Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 15 februarie 1989


Ţărani muncitori într-o comună împreună cu comisia de reformă agrară împărţind moşia unui moşier (martie 1945) Fototeca online a comunismului românesc cota:6/1945

15 februarie 1989

Soarele răsare la ora 7.15 și apune la ora 17.44. Meteorologii spun că vremea va fi închisă, cu precipitații (mai ales ninsoare) în majoritatea zonelor țării. Vântul suflă slab până la moderat (ajunge în est la viteze de 35-40 km/h.) Temperaturile maxime se situează între zero și șase grade, iar cele minime între minus cinci și minus două grade.

La Întreprinderea „Metaloglobus” are loc un experiment: copiilor de la grădinița 168 le sunt prezentate ultimele produse ale secției specializate în fabricarea de jucării. Jucăriile sunt importante, ne spune în România liberă Cristina Popescu, pentru că „la vârsta primilor pași în viață, [ele] însoțesc orele de recreere și de educație în aceeași măsură. Ele reprezintă oglinda realității miniaturizată, dar pe deplin fidelă, pentru ca cei mici să învețe corect, încă de la început, elementele mediului înconjurător (...)” În timpul vizitei, copiii vor fi cobaii producătorilor care vor încerca cu ajutorul micuților cele mai noi produse. Inginera Maria Mirean se confesează ziaristei. „Este primul examen pe care îl dau aceste noi tipuri de jucării. (...) Reacțiile lor, în primul rând de bucurie, de mulțumire sunt adesea însoțite și de pertinente observații față de un detaliu sau altul care nu corespunde realității.” Pe scurt, clientul nostru, stăpânul nostru. „Așa au apărut robotul pășitor cu arc, mașina de curse de formula 1, telefonul electric cu taste și disc, ursul Meldi sau pisica jucăușă, aflate deja în producție de serie. Tot în trimestrul I al acestui an se vor adăuga și mașinuțele cu volan numite Alfa și Lola.”Cu alte cuvinte, producția de jucării în serie este în plin avânt. „Avem în producție (...) 18 tipuri de jucării din categoria celor textile și 22 de sortimente din categoria celor mecanizate, din care șapte modele sunt noi.(...) peste 20% din producția întreprinderii „Metaloglobus” o reprezintă jucăriile mecanizate și nemecanizate, electrice, textile, jocurile de construcții, într-o gamă mult diversificată de aproape 90 de sortotipodimensiuni (sic!)” Toate aceste jucării, plus materialul didactic și alte aparate de joacă nu sunt doar rodul cererii exprese „constante a grădiniței față de cei ce-o patronează, ci ele reflectă și o continuă atenție față de solicitările noastre, dar și materializarea propunerilor făcute la nivel de întreprindere de membrii Comitetului de sindicate, de către comisia de femei.”

Doctorul Alexandru Catană scrie despre „viziunea științifică profund novatoare asupra rolului industriei în dezvoltarea societății noastre.” În gândirea lui Ceaușescu, ne deslușește doctorul, „istoria dezvoltării societății socialiste are între coordonatele sale definitorii procesul organizării, creării și modernizării industriei socialiste și, pe acest, temei, al dezvoltării și modernizării agriculturii și celorlalte ramuri ale economiei socialiste, a întregii vieți sociale, în contextul făuririi și dezvoltării proprietății socialieste de stat și cooperatiste (...) matricea fundamentală a dezvoltării noii orânduiri trebuie să fie știința, tehnica și tehnologia cele mai avansate.”

Ion Marin și Nicolae Băbălău vor să afle de ce se oprește apa la Craiova. Un răspuns este că apa este risipită de consumatori (individuali și industriali) zice Iliodor Plăstoi, prim-vicepreședintele consiliului popular municipal. Cetățenii și „capacitățile industriale” vor avea la dispoziție zece milioane de metri cubi de apă anual după ce se vor lua diverse măsuri de rentabilizare a resurselor. Ar trebui să le fie suficient. Dar nu le e. Astfel că, „(...) în afara sporirii debitelor, mai este necesară o condiție: închiderea peste tot a robinetelor risipei, atât la consumatorii industriali, cât și la populație.” De aceea autoritățile publice locale au inițiat niște investigații minuțioase să vadă cum de nu se economisește apa. O investigație minuțioasă, dar fără urmări practice, scriu ironici jurnaliștii. Această anchetă a descoperit „defecțiunile de construcție și exploatare sau unele neglijențe care au condus la depășirea cotelor de către consumatorii industriali, care și așa au un consum foarte ridicat de apă potabilă, cu 3,5 milioane de metri cubi într-un an”, dar și că multă apă se risipește „datorită uzurii în care se află o bună parte” a rețelei de distribuție. Investigația relevă că „în 11% din apartamentele verificate prin sondaj existau asemenea pierderi cuprinde între 100 și o mie de litri pe zi. Da, banala picătură care se prelinge la chiuvata din baie sau bucătărie nu este numai iritantă, ci și, iată, atât de păgubitoare.” E drept, din comerț lipsesc armăturile, garniturile, robineții și celelalte piese necesare reparațiilor, dar asta nu-i scutește pe cei vinovați de răspunderea risipirii apei „un bun al tuturor, și nu al nimănui, cum mai cred unii (...)”. Autoritățile locale se despart de ziariști făcându-le promisiuni efuzive. Dar, spun cei doi reporteri, „asigurări similare au mai fost date și în urmă cu aproape trei ani, când ziarul nostru a mai publicat un articol pe acestă temă, dată de la care, trebuie recunoscut, nu s-au schimbat prea multe... la nivelul apartamentelor.”

Dionisie Șincan vrea să afle „destinul nou al satului românesc, în noul destin al țării”, prin urmare, cum era satul românesc cu 40 de ani înainte, „când pornea pe un drum nou, drumul cooperativizării” și de aceea a stat de vorbă cu Dumitru Tudose, Erou al Muncii Socialiste, președintele CAP-ului din Stoicăneștii Oltului pe care-l pune să descrie, pentru Scânteia, satul de dinainte așa, „ca să știe și tinerii.” Cooperatorul erou își dă șapca pe spate. „Păi să vă dau un singur exemplu: la înființarea cooperativei, tovarășul NIcolae Ceaușescu a fost pe drumurile acestea, era deputat de Olt, aici erau noroaie, greu se putea merge până la Drăgănești-Olt. Și mai aveam bordeie în sat, mai erau patru sau cinci bordeie. Tovarășul Ceaușescu a venit pe jos de la Drăgănești-Olt, cu altceva nu se putea merge. Și s-a dus la unul Florea Botoarcă, la bordeiul lui, că-și trăsese boii din cooperativă, se răzgândise peste noapte. A stat de vorbă îndelung cu Botoarcă ăsta și cu nevastă-sa și le-a arătat că nicicând n-au să poată să iasă din bordeiul acela dacă nu intră în cooperativă. (...) Întreaga noastră țărănime a înțeles bine acest lucru.” Puteau face multe dacă aveau tractoare, îngrășăminte chimice. Condiția era să intre în cooperativă. „Satul de atunci? O amintire tristă. Vă spusei de bordeiele care erau. Celor tineri trebuie să le explici astăzi ce înseamnă un bordei. N-au de unde ști. E altă lume.” La Glodeanu-Siliștea, se extaziază ziaristul, sunt „2500 de locuințe înnoite total sau modernizate sau nou construite după cerințele confortului urban.” Au făcut chiar și 24 de blocuri pentru specialiști „deservite de două centrale termice”, un complex comercial și meșteșugăresc și altele chiar în vatra satului. În Drăgănești Vlașca, își continuă Dionisie Șincan călătoria inițiatică, „dacă te iei după aspectul arhitectonic al centrului ai spune că nu va trece mult timp și comuna va căpăta statut de oraș.” Un „mic orășel agroindustrial.” Pentru acolo se află zestrea CAP-ului: „fermele avicole și zootehnice ale acestei unități, moderne, în care automatizarea ocupă primul loc, vin la rând atelierele CAP de la cele mecanice la cele electrice, destinate să facă față cerințelor unei complexe gospodării agricole.” Pe scurt nu mai poți fi pur și simplu țăran, îți trebuie calificări speciale pentru asta. Îi dau dreptate Florea Ceaușescu și Iosif Pop care scriu doct despre probleme aviculturii în care critică încetineala sau/și blocarea producerii sau administrării unor substanțe chimice extrem de importante „pentru sănătatea păsărilor” (etoxiquinul, vitamine, glutamatul de sodiu) situație care a dus la reducerea efectivelor de păsări, investigația celor doi și discuțiile cu specialiștii din producția avicolă „arată că producțiile de carne de pasăre și de ouă prevăzute prin planul de dezvoltare a agriculturii pentru acest an și pentru sfârșitul acestui cincinal nu se pot realiza fără a asigura în toate complexele aplicarea strictă a tehnologiilor de producție și cu deosebire fără a asigura condițiile optime de hrănire corespunzătoare creșterii în sistem industrial.” Sigur s-a lăsat cu niște capete sparte de președinți de CAP.

Ziarele anunță pe prima pagină, cu litere mari că, spre finalul lunii februarie, președintele Republicii Islamice Iran, Seyyed Ali Khamenei, va efectua o vizită oficială în România, la invitația lui Nicolae Ceaușescu.

La televizor, după Telejurnalul de la 19.00, se transmite documentarul Tezele și orientările formulate de tovarășul NIcolae Ceaușescu- program de muncă și acțiune revoluționară. Creșterea rolului conducător al partidului - cerință obiectivă a construirii socialismului și comunismului (color), urmat la 19.50 de Industria - programe prioritare. Apoi la 20.10 Trăim decenii de împliniri mărețe (color). Emisiune literar-muzical-coregrafică. La 20.40 un reportaj: Mândria de a fi cetățean al României socialiste (color). Puterea Oltului, puterea oamenilor. La 20.55 un alt documentar, Din marea carte a patriei (color) Delta Dunării - un uriaș laborator geologic. Apoi la 21.15 documentarul Înalta răspundere patriotică, revoluționară a tineretului pentru viitorul României (color). Generația Epocii Nicolae Ceaușescu - o generație cu o temeinică pregătire profesională, tehnică și culturală, implicată cu spirit revoluționar în înfăptuirea programelor de dezvoltare a patriei. Înainte de Telejurnalul de zece minute din finalul transmisiunii,, la 21.35 muzică ușoasă românească cu titlul Te cântăm, iubită țară!

La Opera Română, baletul Lacul lebedelor. La Operetă Tinerețea unui vis.

La Teatrul Național e reprezentație cu Bădăranii (Sala Mare), Poveste din Hollywood (Amfiteatru) li Clovnii (Atelier). La Bulandra se joacă Noțiunea de fericire, la Nottara, Livada cu vișini (Magheru) și Dansul morții (Studio). Cei de la Teatrul Mic au pus în scenă O scrisoare pierdută iar la Teatrul Foarte Mic, Noapte bună, mamă

La cinematografe De ce are vulpea coadă, Muzica e viața mea, Primăvara bobocilor, Evadarea, Chirița în Iași, Garda drapelului, Moștenire cu bucluc, Sacrificiu suprem, Călătorie peste mări.

De ce are vulpea coadă (1988) este o comedie corectă („fermecătoare”, cum o prezintă și azi dicționarele de cinematografie) care bifează tot ce trebuie la capitolele familia-celula de bază a societății, noua revoluție agrară, întoarcerea orășenilor către mediul rural. Un copil inocent de oraș, crescut în jungla urbană, află de la bunicii săi care sunt valorile satului românesc (cooperativizarea, printre ele). Regia e a lui Cornel Diaconu, scenariul e de Ion Băieșu, iar în rolurile principale joacă Geo Costiniu, Rodica Mandache (tatăl și mama copilului, defazați, naivi, mai înapoiați ca spirit de clasă și conștiință patriotică decât țăranii), Valentin Uritescu (bunicul), Florin Zamfirescu (un președinte de CAP plin de importanță care-i pune la punct pe orășenii aceia răzgâiați și plini de ifose). Copilul din film, Octavian Herescu, a plecat cu familia din țară (și nu „la țară”) în 1990. Mai întâi în Elveția, apoi în Canada. Avea 10 ani. A revenit șaisprezece ani mai târziu, dar experiența a fost amară. S-a reîntors în Canada pentru că, după vizita în România, se simțea „mai canadian ca niciodată” (cum spunea într-un interviu acordat acum zece ani unui cotidian central). Filmul a fost bine primit la lansare și a luat o mențiune pentru popularitate la Festivalul de la Costinești, în 1989.

Multimedia

Florin Iordache laudă decizia excluderii Anei Birchall din PSD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:22 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG