrăşcanu a devenit ministru de Justiţie mai târziu, mult după, când au început să se încurce lucrurile cu comuniştii atunci când au venit ruşii şi au început cu influenţele lor.

Stelian Tănase: Ce aranjament se făcuse în privinţa lui Ion Antonescu? Ce trebuia să se întample cu el? Pentru că el era acum în încăperea seif.

Regele Mihai: Am lăsat partea legată de Ion Antonescu în mâna politicienilor ca să decidă ei cam ce ar fi de făcut. Fiindcă a fost vorba că o să fie o echipă de oameni de la ţărănişti, de la liberali şi de la ceilalţi să îl ia în primire pe Antonescu. Or, Maniu a trimis oamenii lui în Transilvania ca sa recruteze pe câţiva şi nu a mai găsit pe nimeni la repezeală ( lovitura de palat a fost devansată cu 3 zile n.n.), asta a fost buclucul. Dar ceilalţi (comuniştii n.n.) erau deja pregătiţi. Şi la 4 sau 5 dimineaţa, după ce am plecat eu, Bodnăraş a venit cu echipa lui. Şi l-a luat pe Antonescu şi l-a dus în Vatra Luminoasă (unde exista o casă conspirativă a comuniştilor n.n.) aşteptând să vină rusul. A venit rusul la ei acolo i l-a dat. Aşa s-a întâmplat. Asta nu era programat.

Stelian Tănase: Nu Sănătescu îl avea în pază pe Ion Antonescu?

Regele Mihai: Acolo a fost un moment de slăbiciune a lui Sănătescu când a venit Bodnăraş cu echipa lui şi l-a lăsat să plece cu el. Şi acolo când Maniu a venit finalmente la Bucureşti la Palat a fost foarte supărat pe Sănătescu, asta nu trebuia să se facă aşa.”

***

[1] Mihai Antonescu (1904-1946), avocat şi asistent universitar de drept internaţional, a făcut parte în anii 30, din cercurile liberale. A devenit apropiat de Ion Antonescu după ce l-a apărat într-un proces civil. A făcut parte din guvernul Antonescu în calitate de vicepremier, din ianuarie 1941, iar din iunie cumulând şi funcţia de ministru de Externe. În paralel, cu intermitenţe, a deţinut şi funcţia de ministru al propagandei. A fost unul in promotorii politicilor antisemite, inclusiv „soluţiei finale” prin înţelegeri cu SS-ul nazist. A fost executat la Jilava la 1 iunie 1946.
[2] Manfred Freiherr von Killinger (1886-1944) a fost ambasador al Germaniei naziste la Bucureşti între 1941 şi 1944. În urma loviturii de palat a Regelui Mihai şi a ieşirii României din alianţa cu Hitler, la 2 septembrie 1944, s-a sinucis. A fost unul dintre promotorii cei mai înfocaţi ai naţional-socialismului şi ai politicilor naziste de exterminare a evreilor. A urcat ierarhia nazistă după un start abrupt în diverse grupări teroriste care au ucis câteva sute de oponenţi ai lui Adolf Hitler. Epurat din structurile naziste în Noaptea Cuţitelor Lungi, operaţiunea din iunie 1934 , prin care Hitler, Himmler şi Goering şi-au eliminat fizic posibilii competitori la putere, în frunte cu Ernst Rohm, a revenit în establishmentul nazist şi a devenit consul al Germaniei între 1936 şi 1939. În 1940, a fost ambasador în nou creata Republică Slovacia unde a făcut presiuni pentru implementarea politicilor antisemite. A fost numit ambasador în România în decembrie 1940, înlocuindu-l pe Wilhelm Fabricius.
[3] Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954) proveneadintr-o familie de intelectuali bogaţi, cu rădăcini boiereşti din zona Bacăului. Licenţiat în Drept şi doctor în ştiinţe economice la Leipzig, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost unul dintre fondatorii Partidului Comunist Român şi membru al Cominternului. La întoarcerea în 1924 de la un congres al partidului ţinut în URSS a fost arestat – Partidul Comunist tocmai fusese declarat ilegal. Peste câţiva ani obţine însă un loc de deputat în fruntea Blocului Naţional Ţărănesc, o formaţiune-camuflaj pentru comunişti, dar alegerile au fost invalidate. După un stagiu la sediul Cominternului de la Moscova, din 1936 a devenit apărătorul comuniştilor judecaţi în România. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost arestat de două ori în 1940 şi 1941. În 1943 este eliberat, dar i se stabileşte domiciliu obligatoriu la Poiana Ţapului. Buna educaţie şi provenienţa boierească i-au oferit un avantaj în momentul în care trimişii Regelui Mihai în străinătate au fost condiţionaţi de Aliaţi să coopteze un comunist în rândul celor care negociau ieşirea României din alianţa cu Hitler. A intrat în guvernele Sănătescu ca ministru fără portofoliu, şi ministru al Justiţiei în guvernele Rădescu şi Groza. După instaurarea republicii populare, a devenit victima luptei pentru putere. Liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej s-a folosit de rolul lui Pătrăşcanu în 1944 ca să îl învinuiască – total nefondat – că îi aştepta la fel de mult pe anglo-americani ca şi Regele Mihai şi apropiaţii săi şi că era un infiltrat între comunişti. A fost arestat în 1948, şi într-un lot de 11 inculpaţi, a fost acuzat de naţionalism burghez şi spionaj imperialist într-un proces mascaradă care a ţinut 6 ani. În aprilie 1954 a primit pedeapsa cu moartea. A fost executat o lună mai târziu la Jilava. În acelaşi proces a fost condamnat la 10 anid e închisoare şi fostul Mareşal al Curţii Regale, Ion Mocsony-Stârcea, cel care îl contactase în numele Regelui Mihai înainte de 1944.
[4] Emil Bodnăraş (1904-1976) a fost unul dintre cei mai influenţi lideri comunişti. Născut la Iaslovăţ/Suceava, pe atunci în Imperiul Habsburgic, fiu al unui ofiţer ucrainean şi al unei etnice germane, înrolat în Armata Română, Emil Bodnăraş este transferat din cauza unui incident într-o cazarmă din Basarabia. Aici intră în contact cu cercurile comuniste, devine agent al Cominternului, iar în 1931 fuge în URSS. În anii 30 a efectuat diverse misiuni ca spion sovietic în România. Este arestat şi închis la Doftana, Caransebeş şi Tg.Jiu, unde îl cunoaşte pe Gheorghe Gheorghiu Dej şi alţi ilegalişti.În 1944, participă la eliminarea liderului comunist, Ştefan Foriş, o trambulină spre putere pentru Dej. După 1944, a fost preluat sarcini legate de serviciilede informaţii, raportând permanent la Moscova, a fost coordonatorul fraudei electorale din noiembrie 1946 şi al înscenării de la Tămădău şase luni mai târziu. După instaurarea republicii populare, a fost ministru al apărării, vicepremier. Avansat general, a rămas până la moarte unul dintre cei mai influenţi membri ai nomenclaturii comuniste.”

Stelian Tănase, Conversații cu Regele Mihai, Editura Corint, București, 2018, pp 89-103.

XS
SM
MD
LG