Linkuri accesibilitate

Brexit ca performance artistic și violența Marinei Abramović întoarsă la Belgrad. Revista presei europene


Prima expoziție, contestată, în Belgrad a Marinei Abramović.

O femeie goală torturată cu țigara nu e sinonim cu arta conceptuală în Serbia de după Srebrenica și războaiele iugoslave.

Etern performance artistic, prestația lui Boris Johnson în instalația Brexitului nu mai face titluri mari decât în presa britanică și în publicații continentale precum Le Monde, care, fiind un ziar de după-amiază, nu se bazează, în ediția sa pe hârtie, decât pe analize și reportaje și niciodată pe rapiditatea știrilor.

Astfel, numărul din Le Monde care poartă data de astăzi, marți 29 octombrie, era deja în chioșcuri luni la prânz, astfel că ziarul nu a prins ultimele întorsături de la Londra, din ședința Camerei Comunelor de luni seara, un alt soi de performance la limita violenței colective. In Marea Britanie, în schimb, ziarele, precum The Telegraph, analizează respingerea, pentru a treia oară, de către parlament, luni seara, a cererii lui Johnson de a avea alegeri în decembrie, însă subliniază că Boris Johnson nu se lasă și că a anunțat o nouă tentativă astăzi, marți, pentru a-și impune alegerile anticipate.

Un lucru e sigur în acest foileton din ce în ce mai confuz: Brexitul nu va avea loc săptămâna aceasta, joi 31 octombrie, așa cum Johnson jurase că se va întâmpla, anunțând atunci că ar prefera mai degrabă să zacă mort într-un șanț (dead in a ditch). Singura schimbare notabilă în scenariu este că, dat fiind că Marea Britanie va rămâne în UE potențial până pe 31 ianuarie, Londra este acum obligată să numească un comisar european... ceea ce va complica din nou sarcina șefei viitoarei Comisii UE, Ursula von der Leyen, cu atât mai mult cu cât România încă nu a anunțat un nou candidat, fiind acum singura în situația aceasta.

Data este acum, așadar, 31 ianuarie ca limită pentru „Flexit”. Emmanuel Macron a fost cel care a insistat pe noua expresie Flexit, altfel zis ca decalajul să fie flexibil și ca să fie prevăzut explicit, cum o analizează Le Monde, că Marea Britanie poate ieși oricând din UE până pe 31 ianuarie, dacă se ajunge la un acord si dacă toate condițiile sunt împlinite.

Franța, sau, mai precis, Emmanuel Macron, ar fi dorit o mai scurtă prelungire, încă trei luni de incertitudine în legătură cu Londra fiind stânjenitoare în perspectiva palatului Elysée (președinția Franței), dar Macron a trebuit să accepte cele trei luni cerute de parlamentul britanic, întrucât Franța ar fi fost singura țară care se opunea, iar miza nu merita efortul.

Un compromis final a fost atins abia în weekend, după ce Macron l-a sunat pe Boris Johnson. Era urgent să se găsească o soluție provizorie, cu trei zile înainte de Brexitul « by default », încă prevăzut, tehnic, chiar și acum, pentru joi 31 octombrie.

Intr-o analiză, Le Monde se oprește asupra șantajului cu alegerile practicat de Boris Johnson, jucând pe ideea că el, după ce a amenințat cu un divorț de Haloween, amenință acum cu unul de Crăciun. Politica văzută ca performance la toate etajele.

Statul Islamic după al-Baghdadi

Trecând la altă temă importantă, tot în Franța, Libération analizează opțiunile și viitorul Statului Islamic după celălalt soi de performance care a fost lichidarea lui al-Baghdadi. Libération consideră că eliminarea lui al-Baghdadi nu va opri câtuși de puțin Statul Islamic să continue să mobilizeze voluntari.

Moartea lui Ossama ben Laden în Pakistan în 2011 a arătat că organizațiile jihadiste internaționale supraviețuiesc morții șefului lor”, scrie Libération.

Cea mai puternică branșă a Statului Islamic din afara Siriei și Irakului rămâne cea din Afganistan, unde, lucru greu de explicat în știri și pentru care e nevoie de serioase analize, Statul Islamic se află în conflict permanent cu ramura locală Al-Qaeda, dar și cu Talibanii, care sunt cu totul altceva.

Germania și Italia: performanța extremei drepte

Presa în Germania și Italia continuă să analizeze rezultatele importantelor alegeri locale care au avut loc duminică în ambele țări, în Thuringia și Umbria. În ambele cazuri s-a înregistrat un important progres local al extremei drepte, fără însă ca ea să aibă perspectiva de a ajunge la putere local. Mai mult, în Thuringia principalul învingător a fost în realitate Die Linke, partidul stângii celei mai ideologizate, cum o scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, care ar putea fi nevoit să formeze o coaliție cu creștin-democrații CDU, partidul Angelei Merkel, ieșiți pe locul trei, după extremiștii din AfD, un gen de coaliție pe care ambele formațiuni îl respinseseră explicit înainte de alegeri.

Un succes peste așteptări, scrie Corriere della Sera, la Milano, despre victoria, în regiunea Umbria, a Ligii lui Matteo Salvini și despre solida înfrângere acolo a stângii și a mișcării Cinci Stele (M5S), foștii parteneri de guvernare ai lui Salvini. Cu 37% din voturi, partidul lui Salvini își continuă astfel ascensiunea în Italia centrală.

Requiem discret pentru Bukovski

La Roma, La Repubblica publică un necrolog al fostului dizident rus Vladimir Bukovski, mort duminică la Cambridge, și amintește că Bukovski i-a datorat eliberarea lui Pinochet, care l-a scos din închisoare, în schimbul lui, pe șeful partidului comunist din Chile.

Ca mai toată presa, La Repubblica trece însă foarte repede peste acuzațiile de pedofilie aduse lui Bukovski în 2016 și care au însemnat o grea lovitură pentru imaginea fostului dizident.

La fel și la Londra, The Guardian menționeaza scandalul de pedofilie doar scurt, în finalul necrologului, amintind în schimb că la Londra Bukovski a fost mentorul răposatului ex-ofițer FSB Litvinenko, cel asasinat cu ceaiul cu poloniu.

Performance dusă cu Kolinda în Balkani

Mai spre noi, presa din Croația și din Serbia e preocupată de un subiect care ar putea părea minor, dacă nu ar atinge vechile răni menținute deschise de căderea comunismului și de răsturnarea și înlocuirea vechilor nomenclaturi și privilegii: un nou scandal de societate în care e implicată președinta Croației Kolinda Grabar-Kitarović, mult admirată în afara Croației, dar profund detestată acasă.

La Zagreb, principalul cotidian croat, Jutarnji List, pune întrebarea: Cu ce pașaport a mers Kolinda să studieze în SUA în timpul comunismului?

Întrebarea nu este câtuși de puțin superficială, ci vine în urma iritării generale cauzate de faptul că într-un interviu cu presa străină ea a spus că „s-a născut în partea greșită a Cortinei de Fier” și a pretins că și-a trăit tinerețea în privațiuni, ca o martiră persecutată, când de fapt la 17 ani ea a fost trimisă în SUA, unde a terminat liceul în Los Alamos, New Mexico, în 1986.

La Belgrad, principalul și cel mai vechi cotidian sârb, Politika, preia subiectul și subliniază că nu doar faptul că președinta Croației a putut studia în SUA în anii 1980 e suspect, ci că ea a putut s-o facă fiind etnic croată, or croații au fost rareori favorizați de regimul lui Tito și apoi de cel al lui Miloșevici... altfel decât dacă erau servitori fideli ai Partidului.

Același Politika (în anii 2000, Politika din Belgrad, ca și Jutarnji List din Croația, au aparținut, împreună cu România Liberă, grupului de presă german WAZ/Westdeutsche Allgemeine Zeitung) scrie și despre faptul că NATO a anunțat oficial că “respectă dreptul Serbiei de a efectua manevre militare împreună cu Rusia”.

În sfârșit, o altă temă care preocupă de la o vreme presa din Serbia este expoziția din Belgrad a Marinei Abramović despre care Blic oferă un reportaj cu multe fotografii. Expoziția multimedia, care poate fi vizitată până pe 20 ianuarie 2020 la Muzeul de Artă Modernă MSU, se numește Čistač, Curățătoarea.

Dacă Radio-Televiziunea Sârbă încă o prezintă formal Marina Abramovic ca pe o foarte mare artistă mondial recunoscută iar întreaga expoziție ca pe un eveniment, Politika a prezentat deja totul într-un context mult mai nuanțat.

Belgrad e orașul natal al Marinei Abramović, și ea „născută în partea greșită a Cortinei de Fier”. Ca și președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, care a plecat de tânără să studieze în America, Marina Abramović a făcut la fel pentru a găsi succesul cu arta ei conceptuală extremă, construindu-și în același timp o întreagă mitologie personală greu de verificat în legătură cu ce lăsase în urmă. A povestit și ea că și-a trăit tinerețea în privațiuni, ca o martiră persecutată, inclusiv de propria ei familie.

Politika mai amintește și că expoziția ei itinerantă a putut ajunge la Belgrad datorită șefei guvernului, Ana Brnabić, care, lucru unic în Balcani, este o lesbiană declarată. Ana Brnabić a avut ideea după ce văzuse expoziția anterior la Stockholm, în Suedia. A mai stârnit polemică și faptul că expoziția a costat 660.000 euro, mai mult decât bugetul anual al muzeului din Belgrad în care e instalată.

Aceasta e prima expoziție a Marinei Abramović în Serbia în aproape jumătate de secol. In această societate balcanică, patriarhală, genul ei de activitate artistică rămâne perceput ca marginal, iar succesul ei masiv în străinătate e văzut ca suspect sau nemeritat. Mai ales când cineva ca Abramović a fost împotriva războiului și a căpătat faimă mondială stând în picioare cu orele și primind palme și scuipaturi de la privitori, sau făcând pe statuia vie pe care poți stinge mucuri de țigară.

Palme meritate, da, spun mulți sârbi. O femeie goală torturată cu țigara nu poate fi sinonim cu arta conceptuală în Serbia de după Srebrenica și războaiele iugoslave.

Facebook Forum

Ultima săptămână la Primărie a celui mai longeviv edil din România
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:47 0:00
XS
SM
MD
LG