Linkuri accesibilitate

China, în ascensiune permanentă pe plan mondial


Diplomația chineză s-a angajat într-o ofensivă care nu cruță niciun pol de putere de pe glob.

China a dominat scena mondială în martie, după ce luna a început cu Congresul Național Popular al Poporului, Beijingul înregistrând în tot acest timp o serie de victorii diplomatice care indică creșterea constantă a importanței Chinei în lume.

Beijingul este dornic să transmită despre sine imaginea unei adevărate puteri globale - acesta a fost mesajul Congresului Național al Poporului.

Președintele chinez Xi Jinping și alți oficiali de rang înalt au vorbit despre ascensiunea Chinei și au declarat victoria, cel puțin acasă, asupra coronavirusului și sărăciei.

În toată Eurasia, diplomații chinezi s-au angajat deja în promovarea națiunilor asiatice, iar „diplomația vaccinului” de la Beijing continuă să fie promovată în special în țările în curs de dezvoltare.

Creșterea Chinei pe plan internațional nu este, însă, una lipsită de dureri.

Pandemia a forțat Beijingul să-și adapteze inițiativa „Belt and Road Initiative” (BRI), iar țara s-a angajat într-o dispută diplomatică dură după sancțiunile UE și ale altor națiuni occidentale primite din cauza abuzurilor și încălcării drepturilor omului făcute de China în Xinjiang.

BRI este un program transcontinental de politici și investiții pe termen lung care vizează dezvoltarea infrastructurii și accelerarea integrării economice a țărilor de-a lungul traseului istoric al Drumului Mătăsii. Inițiativa a fost începută în 2013 de președintele Chinei Xi Jinping.

China, însă, învață pas cu pas cum să fie un lider mondial și devine din ce în ce mai încrezătoare în mișcările sale.

Acest lucru înseamnă că rivalitatea Beijingului cu Occidentul, în special cu Statele Unite, urmează să se intensifice, după cum a arătat-o recent și schimbul aprins de replici din Alaska.

Secretarul de stat american Antony Blinken și șeful diplomației chineze, Wang Yi, înainte cu mulți ani de schimbul de replici acide din acest an de la Anchorage, Alaska - aici la o întâlnire de la Beijing, din februarie 2015
Secretarul de stat american Antony Blinken și șeful diplomației chineze, Wang Yi, înainte cu mulți ani de schimbul de replici acide din acest an de la Anchorage, Alaska - aici la o întâlnire de la Beijing, din februarie 2015

Ofensiva internațională: din Iran, în Estul Europei. Problemele cu uigurii și Turcia

Ungaria și periplul est-european - Ministrul chinez al apărării Wei Fenghe a vizitat Budapesta pe 25 martie, prima oprire dintr-un turneu în sud-estul Europei, care a avut loc la scurt timp după ce UE a impus sancțiuni oficialilor chinezi.

Budapesta a aprobat utilizarea de urgență a vaccinului coronavirus CanSino Biologics din China pe 22 martie. Este prima țară din UE care a făcut acest lucru.

Puține detalii despre vizitele lui Fenghe au fost făcute publice, după cum au relatat inclusiv jurnaliștii de la RFE / RL’s Balkan Service, privind lipsa de transparență în timpul opririlor făcute de oficialul chinez în Serbia și Macedonia de Nord.

Rusia - Presiunea simultană a Occidentului asupra Beijingului și Moscovei împinge cele două țări să se apropie, după cum reiese dintr-o conferință de presă comună din 23 martie a ministrului rus de externe Serghei Lavrov și a ministrului chinez de externe Wang Yi în care și-au unit forțele împotriva Statelor Unite.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov (stânga) și omologul său chinez, Wang Yi, la întâlnirea din 23 martie, din acest an, de la Guilin/China.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov (stânga) și omologul său chinez, Wang Yi, la întâlnirea din 23 martie, din acest an, de la Guilin/China.

„Beijingul și Moscova au nevoie din ce în ce mai mult una de cealaltă, dar Rusia are nevoie de China mai mult decât invers”, motiv pentru care China va încerca în viitor să obțină concesii de la Rusia cu privire la tranzacții comerciale sau la unele probleme de politică externă care nu depășesc linia roșie de la Kremlin, este de părere Alexander Gabuev, expert de la Moscova Carnegie Center.

„Există fisuri reale între Rusia și China, dar menținerea factorilor care se află la baza parteneriatului lor le va duce în situația de a provoca Statele Unite și Europa împreună în viitorul apropiat. (…) Împreună, sunt o forță care se poate opune atât Statelor Unite, cât și Europei”, spune Andrea Kendall-Taylor, de la Centrul pentru o nouă securitate americană și fost analist al serviciilor de informații americane.

Iran - Beijingul a semnat pe 27 martie un pact strategic de 25 de ani cu Iranul, care ar putea extinde influența sa în Orientul Mijlociu. China își are în vedere propriul viitor. Intenția sa fiind să liniștească Iranul, în timp ce administrația Biden reia discuțiile nucleare cu Teheranul.

Acordul de 25 de ani conturează în sine o cooperare economică, militară și politică extinsă.

S-a spus că ar fi vorba de o înțelegere în valoare de 400 de miliarde de dolari, dar nu a fost confirmată oficial nicio cifră. Investițiile viitoare probabil nu vor fi posibile decât dacă Teheranul revine la acordul nuclear iar sancțiunile impuse Iranului de administrația Trump vor fi ridicate. De asemenea, China are o tradiție în a-și încălca înțelegerile cu Iranul iar poporul iranian este extrem de suspicios cu privire la acest acord, Teheranul făcând eforturi uriașe de a-și liniști cetățenii după ce a semnat pactul cu Beijingul.

Kazahstan - Presiunea guvernului din Kazahstan aproape că a redus la tăcere activismul de gherilă care a tot avertizat asupra abuzurilor făcute de China asupra uigurilor de pe teritoriul său.

E vorba de internarea forțată a uigurilor, de etnie kazahă, și a altor minorități musulmante din Xinjiang, dar protestele au fost înăbușite chiar de guvernul kazah, dornic să-și păstreze mai degrabă legăturile cu Beijingul decât să-și apere etnicii asupriți.

Ucraina intenționează să naționalizeze Motor Sich, un producător aerospațial deținut în majoritate de companii chineze, datorită importanței sale strategice pentru apărarea națională.

Belarus - în ciuda retoricii publice care afirmă menținerea unei legături călduroase cu aceasta, Beijingul menține o anumită distanță față de regimul lui Alexandr Lukașenko.

Turcia - Ilhan Kiușiuk, un deputat etnic turc bulgar din Parlamentul European, a fost printre cei vizați de Beijing ca răspuns la sancțiunile aduse de Bruxelles pentru ceea ce se întâmplă cu uigurii din Xinjiang. Deputatul a declarat pentru serviciul bulgar al RFE / RL că crede că a fost inclus pe lista de sancțiuni a Chinei pentru că a ajutat un economist etnic uigur încarcerat să primească Premiul Saharov pentru libertatea de gândire.

De urmărit în această lună

Organizația Națiunilor Unite a început negocierile cu China pentru o vizită „fără restricții” în Xinjiang pentru a vedea cum sunt tratați uigurii și alte minorități musulmane în regiune, potrivit secretarului general Antonio Guterres.

Negocierile vor fi probabil lente. Între timp, sunt așteptate mai multe eforturi din partea Beijingului pentru a schimba percepția publică internațională cu privire la lagărele de internare a uigurilor.

XS
SM
MD
LG