Linkuri accesibilitate

Aurescu sprijină începerea negocierilor de aderare la UE pentru Albania şi Macedonia de Nord


Bogdan Aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a exprimat sprijinul pentru adoptarea la nivel european, în perioada următoare, a documentelor reprezentând cadrele de negociere cu Albania şi Republica Macedonia de Nord, ca urmare a deciziei din martie de deschidere a acestor negocieri.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, cu ocazia participării la videoconferinţa regională la nivel ministerial pe tema gestionării efectelor socio-economice ale pandemiei COVID-19, Aurescu a subliniat importanţa menţinerii politicii de extindere în centrul acţiunii UE în regiune, dincolo de iniţiativele punctuale de sprijin pentru redresarea socio-economică.

În ciuda crizei, Uniunea Europeană a transmis, poate, cel mai puternic mesaj posibil. În momentele dificile ale pandemiei COVID-19, UE a luat decizia de a continua procesul de extindere şi de a deschide negocierile cu Albania şi Republica Macedonia de Nord. Acesta este un semnal puternic că acţiunea noastră corespunde angajamentelor europene şi aşteptăm cu nerăbdare să adoptăm cadrele de negociere cu cele două ţări în cursul lunii iunie", a declarat Aurescu cu ocazia videoconferinței regionale.


Ministrul a menționat iniţiativele europene multiple puse la dispoziţia partenerilor din regiune în combaterea pandemiei COVID-19 şi a efectelor economice ale acestei crize. În context, el a punctat sprijinul financiar mobilizat la nivelul UE pentru Balcanii de Vest, acesta fiind un semnal ferm şi concret al solidarităţii europene şi angajamentului faţă de regiune.

Ministrul Bogdan Aurescu a menţionat că se aşteaptă un plan economic şi investiţional robust pentru regiune, care urmează să fie prezentat de către Comisia Europeană în această toamnă, subliniind că este necesar ca accentul să fie pus pe stimularea economiilor, îmbunătăţirea competitivităţii şi a conectivităţii", arată MAE.

Totodată, ministrul de Externe a subliniat că, pe lângă contribuţia financiară, solidaritatea europeană a fost demonstrată şi prin asocierea partenerilor la iniţiative şi instrumente europene aflate, de regulă, doar la dispoziţia statelor membre, inclusiv prin asigurarea unui flux comercial nerestricţionat în ceea ce priveşte echipamentele de protecţie sau asigurarea circuitului rapid al bunurilor esenţiale, prin intermediul culoarelor verzi care leagă statele din UE de Balcanii de Vest.

El a reamintit contribuţia României la materializarea solidarităţii europene, în calitate de prim stat membru care s-a angajat să găzduiască mecanismul RescEU, printre misiunile de succes numărându-se cele organizate în Muntenegru şi Republica Macedonia de Nord, care au primit livrări de echipamente medicale achiziţionate prin acest mecanism.

Reuniunea a avut loc la invitaţia miniştrilor Afacerilor Externe din Republica Elenă şi Republica Macedonia de Nord şi a vizat coordonarea acţiunii la nivel regional pentru gestionarea efectelor socio-economice ale crizei.

XS
SM
MD
LG