Linkuri accesibilitate

Brexit: Negocierile UE-Marea Britanie, în continuare în impas


Negociatorul şef al UE Michel Barnier a declarat sâmbătă că va continua să caute o cale de a ajunge la un acord comercial cu Regatul Unit, dar a refuzat să se pronunţe asupra şanselor de a depăşi actualul impas din cadrul convorbirilor, conform Reuters.

"Suntem calmi, ca de obicei, şi dacă mai există o cale, vom vedea", le-a spus el jurnaliştilor la Londra la intrarea în gară, de unde a plecat spre Bruxelles după ce convorbirile au fost întrerupte.

Vineri seară, negociatorul şef al UE a anunţat pe Twitter că "nu sunt întrunite" condiţiile unui acord post-Brexit între UE şi Regatul Unit din cauza unor "divergenţe semnificative", în pofida unei săptămâni de discuţii intense la Londra.

Negociatorii au convenit să facă "o pauză" în discuţii, iar premierul britanic, Boris Johnson, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor face sâmbătă după-amiază "un bilanţ" al discuţiilor, a adăugat el.

Trei puncte blochează încă încheierea unui acord: accesul pescarilor europeni în apele britanice, garanţiile cerute de Bruxelles în materie de concurenţă şi modul de rezolvare a diferendelor în viitorul acord.

XS
SM
MD
LG