Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a avut o nouă intervenție sâmbătă pe Facebook despre dosarul azilelor de bătrâni. Postarea vine după ce primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, soțul ministrei Familiei, Gabriela Firea, a cerut vineri seara ca patriarhul Daniel să intervină și să ia atitudine după ce Vasile Bănescu a avut o primă intervenție în scandal și părea că o atacă pe Gabriela Firea.
„Absența totală a umanității în forma ei concretă numită omenie, absența compasiunii reale cu victimele brutalității sadice, apărarea disperată a imaginii publice - aceasta este finalmente esența morală a cazului care denunță în aceste zile existența, chiar lângă noi, a unui hău de indiferentism sinistru în fața suferinței umane.
Compasiunea reală presupune împreună-suferința cu cel zdrobit de pumni, de foame, de sete. De cruzime”, se mai arată în postarea de pe rețelele sociale.
„Monștrii adevărați au adesea chip agreabil uman, apar la tv, susțin cauze filantropice, se oferă să se sacrifice pentru binele nostru cetățenesc și sunt, desigur, „credincioși”.Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR
Nu este prima dată când Vasile Bănescu își exprimă dur punctul de vedere cu privire la azilele groazei. Joi, Bănescu a reacționat printr-un mesaj pe Facebook intitulat „monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată” în care spune că „cruzimea este, probabil, fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști, iar când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii”:
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că postarea de pe rețelele sociale exprimă doar punctul său de vedere, nu pe cel al Bisericii Ortodoxe Române.