Linkuri accesibilitate

Băsescu prevede un eșec al dreptei în fața PSD


Fostul președinte Traian Băsescu cere dreptei să se alieze la alegerile locale.
Fostul președinte Traian Băsescu cere dreptei să se alieze la alegerile locale.

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că partidele de dreapta vor înregistra un eșec la alegerile locale într-un singur tur, dacă nu vor face alianțe pentru a se lupta cu PSD, care este avantajat de acest tip de alegeri. Europarlamentarul acuză „orgoliile și lipsa de viziune” a liderilor PNL, USR și PLUS.

„Alegerile locale se apropie vertiginos şi nimeni nu are iniţiativa realizării unor alianţe pentru a contracara efectul favorabil pentru PSD al alegerilor într-un singur tur. PNL urmează să-şi valideze zilele acestea candidaţii la funcţiile de primar, USR a început să-şi anunţe candidaţii la sectoarele Bucureştiului, iar PMP încearcă inutil să găsească formule prin care să-i convingă pe liberali că alianţa trebuie să funcţioneze şi dincolo de alegerea lui Nicuşor Dan. Se pare însă că orgoliile şi lipsa de viziune vor face din dreapta românească o victimă sigură a alegerilor locale, dând PSD ocazia să-şi marcheze revenirea printr-o victorie”, scrie Traian Băsescu pe contul său de Facebook.

El îi acuză pe Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş că sunt „incapabili să pună interesele dreptei în ansamblul ei deasupra propriilor orgolii şi interese” și că preferă liste de candidaţi „cenuşii, lipsiţi de valoare”.

„Câştigarea de către PSD a alegerilor locale le va crea o excelentă platformă pentru legislative. Liderilor partidelor de dreapta nu le lipsesc soluţiile legale şi politice pentru a câştiga alegerile locale, ci le lipseşte voinţa şi mintea. Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Cioloş, Tomac, faceţi ceva!", este avertismentul lansat de fostul președinte.

XS
SM
MD
LG