Linkuri accesibilitate

Avarie. Sectoarele 2 și 3 îngheață de frig. Firea vede ”sabotaje” și amenință ELCEN cu plângere penală


Gabriela Firea și Liviu Dragnea pe vremea când nu se certaseră

Din cauza unei avarii la CET SUD, care aparține de ELCEN, Sectoarele 2 și 3 din București au rămas fără căldură și apă caldă. Avaria s-ar datora unei manevre greșite, care a constat în modificarea debitului, lucru ce a determinat creștea bruscă a temperaturii agentului termic cu aproape 20 de grade. Cel puțin așa susține primarul general Gabriela Firea, care, într-o postare pe Facebook acuză ELCEN de ”sabotaj” și amenință cu plângere penală.

UPDATE Electrocentrale București reacționează față de declarațiile primarului general Gabriela Firea

”Locuitorii din sectoarele 2 și 3 nu au apă caldă și căldură din cauza avariilor de pe rețeaua de termoficare aflată în responsabilitatea PMB și nu a unei creșteri tranzitorii de temperatură, așa cum a insinuat Gabriela Firea într-o postare în spațiul public. În ciuda afirmațiilor tendențioase ale Primarului Capitalei, Gabriela Firea și a încercărilor disperate de a găsi un vinovat pentru situația dezastruoasă în care se află sistemul de termoficare, angajații ELCEN, în colaborare cu angajații Termoenergetica, au făcut tot ce-au putut pe tot parcursul nopții și în cursul zilei de astăzi, pentru ca situația să nu scape de sub control”, transmite Compania.

Postarea Gabrielei Firea începe cu hashtagurule: #Sabotaj #ReaCredinta, #GuvernDusmanosCuOamenii, iar Gabriela Firea sustine că ELCEN, instituție care se află în subordinea Guvernului, ar fi livrat intenționat agent termic mai fierbinte cu 20 de grade pentru a provoca o avarie gravă.

" Vom depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, care reprezintă infrastructura critică și trebuie asigurată continuitatea, conform legii. Nu credem în varianta unei erori tehnice. Diferența de temperatură este mult prea mare iar tehnicienii care au făcut manevrele știau că vor provoca o mare avarie.

Acest sabotaj vine la două zile după ce ministrul PNL al economiei a declarat că lucrează la o lege prin care Primăriei Capitalei să i se interzică plata subvenției pentru agentul termic, cu excepția unui număr mic de persoane. Asta înseamnă facturi enorme pentru cetățeni. Pe acest subiect voi reveni cu detalii zilele următoare", scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Scandalul dintre Firea și premierul Orban este de notorietate, cei doi acuzându-se reciproc de incompetență. Acum câteva zile, Ludovic Orban a spus că Firea este preocupată de pomeni, pentru că își imaginează că toţi bucureştenii "sunt cetăţeni de mâna a şaptea, chilipirgii şi pleşcari şi pomanagii". El a afimat că Firea a avut un mandat "execrabil" şi că "a demonstrat că e şi mai proastă decât Oprescu ca şi primar".

Pe de altă parte, Virgil Popescu, ministrul demis al Economiei, a anunțat că se lucrează la o schemă care să stabilească plafonul sub care vor fi plătite subvențiile de căldură, explicând că, de anul viitor, doar persoanele vulnerabile, cu salarii mici, vor mai beneficia de subvenție.

" Noi ne-am asumat ca împreună cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Dezvoltării vom face o definire a consumatorului vulnerabili și vom sprijini o schemă de ajutor. Ei bine, din acel moment nu se va mai putea să se dea așa subvenție la toată lumea. Pentru că este o risipă din buget, iar banii se pot duce pe alte destinații. Și vom mai face ceva și asta să înțeleagă și Primăria, vom face un proiect legislativ în așa fel încât utilitățile de termie să fie obligatoriu să fie plătite imediat după salarii, prioritar, pentru că dacă crede cineva că se vor investi sute de milioane de euro în centralele noi de cogenerare dar Primăriile nu-și vor plăti datoriile către furnizor și vom ajunge din nou în aceeași situație se înseală. Deci va fi obligatoriu ca utilitatea termică să fie plătită imediat după salarii, iar restul, panseluțe și flori și concerte, după, dacă mai rămân bani", a declarat Virgil Popescu.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG