Florian Bodog, fost ministru al Sănătății în guvernele Grindeanu și Tudose (2017-2018), este acuzat de procurorii DNA că a angajat o consilieră personală și a făcut demersurile pentru ca aceasta să fie plătită timp de un an, fără ca ea să se fi prezentat la serviciu sau să presteze munca pentru care era plătită.
Procurorii susțin că, deși Bodog știa acest lucru, ar fi semnat hârtii care să ateste în mod nereal că femeia a fost la muncă. Consiliera lui Bodog a primit salarii totale de aproape 78.000 de lei (aproape 17.000 de euro), sumă care este considerată prejudiciu adus Ministerului Sănătății.
„Informaţia am aflat-o din presă. (...) Am citit comunicatul DNA-ului acum câteva minute. Ceea ce pot să vă spun este că niciunul dintre consilierii care au fost angajaţi la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care le-a trasat-o ministrul. Niciunul, toţi au avut activitatea pe care eu le-am fixat-o, fiecare s-a ocupat de ceea ce le-am dat să facă. Toţi consilierii mei, indiferent că au fost cu normă întreagă sau jumătate de normă, au lucrat în directa mea coordonare. Eu le-am trasat ce anume să facă, mie mi-au raportat, cu mine au discutat şi pe mine m-au ajutat în activitatea mea de ministru”, a declarat Florian Bodog, conform Agerpres.
Procurorii DNA au solicitat Procurorului General Bogdan Licu să facă demersurile pentru a obține avizul Senatului, ca să poată efectua cercetarea penală în cazul lui Bodog.
Cel mai recent, Senatul i-a păstrat imunitatea parlamentară lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, care era acuzat de o mită de 800.000 de euro, într-un dosar privind licențele Microsoft. Procurorii DNA nu au putut să-l ancheteze pe șeful Senatului, astfel că l-au trimis în judecată pe Dorin Marian, fostul său șef de cancelarie.
Facebook Forum