După ce i s-a refuzat accesul la un avocat, politicianului de opoziție întemnițat Vladimir Kara-Murza i s-a permis în sfârșit să-și vadă avocatul.
Kara Murza se află într-un spital de închisoare din Siberia.
Avocatul Vadim Prohorov a declarat pe Facebook pe 10 iulie că colegul său, Serghei Safronov, a primit permisiunea să-l vadă pe clientul său, Vladimir Kara Murza.
Permisiunea i-a fost acordată după ce o săptămână i-au fost interzis accesul la politician de oficialii Serviciului Federal de Penitenciare (FSIN) din orașul siberian Omsk.
„Starea de sănătate a lui Vladimir Kara-Murza este relativ stabilă în acest moment. Dar suferă de o boală cronică care nu-i permite să-și execute mandatul în condițiile prezente la colonia de corecție", a scris Prohorov.
El spune că avocații lui Kara-Murza intenționează să afle pentru ce anume a fost internat clientul lor în spitalul închisorii și să identifice măsurile care trebuie luate pentru a preveni încălcarea dreptului deținuților politici de a avea acces la echipa lor juridică.
„Mai mult de șase zile, încălcând legislația rusească și normele juridice internaționale, avocaților nu li s-a permis să-l vadă pe Vladimir”, a subliniat Prohorov, fără a oferi niciun motiv pentru refuzul dreptului de vizită.
În aprilie 2023, Tribunalul din Moscova l-a condamnat pe Kara-Murza, în vârstă de 42 de ani, la 25 de ani de închisoare, sub acuzația de înaltă trădare, distribuire de informații false despre armata Rusiei și participare la activitățile unei organizații nedorite.
Kara-Murza și susținătorii săi au respins acuzațiile ca fiind motivate politic.
Pe 19 iunie, Kara-Murza a fost transferat într-o colonie cu celule punitive (EKPT). Plasarea în acest tip de celulă este considerată cel mai dur tip de încarcerare din coloniile corecționale rusești.
Spre deosebire de secțiile obișnuite ale coloniilor penale în care deținuții se pot deplasa, lucrează, vizitează o bibliotecă, folosesc sălile de rugăciune și accesează alte activități de agrement, cei încarcerați în EPKT rămân doar în celelulele lor și sunt izolați de restul unității de corecție.
Soția lui Kara-Murza, Evghenia, a declarat pe 9 iulie că soțului ei i-au fost tăiate orice legături cu familia.
Pe 4 iulie, avocații lui Kara-Murza au fost informați că clientul lor a fost transferat la un spital penitenciar pentru „un control”.
Kara-Murza deține pașapoarte rusești și britanice.