Sâmbătă 28 ianuarie 1989
Temperatura maximă este la București de 7,3 grade iar minima de -2,8 grade. Precipitații mixte (burniță, lapoviță). În centrul țării maximele sunt de -0,4 grade iar minimele de -2,3 grade. Ninge (sau cristale de gheață). În nord temperatura este în general moderată, va ploua (sau burnița) Vântul nu depășește 25km/h
Chiar dacă roșul de pe prima pagină a ziarelor s-a stins, la masa tovărășească dedicată tovarășului mai apare câte un întârziat. Valeriu Râpeanu are de spus și el, în paginile Scânteii, câteva cuvinte despre „Tradiția continuității.” Pentru șeful Editurii Eminescu este prilejul unui bilanț editorial al anilor scurși după Congresul IX: „Fără îndoială, acestea sunt operele-reper, opere care sintetizează și răsfrâng tendințele novatoare, opere la care se referă cei ce vin, opere care determină mutații morale, curente de idei, influențează sensibilitate vremii.” Și, ca să fie clar la ce se referă, precizează că opere viabile au apărut și înainte, „dar acestea constituiau momente izolate, fără urmări asupra evoluției literaturii. Erau excepții ale unei înfățișări uniforme, nivelatoare, lipsite de adevăr uman, contravenind dialecticii sociale(...)” A trebuit, așadar să vină Congresul IX și, în primul rând, să apară Ceaușescu pentru ca literatura să renască. „Acest climat s-a realizat prin faptul că ideea de continuitate a fertilizat toate domeniile vieții noastre culturale, devenind una dintre realitățile fundamentale ale vieții spirituale românești de astăzi.” „(...) permanentul îndemn al tovarășului Nicolae Ceaușescu, referirile ce au întrunit convingerea programatică și vibrația efectivă ale creatorilor la trecutul românesc văzut ca un tot unitar, coerent, într-o devenire perpetuă au constituit în acești ani nu numai chezășia cercetării și editării operelor ce au întruchipat de-a lungul timpului istoria noastră în toate metamorfozele ei, ci și a progresului culturii originale.” Iar Marius Butunoiu, artist emerit, îi dedică lui Ceaușescu un „Gând de cinstire” în care ne asigură că lucrurile în arta monumentală nu stau altfel decât creația literară. „Cred că e datoria noastră, a artiștilor, să mergem în pas cu aceste înfăptuiri și să sprijinim cu creațiile noastre această activitate eroică pe care o desfășoară partidul, în frunte cu secretarul său general, pentru crearea omului nou, cu o conștiință înaltă, adevăratul ziditor al socialismului și comunismului.” Marius Butunoiu știa ce spune: este autorul Monumentului Eroilor Patriei din fața Academiei Militare, al bustului lui Victor Stănculescu (generalul implicat în reprimarea și apoi confiscarea Revoluției) sau al Monumentului eroilor din războiul de independență din Constanța.
Revistele au un demaraj mai lent. Mai ales cele lunare. Revista Cinema (ianuarie 1989), de pildă, trebuie să concentreze în paginile sale omagii și texte de mare angajament revoluționar pentru toată luna. Iar luna ianuarie era o lună plină de zile marcate cu roșu în calendarul sfinților comuniști. Aici Gheorghe Vitanidis dovedește că e la fel de bun scriitor ca și cineast. În textul „Darul nostru cel mai de preț” spune că „Noua vatră românească renaște, la fiecare pas, fie în proiectele de urbanizare și instituții de învățământ și cultură, fie în industria care a răsărit și se înalță pe verticală în toate județele României, fie în orașe moderne etc.etc.” pentru a concluziona treizeci de extaze mai încolo criptic: „Spirit revoluționar și înaltă conștiință socialistă. Ideal suprem: ridicarea patriei pe noi culmi de progres și civilizație, într-un climat de pace și colaborare. Și toate acestea poartă pecetea gândirii ideologice și activității politico-organizatorice a secretarului general al PCR etc.etc.” Pare să fi vorbit cu Ileana Berlogea care-și mărturisește și ea iubirea în public: „Omagiul fierbinte și recunoștința profundă față de conducătorul țării trebuie să se concretizeze la oamenii de artă în creațiile lor așteptate cu nerăbdare de întregul popor, creații ce se vor situa la loc de frunte în tezaurul cultural al țării, mijloc de educație pentru cei de astăzi, mărturie despre timpurile noastre pentru cei de mâine.” Avea dreptate în chipuri pe care nici nu și le imagina.
Nici Dina Cocea nu scapă ocazia să omagieze cuplul prezidențial scriind în paginile revistei Cinema: „Cu toată căldura inimilor noastre.” O firitisește, în primul rând, pe Elena Ceaușescu „cea mai iubită și prețuită fiică a poporului român”, „figură luminoasă a unui om demn de gratitudinea poporului român” către care-și exprimă „admirația și recunoștința pentru îndrumarea culturii și artelor pe făgașul marilor împliniri (...) într-o incandescentă certitudine și autentică perspectivă.” Iar Pompiliu Gîlmeanu este plin de emoție: echipa lui de filmare se va opri în comuna Petrești „imprimând pe peliculă imaginea luminoasă a unei case așezată cu prispa spre răsăritul Soarelui. Flori de argint se vor scutura printre crengile pomilor din ogradă, amintind că aici a văzut lumina zilei și a copilărit cea mai iubită fiică a poporului român, sărbătorită acum la început de an de întreaga țară cu prilejul zilei de naștere și a îndelungatei activități în mișcarea comunistă și muncitorească din România.”
După nenumăratele „manifestări de dragoste și respect”, Scânteia ne anunță că, „în strânsă unitate în jurul partidului, al tovarășului Nicolae Ceaușescu” țara se îndreaptă „prin puternică angajare revoluționară, spre noi și mărețe realizări, pentru progresul multilateral al patriei.” Din paginile Scânteii tineretului Gabriela Cochinescu ne spune că Slatina e pe punctul de a deveni din târg patriarhal (unde „viața bate încetinel într-un timp amorțit de multă vreme” după cum ar fi spus Iorga la începutul secolului trecut) o adevărată metropolă, „orașul modern” pe care-l evocă Vitanidis în textul din revista Cinema. Transformarea Slatinei nu e un fenomen natural, ci o inginerie politică, ne dă de înțeles autoarea: Adevărata dezvoltare a economiei slătinene a început odată cu inaugurarea, în anul 1965, „a epocii de mari împliniri revoluționare. Epoca Nicolae Ceaușescu. În acest an a izbucnit prima șarjă de aluminiu, ca un izvor de lumină cu valoare de simbol.” Rând pe rând se luminează noua constelație: Industria de Utilaj Alimentar, Întreprinderea Textilă, Întreprinderea de piese turnate din aluminiu și pistoane auto. Pe scurt, de la Congresul IX zona s-a umplut de întreprinderi care depășesc zi de zi planul cincinal și umplu orașul de muncitori și țărani. O demonstrație, așadar, pe viu, a șablonului propagandistic conform căruia România și-ar fi început modernitatea odată cu venirea lui Ceaușescu în fruntea PCR și a țării.
Aflăm că, în cinstea zilei lui Ceaușescu, la Șantierul naval din Mangalia a fost lansat în fabricație un nou tip de navă maritimă, vrachiereul de 100 000tdw. E vorba despre o navă cu un grad înalt de interare cu echipamente și instalații produse de industria românească destinată transporului de minereu, cărbune și alte mărfuri vrac. La Centrul de creație și cultură socialistă „Cântarea României” pentru tineri din Tulcea a avut loc o expunere-dezbatere cu tema: „Tinerețea revoluționară a tovarășuui Nicolae Ceaușescu - exemplu de abnegație și dăruire pentru toți tinerii patriei.” La Întreprinderea de prelucrarea lemnului din Zalău a fost prezentată expunerea: „Tovarășul Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii - prestigioasă personalitate a vieții internaționale, militant neobosit pentru cauza păcii, securității și colaborării în lume.” Tinerii de la Automecanica din Mediaș n-au scăpat nici ei de expunere-dezbatere „Prezența activă, responsabilă a tinerilor în societate, în structurile de largă reprezentare democratică - expresie a încrederii acordate de partid tinerei generații. În fine, și tinerii de la Întreprinderea de confecții din Marghita au fost prelucrați politico-ideologic în cadrul unei dezbateri cu tema „Forme și modalități de acțiune ale organizațiilor UTC pentru creșterea contribuției tineretului la îmbunătățirea tehnologiilor de fabricație.” A fost vorba, evident, tot de rolul conducător al partidului și al tovarășului secretar general recent sărbătorit.
Anca Munteanu construiește un text stufos-ecologist despre efectul de bumerang al îmbogățirii țărilor capitaliste. Ar fi vorba nu doar de exploatarea omului de către om, ci și despre exploatarea naturii de către om. „Beneficiind astăzi de economii fortificate cu ajutorul avuțiilor acaparate din fostele colonii, tățile capitaliste industrializate recurg la practici neocolonialiste - bariere protecționiste, dobânzi cămătărești, racolarea creierelor - ceea ce a făcut ca decalajele dintre țările bogate și cele sărace să crească îngrijorător de la an la an. (...) cum se exprima un specialist: Capitalul migrază spre cele mai rele locuri, spre a finanța cele mai rele lucruri. Cum e, de pildă, cursa înarmărilor. (...) Experții din domeniul economiei avertizează însă că acest decalaj impus Sudului de către Nord va avea - semnele sunt deja evidente - efectul ubui bumerang.”
Victor Felea scrie în jurnal: „Știri venite pe... unde. Se cunoaște tot mai mult în lume situația din România. Zaharov are previziuni sumbre în privința rămânerii în fruntea conducerii a lui Gorbaciov. Sau va fi înlăturat - sau va fi obligat să facă ceea ce îi vor dicta alții. Aceasta e singura alternativă, crede Zaharov.”
În Jurnalul său, Mircea Zaciu scrie că făcuse cerere să plece în străinătate să-și viziteze copiii și că această cerere a stârnit revolta surdă a unor colegi de-ai săi. La ședința de catedră îi este aprobată cererea, dar este întrebat de unul dintre cei prezenți „cu zâmbet perfid (...) dacă e voie să plec în fiecare an? Îi replic cu aplomb că da, există dispoziții speciale pentru vizita părinților la copii. Nu mai spune nimic. Ulterior, Leopold mă abordează: l-au chestionat unii din catedră, cum de pretind eu să călătoresc în fiecare an, când se știe că aprobările se dau tot la doi ani? Îi explic și lui: `bănuiam eu`, zice, și nu mai lungește vorba. Nu e mai puțin adevărat că mă pot aștepta la vreun denunț din partea cine știe căruia dintre bunii mei colegi.”
