Linkuri accesibilitate

Mii de oameni s-au adunat în Piața Victoriei, la un an de la violențele de la 10 august
Mii de oameni s-au adunat în Piața Victoriei, la un an de la violențele de la 10 august

10 August. România, la un an de la protestul diasporei înăbușit de Jandarmerie. Niciun vinovat

250.000 de oameni sunt așteptați în Piața Victoriei, la un an de la protestul românilor agresați de jandarmi. Un dosar fără vinovați, aceiași șefi la conducerea Jandarmeriei, cu guvernanți care încă mai vorbesc despre „tentativă de lovitură de stat” și 700 de victime care așteaptă adevărul

Mihai Șora, filosoful care, la ai săi 102 ani, a devenit un simbol al protestelor din Piața Victoriei, fie ele pe călduri toride sau geruri năprasnice, va fi la girafa, diseară. Anunțul a venit printr-o postare pe facebook, unde Mihai Șora își exprimă gândurile mereu mobilizatoare, pe care le adresează tinerilor. Cu îndemnurile lui Mihai Șora, românii au trecut peste Ordonanța 12, din 2017, cea cu amnistia și grațierea, cu mobilizările sale s-au adunat oamenii în Piața Victoriei sau în fața Ateneului, în iarna lui 2018, chemați să-și exprime revendicările pro-europene și pentru instaurarea Domniei Legii.De data aceasta, Șora reia o definiție emoționantă pe care i-a dat-o diasporei.

Jandarmeria instalează filtre la intrarea în Piața Victoriei și dispozitive pentru menținerea circulației rutiere

La protestul din Piața Victoriei sunt așteptate peste 250.000 de persoane, iar circulația în intersecția din fața Guvernului se înrerupe îndeobște atunci când se adună 10.000 de participanți la manifestație.

Forțe de intervenție deja ampalsate în Piața Victoriei
Forțe de intervenție deja ampalsate în Piața Victoriei

„Au fost instalate dispozitive de protecție care să delimiteze spațiul în care se va desfășura adunarea publică. Aceste spații de protecție au rolul de a limita pe cât posibil ca celelalte activități rutiere care se desfășoară în acest nod foarte important din capitală să decurgă în mod firesc``, a anunțat un purtător de cuvânt al Jandarmeriei.

De asemenea, Jandarmeria, care a cerut protestatarilor să respecte legea, avertizează că „în mod gradual vor intra și efective de jandarmi, acele patrule de dialog. În punctele principale de acces în Piața Victoriei vor fi instalate și niște filtre cu rolul de a monitoriza persoanele care intră, care au asupra lor bagaje voluminoase, care au anumită recuzită deosebită.”

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei afirmă că intenția amplasării filtrelor este de a preveni pătrunderea cu obiecte periculoase, cu obiecte care pot pune în pericol siguranța cetățenilor.

În urmă cu un an, la protestul de la 10 august, Jandarmeria a asistat impasibilă la prezența în Piața Victoriei a unui grup de câteva zeci de huligani care au molestat provocator scutierii. Gazele lacrimogene administrate de jandarmi anul trecut erau, în schimb, îndreptate asupra marii mulțimi pașnice aflate încă de la prânz în Piața Victoriei, printre ei vârstnici și copii, în vreme ce huliganii proveniți din galerii de fotbal nu au fost izolați de forțele de ordine.

Dacian Cioloș anunță că, asemenea lui Dan Barna, se va alătura protestatarilor din Piața Victoriei în această seară.

„Trebuie să reînnoim mesajele de acum un an. Statul român tot nu s-a făcut bine. Până vom avea ocazia de a-i trimite pe cei care ne-au adus în această situație în afara istoriei, avem astăzi datoria civică de a spune că vrem o țară a normalității, o țară pentru toți cetățenii ei, în care să ne simțim cu toții acasă”, a spus Cioloș în postarea pe facebook. Este o trimitere la declarația președintelui Klaus Iohannis, care a spus, în această dimineață, la demararea campaniei pentru strângerea de semnături în sprijinul candidaturii sale pentru încă un mandat la Palatul Cotroceni, că dorește un nou guvern după alegerile parlamentare, pentru „a face România bine”.

Dan Barna, liderul USR, a anunțat că partidul pe care îl conduce va fi prezent în Piața Universității. „Am fost acolo anul trecut, ne-am luat rația de gaz și bastoane distribuită de Guvern. Membrii noștri vor fi și astăzi în Piața Victoriei, printre cetățeni, alături de ei, așa cum suntem de trei ani. Nu vom strânge semnături în piață și nu vom face acolo campanie”, a scris candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale într-o postare pe facebook.

”10 august are în el toată durerea României batjocorite ai cărei cetățeni veniți de departe la un protest pașnic au fost fugăriți, bătuți și gazați de un stat care și-a folosit jandarmii nu pentru a proteja, ci pentru a împărți teroare și groază.10 august are în el toată frustrarea României disprețuite că la un an de la acea atrocitate civică revoltătoare și după un vot care a arătat că așa nu se mai poate, povestea este împachetată în mușama, iar cei responsabili au fost „sancționați” prin promovarea pe alte funcții”, a scris Dan Barna pe facebook.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG