La fiecare cinci minute, undeva în România, cineva sună la Poliție și cere ajutor: sunt soții agresate verbal sau fizic de către soți, fii sau fiice bătuți de tați, mame lovite de propriii fii, femei sau bărbați – mai rar, dar există cazuri – hărțuiți de partener/ă.
108.831 de cazuri de violență domestică au fost în 2023 în România. Jumătate în orașe, jumătate la țară.
50.000 au ajuns dosare penale, arată Poliția Română. Adică, cinci la sută în plus față de 2022.
Mai sunt, pe lângă acestea – spun experții consultați de Europa Liberă – încă abuzurile nereclamate de victime. Nu se știe numărul lor, pentru că cei abuzați fie nu au încredere că autoritățile le pot face dreptate, fie nu văd o altă viață decât cea alături de partenerul agresiv sau molestator.
Din 2012, justiția din România permite emiterea ordinelor de protecție.
După 11 ani de când legea e în funcțiune, în 2023 poliția și judecătorii au emis 11.887 de astfel de interdicții.
Aproape jumătate din ele au fost inițial ordine de protecție provizorii, emise direct de Poliție, care au interzis agresorilor, timp de cinci zile, să se apropie de victime.
Teoretic.
Unul din trei ordine de protecție este încălcat
Ordinele de protecție – decizii judecătorești care îngrădesc libertatea unei persoane care poate pune în pericol viața altcuiva – sunt printre cele mai încălcate decizii ale justiției din România.
În 2023, o treime (4.279) au fost încălcate.
Adică unul dintre trei agresori din România pe care statul și justiția încearcă să-l țină deoparte de victima sa nu îl respectă. În toate cele peste 4.000 de cazuri, poliția a deschis dosare penale.
Cele mai multe sentințe au fost condamnări cu suspendare.
Dincolo de cifre, statistici și hotărâri ale justiției, în bătălia împotriva violenței domestice, esențială este protecția victimei.
Un instrument pe care îl au la dispoziție din 2024 polițiștii din jumătate din țară este monitorizarea agresorilor cu brățări electronice.
2023 a fost primul an integral în care Poliția Română a avut la dispoziție această posibilitate, în trei județe – Iași, Mureș și Vrancea - plus municipiul București.
Din 2024, programul a fost extins la 20 de județe. Achiziția kiturilor electronice este cuprinsă într-un acord cadru pe care Poliția Română l-a încheiat pe 1 septembrie 2022, pentru 15.000 de dispozitive. Valoarea contractului a fost estimată la 33 de milioane de euro (165 de milioane de lei).
Anul trecut, au fost emise peste 3.600 de ordine de protecție pentru cele trei județe și pentru București. Numai în 460 dintre cazuri polițiștii au montat și dispozitivul care le-a permis să vadă, în timp real, dacă agresorul se apropie sau nu de victimă, arată Poliția Română.
„De regulă, victimele violenței domestice refuză punerea în aplicare a măsurii purtării de către agresor a dispozitivului aferent kit-ului de monitorizare electronică”, arată Poliția Română.
Pe 8 martie, de pildă, de Ziua Femeii, în România erau active doar 163 de brățări.
O decizie grea pe umerii victimelor
Corina Voicu este judecătoare și formator privind violența domestică la Institutul Național al Magistraturii și a urmărit modul în care a fost implementat programul-pilot în cele trei județe plus București.
Judecătoarea spune pentru Europa Liberă că, în cazurile în care brățările electronice au fost montate, acestea au semnalat corect situațiile în care un agresor se apropia de victimă și astfel au fost evitate eventuale noi agresiuni.
Cum funcționează sistemul de supraveghere
Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) permite monitorizarea automată, fără intervenție umană, a brățărilor electronice puse pe mâna sau piciorul agresorilor.
- După ce o brățară este activată și introdusă în sistem, polițiștii nu au acces la locația în timp real a agresorului.
- Sistemul se activează doar atunci când agresorul se apropie de victimă la o distanță mai mică decât cea stabilită prin ordinul de protecție.
- Alerta este transmisă atunci automat către SMIE și către dispeceratul 112.
- Poliția ia legătura cu victima și cu agresorul. Pe victimă o îndrumă să se pună la adăpost, iar pe agresor îl atenționează să plece din zonă.
„Nicio victimă a violenței domestice care a fost protejată prin ordin de protecție monitorizat electronic (cu montare de brățară) nu a fost ucisă de către agresor (date neoficiale, dar urmează să le obținem și prin solicitare de informații de interes public)”, spune Corina Voicu.
Problema, de fapt - admite și judecătoarea - este faptul că prea puține dintre victime sunt de acord ca agresorilor lor să li se monteze brățări electronice.
„Problema cred că este în strânsă relație, în primul rând, cu felul în care este informată victima în legătură cu ce implică această monitorizare electronică pentru ea și pentru agresor”, spune Corina Voicu.
Pentru ca agresorului să îi fie montată o astfel de brățară, victima trebuie să fie de acord să poarte asupra ei un telefon primit de la Poliție.
Multe femei sunt reticente să primească acel telefon, de teamă că vor trebui să îl plătească dacă îl vor pierde sau deteriora.
„Victimei nu trebuie să i se transfere povara deciziei privind montarea brățării”, spune Voicu, care e de părere că această decizie ar trebui să îi aparțină poliției sau instanței.
„Victimei trebui să i se explice că nu va fi monitorizată prin intermediul telefonului, ci numai în cazul activării alertei de apropiere aceasta este localizată în scopul ghidării ei pe un traseu care să o îndepărteze de agresor și al facilitării intervenției poliției. În lipsa unei informări corecte, victimele percep monitorizarea electronică a ordinului de protecție drept o imixtiune majoră în viața lor privată”, ne-a declarat judecătoarea.
Ce soluții sunt?
Andreea Braga, coordonatoare advocacy la Centrul Filia, vorbește și ea despre o mai bună informare a victimelor, precum și despre simplificarea procedurii.
„Este o reticență care este specifică unei măsuri noi și poate [victimele] nu au încredere că ea funcționează. Și cu siguranță ea nu funcționează 100% […] Așa s-a întâmplat și cu măsura ordinului de protecție, când a fost introdus, în 2012. A existat un număr destul de mic la început de ordine de protecție.”
Andreea Braga dă și un exemplu, la care puțini se gândesc, însă pentru care unele femei refuză acel telefon: sunt situații în care, pur și simplu, nu au acces la electricitate pentru a-l încărca.
La rândul său, Camelia Proca, fondatoarea Asociației Pentru Egalitate și Libertate de Gen (A.L.E.G.), punctează că nu doar informarea individuală, ci și a societății, ar fi importantă.
„Dacă afli despre monitorizare doar atunci, în situația de violență, și nu ai avut înainte un fel de informații despre asta, este posibil să fii reticentă, mai ales având în vedere situația foarte dificilă în care se află victimele în momentul în care intervine poliția”, spune Camelia Proca.
Ea subliniază că, pe lângă brățara efectivă montată agresorului, autoritățile ar trebui să implementeze și alte măsuri prin care să monitorizeze un ordin de protecție.
„Când victimele nu doresc monitorizare prin brățară, poliția poate să sune, zilnic, să vadă dacă agresorul s-a întors cumva în locuință, dacă a existat măsura evacuării, pot să fie vizite inopinate în locurile unde el nu ar mai trebui să fie prezent.”
Exemplu: cât de ușor e prins una gresor cu brățară
29 februarie, Sânpetru, Brașov:
Un bărbat împotriva căruia fusese emis un ordin de protecție provizoriu și care purta o brățară electronică a încercat să ajungă la soția lui.
Când individul a ajuns lângă locuința femeii, sistemul a transmis o alertă.
Mai multe echipaje de Poliție au plecat spre casa victimei.
Bărbatul a fost reținut de Poliție înainte să intre în locuință.
Cum se întâmplă în alte țări
Supravegherea agresorilor este reglementată în Europa de mai mulți ani. În unele țări, brățările sunt folosite inclusiv pentru a supraveghea condamnații care au fost eliberați condiționat din închisoare.
În altele sunt folosite doar pentru supravegherea celor care sunt condamnați penal și au posibilitatea de a-și executa pedeapsa de acasă.
Câteva exemple:
1. Austria - Sistemul există din 2010 și este gestionat de Administrația Penitenciarelor. Din 1 ianuarie 2013, legislația permite și supravegherea la domiciliu a celor condamnați pentru infracțiuni sexuale, condiția fiind ca acestea să fi executat minimum trei luni din pedeapsă în penitenciar.
2. În Belgia, supravegherea electronică se aplică din 1998. Potrivit unor date adunate de Ministerul Afacerilor Interne, în 2015 erau aproape 2.000 de belgieni obligați să poarte o astfel de brățară. Sunt cinci tipuri de supraveghere electronică:
- detenția preventivă sub supraveghere electronică;
- executarea unor pedepse cu închisoarea de până la 3 ani;
- executarea unor pedepse cu închisoarea de peste 3 ani;
- pedeapsă complementară pentru anumite fapte grave;
- supravegherea electronică ca pedeapsă autonomă.
3. În Danemarca, acest sistem de monitorizare este utilizat doar în conexiune cu executarea unei pedepse, ca alternativă la închisoare. Legislația prevede că persoanele condamnate la o pedeapsă cu închisoarea de până la șase luni pot primi permisiunea de a executa această pedeapsă sub forma arestului la domiciliu.
4. În Suedia, ordinul de interdicție în cazurile de violență domestică se emite de către procuror sau de către judecător. Unul dintre cele patru tipuri de ordin de interdicție este cel de „interdicție specială extinsă”. În acest caz, agresorul nu are voie să își facă apariția într-o zonă extinsă din jurul rezidenței persoanei protejate, a locului de muncă al acesteia sau alte locații unde aceasta se află de obicei.
5. În Franța, monitorizarea electronică este dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară, în cazul infracțiunilor pentru care pedeapsa închisorii este de cel mult doi ani, iar în cazul recidiviștilor, pentru infracțiuni pentru care pedeapsa închisorii este de cel mult un an. Poate fi dispusă și în cazul arestului la domiciliu, pe parcursul procesului penal, sau la terminarea perioadei de încarcerare.
6. Conform dreptului german, supravegherea electronică pentru stabilirea locului unde se află o persoană este posibilă, numai în cazul persoanelor condamnate, ca instrument de supraveghere pentru autorii unor fapte sexuale, cu violență sau îndreptate împotriva statului.
7. În Olanda, monitorizarea electronică se aplică doar de către Serviciile de Probațiune, în baza unei dispoziții emise de un magistrat, în situații precum: suspendarea arestării preventive, sentințe condiționate, eliberare condiționată, detenție la domiciliu etc. Măsura este realizată printr-un dispecerat care funcționează 24/7. Problemele tehnice ale sistemului (lipsă semnal, defecțiuni, pierderea sau furtul dispozitivelor, alerte false etc.) sunt inerente și nu garantează rezultate 100% sigure.
8. În Ungaria sistemul de brățări electronice se aplică doar în cazul măsurilor preventive alternative la arestul preventiv. Nu se pot utiliza aceste brățări în cazul ordinelor de restricție emise în cauze privind violența domestică, considerându-se că acest lucru ar presupune monitorizarea permanentă a agresorului, indiferent de locul unde se deplasează, deși ordinul de restricție îi interzice doar apropierea de membrul de familie victimizat. Mai mult, pentru a fi eficientă măsura, este necesar ca și victima să poarte o astfel de brățară pentru a se putea stabili eventuala apropiere a locațiilor celor doi (agresor și victimă).
