20 februarie 1989
Soarele răsare la ora 7.08 și apune la ora 17.51. Vreme în general închisă cu cer noros. Pot cădea precipitații (lapoviță, ploaie, ninsoare) în zone extinse din Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei. Condiții de polei. Temperaturile minime nocturne cuprinse între minus opt și plus două grade și maximele diurne între zero și opt grade.
Cooperativizarea își are povestitorii săi pe celuloid. Florica Ichim îi trece în revistă în paginile României libere. Pompiliu Gâlmeanu, de pildă, a realizat nenumărate documentare plin de „bucuria de a filma satul românesc”, colegul său Alexandru Boiangiu „care a surprins pe mii de metri de peliculă imagini din aceeași lume, este doldora de amintiri din anii coperativizării pe care le-a povestit în imagini” în vreme ce Felicia Cernăianu a realizat „unul dintre cele mai impresionante portrete contemporane Maria lu Pascu”. Nu sunt singuri, ne asigură cronicara, sunt urmați de cohorte de realizatori mai mari sau mai mici care „ au reținut pe peliculă, în decenii de creație cinematografică, chipuri de agricultori, sate în plină transformare, momente și analize ale fenomenelor social-politice din procesul cooperativizării.” Nu e de mirare, spune Florica Ichim, că documentarul românesc, această „școală a privirii lucide”, a păstrat pe peliculă „satul ca tradiție și satul ca înnoire, oamenii acestuia cu devenirea lor, înglobați în istoria de azi a țării.” Dar cineaștii nu și-au făcut decât datoria, răspunzând chestiunilor arzătoare la ordinea zilei, „căci substanța filmelor create este însăși viața.” Dar documentaristica este doar o pagină a acestui capitol din cultura română. Căci filmul artistic bate viața din documentare, de la Răsună valea, al regizorului Paul Călinescu „concentrat pe existența unui șantier” viața satului începe să nu mai fie un mister pentru cei care merg la cinematografe. Unul dintre reperele acelui tip de cinematografie, spune Florica Ichim, este Desfășurarea, regizat de același Paul Călinescu după un scenariu scris în colaborare cu Marin Preda, film care este „mereu citat ca reper în istoria tânărului nostru film”, și asta în primul rând grație vigorii narațiunii și calității expresiei cinematografice. Și alte și alte filme care au impresionat-o și au tulburat-o pe critica de film Ichim, care concluzionează că „Orice pas pe o nouă treaptă a vieții sociale este încărcat de semnificații pe care cinematografia trebuie să le surprindă și reveleze, așa cum fondul de calități și aptitudini milenare poate fi permanentă sursă de inspirații. În fapt, suntem încă datori noilor realități sătești cuprinse în arcul de timp deschis de coooperativizare până în plină nouă revoluție agrară.”
Despre tradiție altfel vorbește și Paul Nancă în paginile Tribunei României sub titlul „Prezentul continuu.” Ideea principală este că „Dincolo de necesitatea asumării tradiției, sensul acesteia nu poate fi decât continuarea, din punctul unde a ajuns, ducerea mai departe, înaintarea.” Ce exemplu mai bun decât un bunic, al ziaristului, care deși are un „deosebit simț al tradiției”, nu se poate opri să deschidă „cu regularitate metronomică gazeta pe care factorul poștal i-o lăsa la amiază între uluci” urmând apoi un ritual simplu, bătrânesc: frunzărește gazeta spunând ca pentru sine „Ia să vedem, azi ce mai e nou?” Nepotul, scriitor de gazete (poate chiar la gazetele citite de bunic), spune că în vocea bunicului nu era nicio undă de ironie ci „doar o așteptare nedefinită a ceva frumos ce știa el că trebuie să vină”. Iar dacă noutatea nu apărea din paginile ziarului, atunci „trebuia s-o descopere în lumea satului, în familie sau, în ultimă instanță, în sine însuși.” Nu e de mirare că bunicul ajunsese să trăiască în prezentul continuu și că, „într-o vreme (...) i se năzărea că vorbește cu Eminescu.”
În prima pagină a României literare, George Țărnea spune cam același lucru, cu rime, vorbind despre patrie, care-l leagă cu ajutorul limbii, de trecut și de viitor (mai ales de trecut, desigur). „Nimănui nu sunt legat/Prin cuvânt, prin vis, prin viață/Cum acestui lut bogat/Care-n limba lui mă-nvață.” Este calea care-l învață mersul lucrurilor și al lumii și de aceea ajunge la concluzia pacifistă că „Nimănui nu mă opun,/Dar nimic nu mă oprește/Despre țara mea să spune/Câte-un vers, pe românește.” Iar câteva pagini mai încolo, Ovidiu Suciu semnează un reportaj despre Oaș, care se încheie cu elogiul continuității în Țara Oașului dar și al distrugerii centrelor tradiționale sub imperativul sistematizării și aducerii satului la nivelul orașului. „Aripa noului destin modelează condiția rurală a Oașului, infiltrând amprente ale citadinului vizibil în toate straturile: edilitar, economic, social și cultural. (...) Țăranul oșan s-a adaptat ușor și repede la noua sa condiție muncitorească pe care o onorează cu râvnă și conștiinciozitate proverbiale (...) Chipul nou al Țării Oașului se oglindește în chipul nou al oșenilor - harnici, mândri, demni, omenoși, inventivi și stăpâni pe destinul lor.”
Scriitorii au fost foarte solicitați la început de an. Mai întâi, festivitățile și aniversările din ianuarie, apoi februarie și „Luna cărții la sate.” Asociația scriitorilor din Cluj a descins în comuna Baciu unde Const. Cubleșan, Viorel Cacoveanu, Eugen Uricaru și alții au dezbătut noua problematică a muncii în satul românesc socialist. La fel și în comuna Tureni unde au fost Petre Bucșa, Doina Cetea, Const. Cubleșan și Dan Damaschin. Asociația scriitorilor din Craiova a organizat o dezbatere în comuna Poiana Mare despre rolul literaturii în procesul formării conștiinței socialiste. Au participat Romulus Diaconescu, Gabriel Chifu și Mihai Duțescu. În fine, Comitetul de cultură și educație socialistă din București și Biblioteca M. Sadoveanu au organizat deschiderea oficială la nivel municipal a Lunii cărții la sate în comuna Dragomirești. Genericul manifestării: „Literatura română în anii Epocii Nicolae Ceaușescu” și „Epopeea construcție socialiste în România.” Marin Badea a prezentat o carte despre istoria în viziunea lui Ceaușescu iar la dezbaterea care a urmat au participat George Bălăiță și Mircea Ciobanu. Din partea comunei au participat Ion Mărăcine, primar, și Ion Sandu, secretar adjunct cu propaganda. Nu știm dacă au fost și țărani întrucât în procesul verbal din România literară nu sunt pomeniți.
Pia Rădulescu inventariază, în România liberă, manifestările instructiv-educative pentru tineret organizate de Biroul de Turism pentru Tineret, pachet de programe „foarte amplu și variat” care contribuie „la cunoașterea de către tineri a istoriei patriei și poporului, a luptei revoluționare a clasei muncitoare sub conducerea partidului, a activității revoluționare a tovarășului Nicolae Ceaușescu”. Acest program de turism educativ se numește „sugestiv: România socialistă - trecut glorios, prezent creator, viitor luminos.” Este vorba despre un ciclu de activități organizat pe mai multe categorii. Unii pot vizita „Ctitorii ale Epocii Nicolae Ceaușescu”, „ acest generic reunind activități de valorificare prin turismul de tineret a potențialului educativ formativ al mărețelor realizări obținute în țara noastră după Congresul IX”. Dar tinerii se mai pot distra și cu excursii în cadrul programului „Eroi ai luptei revoluționare”, „generic sub care se vor derula programe dedicate aniversării a 55 de ani de la procesul greviștilor ceferiști de la Craiova și 50 de ani de la marea demonstrație antifascistă de la București.” Apoi, pentru că, nu-i așa? tinerii nu trebuie să uite, BTT organizează și programul „Întâlnirea tineretului cu istoria” care ar fi „un ciclu tematic de evocare a evenimentelor și personalităților care au luptat pentru dreptate socială și națională.” Li se propune tinerilor distracție la cifre octanice amețitoare: o manifestare complexă de educație patriotică „Popor de daci și de romani” dar și „Slăvindu-ne eroii”, o manifestare dedicată celor 205 ani de la răscoalele populare conduse de Horea, Cloșca și Crișan. Acestor piloni grei de patriotism li se adaugă și un festival de dramaturgie și literatură, o Gală de jazz sau Serbările mării și ale tinereții. Ele vin la pachet cu simpozioane și consfătuiri, cu dezbateri și mese rotunde. „Imagine-comunicare-educație” se intitulează o altă manifestare „care vizează aspectele noi ale problematicii organizării și realizării mijloacelor vizuale de propagandă turistică pentru tineret.” Și, să nu uităm, Zilele turismului pentru tineret care se desfășoară în toate cotloanele țării în diferite prezentări dar cu același mesaj:„Sub falduri tricolore”, „Eroi ai luptei revoluționare” sau „Pe aici nu se trece”. Prezentarea pe care a făcut-o acestor programe, ne asigură autoarea articolului, Pia Rădulescu, este sumară, dar „ilustrativă pentru preocuparea asiduă de a folosi toate valențele turismului pentru formarea, instruirea și educarea complexă a tinerei generații.” Enigmatică este, în tot acest pomelnic, „Gala recitalurilor de pantomimă” de la Pârâul Rece care urmărea „educarea estetică a tineretului și promovarea valențelor autentice ale artei interpretative.” Te pune pe gânduri: cum ai putea mima „lupta pentru dreptate socială și națională” sau „un erou al luptei de clasă”? Enigmatică gală, dar și cea mai atractivă din pachetul de oferte BTT.
În Scânteia tineretului, după ce face un mic expozeu despre memoria figurinelor de zahăr care se pupă pe tortul miresei, Liliana Nițescu ne spune povestea amoroasă a unui tânăr cuplu muncitoresc, Daniela și Ion, „dar pentru ca intimitatea casei lor, întemeiată cu doar doi ani în urmă, să prindă oarecum contur, le vom spune simplu: Nelu și Dănuța.” El e lăcătuș la secția de Abataj de la Filatura românească de bumbac „iar acasă cele două păpușele (de zahăr ars, n.m.) l-au văzut gospodărind cu sârg” iar „Dănuța” lucrează la Centrul de calcul al Centralei PECO și face și ea șmotru prin casă. Sunt familia model: la exact nouă luni de la căsătorie, l-au născut pe Cristian „iar momentele în care Cristian (care are acum un an și trei luni) vorbește și se joacă făcând cele mai năstrușnice ghidușii sunt pentru noi chiar cele mai frumoase”. Nu e de mirare că viața lor perfectă era și atunci (supra)vegheată de cei doi miri de zahăr ars puși în vitrina cu bibelouri. „În timp ce ascultam cuvintele celor doi tineri, am privit spre păpușelele din vitrină, prietenele mele. Aveau ochii umezi de emoție sau poate doar ambalajul transparent, dar lucitor, o fi fost de vină. Cert este faptul că de-acolo, din colțișorul lor de sticlă, păreau fericite să urmărească slalomul mărunțel al stăpânului casei, care acaparase cu totul atenția părinților săi, construindu-le astfel viitorul comun, al cărui viitor se prefigurează a fi.”
Mircea Zaciu are în continuare dificultăți cu interviul care ar fi urmat să apară în Steaua. „Vine C. să-l ia. Eu unul nu cred că va apărea. El însă, optimist. Tare lăudăros, face mult caz de relațiile lui la CCES, mai ales cu guzganul care citește Steaua.” Din can-can-urile pe care i le spune vizitatorul, Mircea Zaciu reține faptul că unul dintre prozatorii momentului, Titus (Popovici, n.m.), prizat într-o vreme de toată pegra activismului de partid, scrie o carte de memorii, Cartea de la Gura-Zlatna, care „ar fi un fel de răscumpărare a prozatorului trădat. Rău (Aurel, n.m.) a fost la Dulea (Mihai, vicepreședinte, alături de Tamara Dobrin, al Consiliului Culturii, n.m.) să-l roage să-l reincludă în plan cu o carte, acela ar fi fost foarte afabil, așa că Rău se teme acum să-l stârnească (cu proza lui Titus). Ultimele dispoziții ale cenzurii sunt să se scoată (oricum, să se mai rărească) numele lui Cioran, Eliade, Noica. Mai ales cu Noica s-au trezit să se războiască post-mortem. Mă tem de soarta Jurnalului lui. Dispoziții în sensul opririi/răririi la toate redacțiile.”
Teatrul de Operetă are reprezentație cu Prințesa circului. La Teatrul Național Ucenicul vrăjitor (Sala Mare), Cineva te iubește (Amfiteatru), Ileana Sânziana la Țăndărică (sala Victoria), Motanul încălțat (sala Cosmonauților) iar la Radioteleviziunea Română Concert spectacol- Să nu uităm să iubim trandafirii.
