Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 2 februarie 1989


Sindicatele au fost cureaua de transmisie între partid și mase.Dej vorbind la primul congres sindical postbelic. Fototeca online a comunismului românesc, cota 31/1945

În socialismul ceaușist, un bun profesionist trebuia să fie și un bun comunist altminteri era un prost profesionist.

Joi 2 februarie 1989

Soarele răsare la ora 7.34 și apune la ora 17.27 Vreme caldă, posibile precipitații slabe, izolate (burniță sau ninsoare în centrul și vestul țării). În sud și răsărit, cerul va fi mai mult senin. Temperaturi maxime (ziua) între minus un grad și plus cinci grade în nord și între 6 și 12 în restul țării. Noaptea, temperatura va fi, în general, între minus șase și plus patru grade.

După Plenara Consiliului general al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), ședință care le-a ocupat primele zile ale săptămânii, participanții i-au scris „într-o atmosferă entuziastă” obligatoria telegramă lui Nicolae Ceaușescu pentru a-l felicita, a-l asigura de prestigiul său cunoscut „pe toate meridianele globului”, de vibranta trăire patriotică în care a fost omagiată aniversarea lui și a-l asigura de „gratitudinea și recunoștința lor pentru noile măsuri de majorare a retribuțiilor și pensiilor de care au beneficiat și vor beneficia toți oamenii muncii din întreaga țară. Pe deplin conștienți că unica bază a ridicării continue a nivelului de trai material și spiritual al celor ce muncesc constituie sporirea venitului național pe baza creșterii eficienței economice în toate sectoare de activitate” oamenii muncii se angajează prin vocea sindicaliștilor șefi să acționeze „cu toată fermitatea și răspunderea comunistă în calite de proprietari, producători și beneficiari pentru îndeplinirea, la nivelul exigențelor actuale a îndatoririlor ce revin organizației noastre profesionale”

Profesorul Dumitru Ciucur îi instruiește pe cititorii României libere cum funcționează proprietatea socialistă care este „temelia dezvoltării și modernizării economiei românești, a creșterii prosperității întregului popor.” Proprietatea socialistă nu are, în primul rând, concretețe, fiind a tuturor nu este a cuiva anume, deci nu există decât în colectivitate, în societate. Este, așadar, „relația economică primordială în cadrul relațiilor de producție socialiste, întărindu-se și multiplicându-se funcțiile ei, pe măsura desfășurării procesului revoluționar, în mod continuu.” Pentru că este un complex de relații de producție, odată cu schimbarea caracterului muncii, „proprietatea socialistă favorizează transformarea întregului mecanism al activității de producție. (...) Proprietatea socialistă ca ansamblu al raporturilor ce se formează între membrii societății în procesul stăpânirii în comun a mijloacelor de producție și a rezultatelor producției (...) reflectă, pe de o parte, conținutul material al însușirii, obiectul ei, iar pe de altă parte, latura social-economică a însușirii, arătând cine și în folosul cui sunt utilizate mijloacele de producție.” Poate de aici au ajuns unii la concluzia că proprietatea privată este un moft, câtă vreme nu există decât proprietate la comun. Universitarul Ciucur spune că orice modalitate care ar leza integritatea proprietății socialiste (cum ar fi privatizarea, n.m., S.Ș.) determină „(..) consecințe nefavorabile asupra dezvoltării economico-sociale a țării, asupra situației tuturor oamenilor muncii.” După cariera universitară din perioada comunistă, unde a scris și a predat economie perorând despre proprietatea socialistă a întregului popor, Dumitru Ciucur a ajuns conducător de doctorate, autor de manuale universitare din bibliografia studenților la economie. În 1983 scria „Munca productivă şi muncitorul productiv colectiv”, anii trecuți scria „Metodologia cercetării științifice economice”. Este considerat la Academia de Studii Economice una dintre marile personalități care au predat acolo.

În Scânteia, dezbatere în legătură cu „raportul dintre nivelul de conștiință și pregătirea profesională a specialistului, rolul comuniștilor, al organizațiilor de partid în această direcție”. Dezbaterea are loc în vacarmul producției, la Institutul de studii și proiectări hidroenergetice- București. Secretara comitetului UTC, ing. Anca Mihail, este categoric de părerea că între cei doi termeni trebuie pus semnul egalității. pentru că „merg mână în mână.” Ea spune că încă din facultate, în aula universitară, pe când pătrundeau misterele matematicii, fizicii sau mecanicii, profesorii nu uitau să adauge:„nu uitați că, odată intrați în familia energeticienilor, aveți îndatoriri mari. Aveți de menținut și îmbogățit o tradiție, un prestigiu, o bogată moștenire a constructorilor români. Faceți-vă datoria cu profesionalitate și conștiință.” Redactorul Scânteii vrea să știe dacă au rămas cu îndemnurile din aula universitară, sau prelucrează și azi această legătură între doctrină și meserie pe câmpia muncii. Cum să nu? „În primul rând, spune șefa UTC, prin cultivarea respectului față de moștenirea înaintașilor. ”Apoi prin discutarea atribuțiilor și obiectivelor în cadru organizat. Ing. Marcela Dascălu, secretara organizației de bază 5, subliniază și că la aceste mese-rotunde „se fac auzite și critici la adresa unor responsabili de compartimente care nu încurajează în măsura cuvenită afirmarea potențialului novator al tinerilor. Or formarea acestora, ca buni specialiști, buni revoluționari, presupune, în egală măsură și asigurarea climatului necesar afirmării.” Ilie Tănăsache, redactorul Scânteii care dirijează dezbaterea, îi îndeamnă pe participanți să fie conștienți că participă la o cursă globală și că pentru a face față trebuie să aplice tezele din Expunerea din noiembrie 1988 a tovarășului Ceaușescu și, de aceea „Este firesc ca în preocupările organizațiilor de partid, ale conducerii institutului problemele asigurării surselor de informații și asimilării acestora să fie permanent pe ordinea de zi a pregătirii în general a specialistului, Înalta lui formă profesională, de conștiință reprezintă o garanție că acesta se poate ridica la înălțimea misiunii exigențelor actuale ale dezvoltării economico-sociale a patriei noastre.”

Pe pagina de politică este înfierat din nou Occidentul, de data aceasta pentru că primește imigranți. Aceștia, amăgiți cu o viață mai bună, „de condiții materiale mai favorabile”, odată ajunși la destinație sunt crunt exploatați. „Realitățile arată că imigranții, care prin truda lor, au contribuit și contribuie la sporirea profiturilor monopolurilor și patronilor, au acces, în general, doar la muncile cele mai puțin calificate, cele mai aspre și dăunătoare sănătății. Afacerea cu imigranți ar fi extrem de profitabilă și creează o nouă formă de rasism.” Redactorul Scânteii spune că „Problema Europei occidentale deschise constă acum în aceea cum să fie închisă pentru imigranții din țările lumii a treia. Adică tocmai aceia care îndeplinesc o muncă de slabă calificare, manuală, periculoasă și murdară, cum au făcut predecesorii lor în urmă cu 25 de ani, în perioada refacerii postbelice a Europei occidentale.”

Nu e de mirare că și România liberă condamnă în aceeași zi, tot la pagina externă, practicile neocoloniale ale racolării de inteligență. Grupajul Gabrielei Anghel descrie goana după profituri a marilor monopoluri care ar antrena și „racolarea de specialiști chiar din cadrul țărilor `prietene`, fenomen care s-a accentuat în ultimii ani. Gabriela Anghel spune că experții au stabilit că, între 1970 și 1985 Statele Unite, Canada și statele Europei occidentale cu o economie dezvoltată ar fi racolat din Africa, Asia și America latină „aproape 800 de mii de specialiști cu înaltă calificare care le-au adus un profit net în valoare de peste 120 de miliarde de dolari. (...) Două treimi sau chiar trei pătrimi din totalul specialiștilor din domeniul tehnicii ajung în cele din urmă în țările dezvoltate din punct de vedere industrial, Ei muncesc pentru a face țările bogate și mai bogate în timp ce țările sărace devin și mai sărace.” Deci nu emigrau doar necalificați și, după cum rezultă, nu mereu pe lefuri de mizerie... Tudor Prelipceanu demască și el militarismul occidental care duce la armament tot mai sofisticat, mai greu controlabil și mai expus hazardului. El vorbește despre disfuncțiile sistemului de rachete american, invocă incidente cumva hollywoodiene și conchide alături de „experții militari americani” că „măsurile de siguranță în sistemele de control ale armelor nucleare sunt insuficiente pentru a preveni producerea unui accident catastrofal în timpul unei crize politice internaționale.” Un accident, spune Tudor Prelipceanu, ar putea avea loc odată la 15 ani. Desigur, specialistul Scânteii are și soluții care seamănă mult cu concluziile recent-încheiatei Reuniuni a țărilor din Tratatul de la Varșovia: „măsura cea mai sigură ar reprezenta-o, fără îndoială, trecerea neîntârziată la măsuri concrete de dezarmare nucleară.”

Nicolae Ceaușescu îl primește pe Saadoon Hammadi, membru al Consiliului Comandamentului Revoluției, ministru de stat al Afacerilor Externe din Republica Irak care-i transmite călduroasele salutări ale lui Saddam Hussein, cele mai bune urări de sănătate și succes etc. etc. iar Ceaușescu îi transmite reciproca. Au discutat despre bunele raporturi româno-irakiene precum și despre dorința de a amplifica, în continuare, aceste relații „pe diverse planuri, în spiritul înțelegerilor convenite la cel mai înalt nivel.”

Participarea la neadevăr (...) duce la forme de necinste colectivă
Doina Cornea

În Jurnalul ei Doina Cornea continuă meditația pe marginea compromisului și minciunii: „Participarea la neadevăr este singura legătură între membrii societății noastre actuale. Ea duce la forme de necinste colectivă și la anularea demnității noastre ca neam.”

I.D. Sîrbu (Jurnalul unui jurnalist fără jurnal) scrie cândva, în aceste zile de iarnă: „Și iară, și iară revin la absurda și obsedanta întrebare atât de tipică pentru secolul nostru, XX: cum a fost posibil un Hitler, un Stalin, cum a fost posibil un Rakosy, Gottwald, Ulbricht, Dej - se întreabă ungurii, cehii, polonezii, prusacii. Cum de nu a fost posibil un Pătrășcanu, Nagy Imre, Dubcek, se întreabă azi cei mai mulți gazetari care se miră că în URSS care e sursa tuturor relelor din această parte a lumii, acum are loc demolarea publică (deocamdată doar în presă nu și în structurile birocratice ale regimului) a miturilor legate de Stalin și Brejnev, adică de cei aproape 70 de ani de stăpânire a socialismului științific? Noi, deocamdată, tăcem. Nu ne întrebăm fiindcă știm. Exact cei care, în altă parte, se întreabă `cum a fost posibil ca...` când vin la, vin cu rolul învățat: intră și ei în visul faraonic al faraonului, se uită la piramide, la sclavi, dau sfaturi, oferă bani... și pleacă. Noi continuăm a construi halucinația lui și a Ei.”

La TV, după Telejurnal, urmează la 19.25 Pe drumul înfăptuirii noii revoluții agrare. Cultura plantelor oleaginoase în sistem intensiv. La 19.45 File de glorioasă istorie (color). Cetăți ale continuității. La 20.05 Laureați ai Festivalului național „Cântarea României” (color). La 20.35 Tinerețe-educație-spirit revoluționar. La vârsta anilor de învățătură, creativitate și îndrăzneală. La 20.55 Film artistic (color) Luminile din larg. Premieră tv. Regia de Stelian Stativă, scenariu de Mihai Istrățescu. Cu Florin Piersic jr., Ana Ciontea, Rodica Mureșan, Alexandru Repan și alții. La 21.30 Așezări vechi - orașe tinere. Nădlac, Băicoi. Producție a studioului de film TV. Documentar. La 21.50 zece minute de Telejurnal și închiderea programului.

XS
SM
MD
LG