Linkuri accesibilitate

Brexit: Totul e încă în coadă de pește. Negocierile pescarilor


Termenul autoimpus de premierul britanic Boris Johnson pentru a ajunge la un acord comercial coerent între Regatul Unit și Uniunea Europeană a trecut la fel de repede cum a fost anunțat. 

Totuși discuțiile dintre cele două părți s-au intensificat atât la Londra, cât și la Bruxelles.

S-a ajuns însă în situația în care semnarea întregului Brexit să depindă de o industrie care dă socoteală pentru numai 0,1% din PIB-ul Marii Britanii și care abia dacă angajează 12.000 dintre cetățenii ei. Bine ați venit așadar în atât de politizata lume a pescuitului. Politicile britanice în materie de pescuit au fost dintotdeuna marcate de elemente emoționale. Dar nu numai.

După cum se știe, Regatul Unit a părăsit formal blocul comunitar la 31 ianuarie 2020. Nu mai are reprezentanți în niciuna din instituțiile europene, dar este încă legată din punct de vedere legal de regulile și directivele Uniunii Europene până la începutul lui 2021. În această perioadă de tranziție, Londra a încercat să obțiună o înțelegere asupra unei întregi serii de aranjamente, aranjamente economice negociate de-a lungul celor 47 de ani de apartenență la piața comună.

Discuțiile, adesea tăioase, au atins acum un punct critic în privința a trei probleme asupra cărora cele două părți nu reușesc deloc să se pună de acord. Este vorba despre divergențe în privința regulilor privind competiția, a felului în care va fi pus concret în aplicare însuși acordul final și ... pescuitul.

Iar între acestea trei, cea mai spinoasă problemă dintre toate este legată de politicile de pescuit. S-a întâmplat exact așa cum se temeau observatorii politici și economici atenți la desfășurarea procesului numit Brexit.

Potrivit politicilor comune pentru pescuit ale Uniunii Europene, flota de pescuit a fiecărui stat membru are acces în apele teritoriale ale celorlalte state membre, cu excepția unei sfâșii de 12 mile marine de-a lungul coastei.

Această libertate nu înseamnă totuși că pot pescui oricât de mult pește ar dori și oricum.

În contextul uneia dintre cele mai ciudat croite politici ale Uniunii Europene, miniștrii din diferite state membre s-au adunat la Bruxelles în decembrie trecut ca să se lupte unii cu alții asupra volumului de pește pe care flotele țărilor lor vor fi îndreptățite să îl obțină, și din ce specii de pești. Discuțiile s-a adâncit într-un fel de Război Rece al pescuitului devreme ce cotele naționale de pescuit sunt stabilite potrivit unei formule care ia în calcul date statistice din ultimii 50 de ani. Marea Britanie a detestat întotdeauna acest sistem. L-a considerat putred.

Nu întîmplător, comunitățile de pescari din Marea Britanie s-au dovedit suporteri înfocați ai Brexit-ului, incitați și de abordarea frecventă în mass-media: ”Uniunea Europeană ne fură peștele”. Și cum de la anul Londra se va plasa în afara politicii europene comune în materie de pescuit, Regatul Unit va deveni un așa-numit ”stat de coastă independent” și va controla ceea ce se numește o zonă economică exclusivă, anume 200 de mile marine.

La o primă privire, Marea Britanie are la îndemnă câteva cărți foarte tari. Are mai multe ape teritoriale decât oricare alt stat european. Aceste ape sunt și neobișnuit de productive. 60% din cantitatea obținută de flotele de pescuit din nordul Franței provin din zonele care devin din ianuarie 2021, exclusiv britanice. Totul ține de geografie, și de... comportamentul peștilor, ambele foarte specifice. Să luăm de exemplu codul și calcanul, două dintre cele mai comune specii de pești din Marea Nordului. Când ating maturitatea, acești pești caută apele adânci și reci din jurul insulelor britanice, dar își depun icrele în apele franțuzești mai calde. Acolo bebelușii pești au mai mari șanse de supraviețuire. E ca și când apele teritoriale ale Franței ar fi grădinița, iar cele britanice cluburile de noapte unde pot fi prinși peștii cei mari.

Dar după cum este evident, pescuitul industrial nu are legătură cu distracția, ci cu vânzările. Și aici începe alambicatul joc al negocierilor europene. În jur de 80% din peștele care ajunge pe uscat, prins, în Marea Britanie este exportat, în principal în Uniunea Europeană, în timp ce 70% din peștele pe care îl mănâncă britanicii este importat pe o scară largă din Uniunea Europeană. De fapt cea mai valoroasă parte a acestei industrii nu este cea care se ocupă de pescuit, ci cea care procesează peștele. Or, industria britanică a procesării peștelului este pe de-a întregul dependentă de comerțul liber din piața comună europeană.

Negociatorii europeni au făcut imediat conexiunea: accesul flotelor de pescuit europene în apel teritoriale britanice, spun ei, poate fi oferit contra accesului fără taxe al produselor piscicole britanice pe piața de 450 de milioane de consumatori a Uniunii Europene.

În esență, Bruxelles-ul vrea ca politicile de pescuit actuale să rămână în vigoare și este sprijinit în această privință de țări precum Danemarca, pentru care pescuitul este de importanță vitală, dar și de Belgia, Franța, Irlanda și Olanda, unde industria piscicolă angajează un număr mare de oameni din comunitățile de coastă, este deci influentă la nivel regional, iar uneori capătă chiar influență politică națională.

Problema pentru Bruxelles este însă că actualul status-quo este imposibil de menținut. Primul ministru Boris Johnson trebuie să dea satisfacție unor foarte vocali aliați așa că cere pentru Marea Britanie cote bazate pe locația bancurilor de pești, și nu pe drepturile istorice. Acești așa de încăpățânați aliați vor de asemenea ca respectivele cote să fie negociate cu Bruxelles-ul în fiecare an, ceea ce ar plasa Marea Britanie într-o poziție absolut dominantă.

Un posibil compromis ar însemna o înțelegere polivalentă prin care Bruxelles-ul să accepte ca volumul cotelor Marii Britanii să sporească în timp, dar să permită vaselor de pescuit europene accesul în continuare pe Canalul Mânecii, la fel cum se întâmpla în trecut, dar nu și în alte zone.

1 ianuarie se apropie cu pași repezi și e foarte posibil ca pescadoarele Franței să fie oprite să înainteze în apele unde pescari francezi au lucrat vreme de secole. Alături de cei direct implicați, restul europenilor, indiferent de ce parte a Canalului se află, s-ar putea trezi în mijlocul unei calamități economice dacă Bruxelles-ul și Londra nu vor reuși să ajungă la un acord.

*Rikard Jozwiak este corespondent RFE în probleme UE

Facebook Forum

Casa din tren a refugiaților ucraineni. Adresa Liudmilei: vagonul 2, compartimentul 4
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:15 0:00
XS
SM
MD
LG