Linkuri accesibilitate

Belgia semnează un pact de securitate cu Ucraina și îi promite 30 de avioane F-16


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul belgian Alexander De Croo își dau mâna după semnarea unui acord bilateral de securitate la Bruxelles, pe 28 mai.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul belgian Alexander De Croo își dau mâna după semnarea unui acord bilateral de securitate la Bruxelles, pe 28 mai.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și premierul belgian, Alexander De Croo, au semnat pe 28 mai un acord bilateral de securitate pe 10 ani între țările lor. Acordul include cel puțin 977 de milioane de euro în ajutor militar belgian pentru Ucraina în acest an, a scris Zelenski pe platforma X.

Volodimir Zelenski a mai spus că acordul menționează că Belgia îi va livra Ucrainei 30 de avioane de luptă F-16 până în 2028, iar primele aeronave urmează să sosească în acest an.

În mai 2023, Belgia s-a alăturat „coaliției F-16” internaționale, care să ofere Ucraine aceste avioane de luptă. Inițial, participarea Belgiei a fost limitată la instruire și sprijin logistic, dar în toamnă guvernul de la Bruxelles a decis să furnizeze aeronavele în sine, care vor fi înlocuite cu F-35 mai moderne. Belgia va furniza, de asemenea, muniție din stocurile sale pentru echiparea avioanelor F-16 destinate Ucrainei.

Vizita la Bruxelles vine după ce, pe 27 mai, Volodimir Zelenski a fost în Spania, unde a semnat un acord de securitate între cele două țări.

Spania s-a angajat să acorde Ucrainei echipamente militare în valoare de 1 miliard de euro pe parcursul anului 2024.

Turneul președintelui Zelenski în vestul Europei are ca scop principal semnarea acordurilor bilaterale de securitate și vine pe fondul intensificării în ultimele săptămâni a atacurilor Rusiei, mai ales în zona Harkov.

Volodimir Zelenski a insistat în ultimele săptămâni pentru un sprijin occidental mai consistent, în special pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei.

Acordurile bilaterale de securitate pe care Ucraina le semnează cu țări membre NATO sunt o inițiativă care să ofere sprijin de securitate pe Kievului, fără a implica direct alianța militară, din care Ucraina nu face încă parte.

Ideea acestor acordurile bilaterale de securitate a apărut la summitul NATO de la Vilnius, din iulie 2023.

Acordurile își propun oferirea de sprijin de securitate consistent pe termen lung, inclusiv sprijin pentru dezvoltarea industriei de apărare a Ucrainei, instruirea soldaților ucraineni, schimbul de informații și sprijin pentru apărarea cibernetică.

De asemenea, părțile vor organiza imediat consultări cu Kievul pentru a stabili „următorii pași adecvați” în cazul unui „viitor atac armat rusesc”.

La începutul lunii mai, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că sunt în pregătire șapte noi acorduri bilaterale de securitate, printre care și unul cu SUA.

Nouă acorduri de securitate au fost deja semnate cu Marea Britanie, Germania, Franța, Danemarca, Canada, Italia, Olanda, Finlanda și Letonia, ca parte a declarației de sprijin pentru Ucraina adoptată la Vilnius în iulie 2023.

Acordurile sunt semnate în condițiile în care Ucraina nu este membru NATO.

Kievul a spus că aceste acorduri bilaterale de securitate sunt foarte importante, dar nu vor înlocui obiectivul strategic al țării, de aderare la NATO.

Statutul de membru NATO oferă țării protecție colectivă în cazul unei agresiuni.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG