Linkuri accesibilitate

Problemele de memorie ale tinerilor democrați. Revista presei maghiare


După 63 de ani: rememorări cu hârtie igienică.
După 63 de ani: rememorări cu hârtie igienică.

Portalul 444Hu și-a început ziua cu un articol de primă pagină din New York Times (NYT) despre Viktor Orbán, pentru că adjunctul ministrului de externe american a spus, într-o discuție cu ușile închise, că, pe lângă Putin, și premierul Ungariei a avut un rol în incitarea președintelui Trump împotriva Ucrainei.

Spre seară a mai părut un text în publicația americană despre stilul de muncă aparte al lui David Cornstein, ambasadorului Statelor Unite la Budapesta. Jurnaliștii de la NYT au vorbit cu mai bine de 20 de oficiali americani și maghiari, care au lucrat cu Cornstein, dar și cu ambasadorul însuși. Articolul sugerează că diplomatul este tot mai puțin ambasadorul Statelor Unite la Budapesta, și tot mai mult reprezentantul guvernului ungar la Washington. În plus, are uneori comportamente cel puțin ciudate: NYT scrie cum David Cornstein și Viktor Orbán au stat la taifas, dezbrăcați la chiloți, în avionul special al premierului.

Conform suselor cotidianului american, Cornstein împiedică sistematic transmiterea mesajelor critice față de guvernul Orbán spre Washington și are de multe ori puncte de vedere care diferă de poziția a Ministerului Afacerilor Externe american, ceea ce pentru un diplomat e ceva ieșit de comun, scrie 444HU. Nu se știe, însă, dacă Cornstein e pur și simplu diletant sau este influențat de oamenii lui Orbán ori pur și simplu interpretează prea bine intențiile și metodele diplomatice ale vechiului său prieten Donald Trump.

LA ANIVERSARĂ // Ieri s-au mplinit 63 de ani de la declanșarea Revoluției Maghiare din 1956. Viktor Orbán n-a mai participat anul acesta la programul oficial dedicat evenimentului, iar FIDESZ nu a mai organizat, ca în anii precedenți, comemorările din fața Casei Terorii (Terror Háza). Premierul Ungariei a vorbit, însă, într-o sală nici măcar plină, la un eveniment festiv organizat la Academia de Muzică. Orbán a evitat să vorbească de subiectele politice actuale, dar a spus că „cei din ’56 au învins pentru a ne lăsa moștenire nouă, urmașilor lor, măreția curajului și a eroismului”.

De partea Opoziției, fostul premier socialist Ferenc Gyurcsány, actualul președinte al Coaliției Democratice (CD), a spus, într-un discurs ținut la statuia lui Imre Nagy, în fața conducerii CD și a presei, că partidul său e moștenitoarea lui Imre Nagy. La manifestările organizate de Jobbik, în schimb, au fost mulți polițiști și puțini participanți. N-au lipsit incidentele, inclusiv aruncarea de suluri de hârtie igienice, scrie Index. Cu ocazia celor 63 de ani, au fost făcute publice și câteva fotografii inedite realizate în zilele Revoluției. Le puteți vedea aici.

TOBA ȘAMANULUI // Între 1 mai și 31 octombrie a avut loc Expoziția Mondială de la Milano. Guvernul Ungariei a dorit o prezență demnă de eveniment. Rezultatul: 5,2 miliarde de forinți (15,8 milioane de euro) cheltuiți cu multe scandaluri. Două miliarde a costat construirea eclecticului pavilion „Toba Șamanului” la Milano, criticată serios la vremea respectivă; două miliarde, demontarea și transportul clădiri la Karcag, în Ungaria, și mai bine de un miliard, remontarea lui în Karcag, scrie ediția în engleză a Átlátszó.

VANDALISM // Zeci de membri ai Legio Hungaria, o grupare de extremă dreptă din Ungaria, au vandalizat ieri după masă un centru cultural din Budapesta după ce au mărșăluit pe străzile capitalei Ungariei. Deși era închis, atacatorii o luat jos steagul LGBT amplasat la intrarea în clădirea centrului și i-au dat foc, după care au umplut ușa intrării cu stenciluri cu mesaje neonaziste, a declarat pentru Index, Schönberger Ádám, managerul instituției. Poliția nu a fost prezentă, dar a început urmăririle.

CIRC // Luni a început sesiunea de toamnă a Parlamentului Ungariei. Chiar la începutul ședinței, în timp ce vorbea Viktor Orbán, deputatul independent Ákos Hadházy a ridicat un afiș în fața premierului pe care scria: „Trebuie să mințească, pentru că a furat”. Orbán, aplecându-se peste pupitru și zâmbind malițios, a prins afișul cu ambele mâini încercând să îl ia de la adversarul său politic. Ce s-a întâmplat exact, nu s-a putut vedea la televizor, scrie Index, pentru că acțiunea lui Hadházy a fost intenționat omisă de transmisia în direct, iar mai târziu au sosit câteva persoane care au încercat să acopere afișul cu steaguri ale Ungariei. În urma memeurilor postate pe KlubRádió pe Facebook după incident, postul, unul dintre cele mai critice la adresa regimului Orbán, a fost blocat pe rețeaua de socializare.

FONDURI ȚINUTUL SECUIESC // Aproape 5 000 de fermieri din Ţinutul Secuiesc vor primi în jur de 20 de miliarde de forinţi (60,3 milioane de euro), în urma apelului de proiecte lansat în cadrul Programului de Dezvoltare Economică a regiunii, a declarat, luni, Mónika Kozma, directorul executiv al Fundaţiei Pro Economica, pentru agenţia ungară de presă MTI. Fermierii din județele Harghita, Covasna şi Mureş au putut solicita subvenţii în valoare maximă de câte 15 000 de euro, cu o contribuţie proprie de 25%. Au fost depuse în total 5 293 de proiecte, în valoare totală de 21,5 miliarde de forinţi (64,8 milioane de euro).

FFW // 24HU publică un lung interviu cu filosoful Vajda Mihály, care spune că ar fi bine ca premierul Ungariei să fie încoronat, așa măcar s-ar liniști. Pe Orbán nu îl interesează o Ungarie de site stătătoare, inependentă, cum susține, ci doar ca el să fie independent și de sine stătător, pentru că el singur decide politica Ungariei. // La rândul lui, Viktor Orbán spune, citat de EuroNews, că dacă Turcia va deschide granițele pentru refugiați, Ungaria va fi nevoită să folosească forța. // LOT Polish Airlines îşi extinde oferta pe ruta Budapesta - New York, începând cu luna mai a anului viitor, când va opera şapte curse aeriene, în loc de cele patru de acum. Compania anunţă, însă, într-un comunicat de presă trimis MTI, că va renunţa la zborurile spre Chicago.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG