3 februarie 1989
Vremea a fost caldă, cerul mai mult senin, exceptând zonele vestice, centrale și de nord, unde va fi mai mult noros. Vor cădea precipitații slabe (burniță, lapoviță) Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi între patru și 12 grade, mai ridicate în sud-est, cele minime vor fi între minus 6 și plus patru grade.
Rezultatele recensământului animalelor din ianuarie încep să producă rezultate în presă.În paginile ziarului Scânteia, Petre Cristea înfierează, în articolul cu titlul „Dezordinea se vede chiar și pe întuneric”, conducerea Fermei zootehnice a cooperativei agricole de producție Sinești, Ialomița, o fermă care „fără a avea condiții mai puțin bune decât altele, desfășoară o activitate slabă, în primul rând datorită modului lipsit de răspundere în care se acționează pentru îngrijirea animalelor, pentru o furajare corespunzătoare. Țapul ispășitor este medicul veterinar Teofil Ivan, șeful fermei pe care jurnalistul l-a întâlnit la 6 dimineața plecând cu bicicleta din satul Lilieci spre Sinești, „la ferma unde trebuia de mult să fie prezent la desfășurarea programului de grajd. Azi am plecat mai târziu de acasă, recunoaște dânsul. Este prima zi în care mi se întâmplă. N-am dormit toată noaptea de griji.” Acest comportament stârnește suspiciunile jurnalistului care începe controlul la sânge al fermei. Nimic n-a scăpat detectivului zooamator. A găsit că nu e lumină electrică în grajduri că animalele nu au apă suficientă în adăpători și sunt însetate în mod sistematic să nu scadă procentul de grăsimi din lapte. Ca să nu mai spunem că sunt lăsate nemâncate cu orele. Pe scurt, jurnalistul Scânteii descoperă în două ore că zootehnistul șef și subalternii săi subminează economia națională. De aceea scăzuse natalitatea (vacilor) cu 20% din 1987 în 1988: multe juninci rămăseseră nemontate și nu pot fi trecute în cireada de bază. Aceste neajunsuri, scrie expert gazetarul, „sunt tocmai urmarea faptului că activitatea din zootegnia cooperativei nu a făcut obiectul unor analize sistematice și responsabile din partea organelor de partid și de stat, a conducerii cooperativei.” Și îndemna la răspundere: „se impune aceasta acum, cât mai urgent posibil, pentru mobilizarea tuturor resurselor ca și această unitate să se înscrie cu rezultate pe măsura posibilităților mari de care dispune.” Pentru zootehnistul șef, aproape sigur, acest articol a fost un glonț tras în inima dosarului său profesional.
Întreprinderea de geamuri din Buzău, în schimb, a realizat „importante depășiri de plan.” „Ca urmare a exploatării judicioase a tuturor mașinilor și utilajelor din dotare, a implementării de noi și moderne tehnologii, se spune în știrea Agerpres publicată pe prima pagină a României libere, coelctivul de aici a obținut un spor de cinci la sută la producția totală de geam tras și de peste 23 de procente la geam laminat” și a fost posibil, prin urmare, să trimită zilnic la export o producție suplientară de vreo șaptezeci de mii de mp de „geam tras.”
În București, se pregătea pentru darea în folosință un nou „circ al foamei”, cel de la Lujerului, „cel mai mare complex agroindustrial din țară.” Șef de lucrări, inginerul Maximoiu, eroul principal al reportajului scris de Marius Georgescu pe prima pagină a României libere. Termenul de punere în funcțiune, după cum scria panoul de la intrarea în șantier, era de 23 august 1989. Complexul comercial urma să aibă 45 000 mp. Construcția a fost îngreunată de faptul că proiectanții nu prevăzuseră nivelul pânzei de apă freatică și șanțurile pentru fundație au fost inundată repetat. Au fost nevoiți ca în paralel să evacueze apa. Nu vom ști niciodată ce au reușit să facă pentru a stopa infiltrații, pentru că au început să toarne betoane acoperind izvoarele acestea subterane chiar în noaptea dintre 2 și 3 februarie 1989.
Traian Olteanu meditează în paginile Scânteii pe marginea Unirii, stând în mijlocul Focșaniului, și admirând pionierii care „vin în preajma obeliscului realizat de sculptorul Ion Jalea, pentru a cinsti” Unirea Principatelor. Vederea lor îi dă autorului sentimentul „continuității istoriei noastre glorioase, al întregului șir de fapte eroice ce constituie fundamentul pe care se înalță prezentul, patria de azi.” În Focșani, „cetatea de piatră a Moldovei”, ținut legendar al Mioriței, constată savant Traian Olteanu, „socialismul a schimbat fața locurilor, a îmbrăcat așezările în lumină, a ridicat puternice obiective industriale (...)” pe scurt „socialismul a dat un statut nou comunelor și satelor, a deschis căile spre cercetare, a apropiat învățământul și cultura de adevărații făuritori ai valorilor perene.” Așa se explică, prin urmare, faptul că „pe drumul socialismului și comunismului, poporul întreg își urmează cu netulburată hotărâre conducătorul. UNIRE-UNITATE, cuvinte devenite, în trecerea anilor, arcul triumfal al unei existențe eroice, milenare.” Olteanu a fost din 1969 până în 1989 redactor la ziarul Milcovul. După Revoluție Traian Olteanu a fost redactorul șef al Revistei V, a Uniunii scriitorilor și consilieri ai postului de televiziune local Diplomatic TV. A murit în 2001, într-un accident de mașină care a curmat și viața poetului Iustin Panța.
Scânteia tineretului laudă noua emisiunea concurs „Drum de glorii”, realizată de Redacția emisiunilor pentru copii și tineret a Radioteleviziunii române. Este „deosebit de interesantă și plăcută” și urmărind-o, spune comentatorul G. Năstase, „ne facem (...) plăcuta datorie de a remarca preocuparea susținută în ultima vreme a acestei redacții spre diversificarea și îmbogățirea calitativă a programelor și emisiunilor, talentul, vocația și profesionalismul fiecărui realizator în parte.” Dar despre ce emisiune e vorba și ce o face deosebit de interesantă”? Păi, „concursul își propune să înfățișeze elocvent condițiile deosebite de muncă și creație, de învățătură și viață create tinerilor și copiilor țării, angajarea fermă a tinerei generații în opera de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate, sub Partidul Comunist Român, în frunte cu secretarul său general, Nicolae Ceaușescu.” Educativ, nu? Pe parcursul a cincisprezece emisiuni, se vor întrece tineri din toate colțurile țării. Vor fi formate echipe din muncitori, lucrători în agricultură, intelectuali, pionieri, elevi, studenți, artiști amatori în probe care vor testa, după scrie în regulamentul concursului „educarea patriotică și revoluționară a tineretului prin cunoașterea contribuțiilor de excepțională însemnătate teoretică și practică ale tovarășului NIcolae Ceaușescu (...) la dezvoltarea socialismului științific și gândirii materialist-dialectice, a tezelor profund novatoare privind importanța studierii istoriei naționale, a glorioaselor tradiții de luptă pentru libnertate, unitate și independență” etc.etc. Prima probă a acestui concurs „deosebit de interesant” se numește „Din gândirea social-politică a președintelui României.”
În acea iarnă de neuitat, profesorul B, „ultimul latinist serios din acest mare sat universitar Craiova”, i-a adus lui I.D. Sârbu, după cum consemnează acesta în Jurnalul său, trei gutui („miroase a rai în camera mea”) și o funie de usturoi de la țară. Profesorul a însoțit darurile spunându-i scriitorului : „Am fost peste tot - la școală, Cămin, Sfat. Nicio față de om. Chipul de bărbat frumos și voinic a dispărut, fețele de moșnegi sau poeți îmbătrâniți în cinste și cumsecădenie nu mai există. Tineretul e urât, rău și sălbatic. Se înjură, se spurcăie, vorbele nu se mai spun, se latră, Jumătate din sat trăiește din hoții, cealaltă cerșește de la oraș. Am văzut profesori de franceză și de română bând ca niște porci. Abia a treia zi, în drum spre gară, am văzut un bărbat frumos, cumpătat, îmbrăcat curat. Avea o față de intelectual, vorbea liniștit, avea ochi limpezi și curați. Era veterinarul satului, Și-a păstrat neatinsă omenia fiindcă, prin meserie, e obligat să stea toată ziua aproape de grajduri, staule, saivane...”
Arhitectul Gheorghe Leahu asistă la un ritual care se petrece aproape zilnic în București: acela al trecerii coloanei oficiale. Mașini de miliție cu girofaruri și sirene „asurzitoare ce au împietrit toată suflarea.” Un vast aparat de protecție se pune în mișcare. Zeci de milițieni dădeau din mâini, goneau mașinile particulare, le dirijau nervoși spre margine, blocau sensurile din unele străzi într-un vacarm nemaiîntâlnit nicăieri în lume.” Păreau să fi înnebunit cu toții. Apoi, după mai multă vreme în care circulația pe marele bulevard este blocată, „Într-un uragan de 100 de km pe oră apare avangarda președintelui. Câte două mașini în dreapta și-n stânga, altele în față, altele lateral, altele încheind convoiul, mergând ca la raliu, pe două roți, în curba de la „monumentul” de la Piața Romană. Mulțimea, sutele de pietoni rămân încremeniți la bordură în dreptul trecerilor de pietoni. Urgia trece. În mijlocul ei, mașina albastră a „marelui geniu” (...) trece ca o nălucă, rezemat, tolănit pe spate pe scaunul de lângă șofer și dând din mâini, probabil născând noi indicații transmise slugilor prin radio.” Însoțitorul conducătorului este un labrador uriaș, negru, pe nume Corbu, „paznicul personal, confidentul și prietenul credincios al marelui stăpân, stăpân peste 23 de milioane de români.”
Doina Cornea notează în aceeași zi, pornind de la un text de Nicolae Steinhardt, „Lumină din lumină” și despre reluarea legăturii cu lumina a unui suflet închis „printr-o simplă deschidere, disponibilitate, uitare de sine în fața lui Dumnezeu. Pierdem Lumina atunci când toate aceste disponibilități sunt blocate de opace reziduuri- lașități, spaime politice, orgolii, sete de parvenire, neadevăr, lipsă de iubire și de solidaritate. Pierderea Luminii înseamnă totodată pierderea căii de urmat. Intelectualii români nu au fost solidari cu muncitorii din Brașov; orbiți de interese sau de spaime, ei nu s-au prea împotrivit politicilor aberante ale regimului comunist, nu s-au alăturat apelurilor de solidaritate și protestelor lansate de mine sau de alții.”
Ministerul sănătății informa că între 5 și 10 februarie 1989 în înteraga țară se efectua campania de vaccinare antirujeolică a copiilor născuți între 1 decembrie 1987 și 20 aprilie 1988 precum și a copiilor rămași nevaccinați în anul 1988.
La operă era reprezentație cu Don Quijote.
La Teatrul Bulandra era premieră cu Dansatorul magic. La Teatrul de comedie se juca Slugă la doi stăpâni. La Teatrul Mic putea fi urmărit spectacolul cu piesa Mitică Popescu, la Nottara Într-o dimineață (sala Magheru) și O noapte furtunoasă (Studio) iar la Teatrul Foarte Mic, Bărbatul și femeile. La cinematografe puteau fi vizionate, printre altele Muzica e viața mea, Moștenire cu bucluc, Miracolul, Misterele Bucureștilor, Oricare față iubește un băiat, Acțiunea „Autobuzul”, Sacrificiul suprem și Călătorie peste mări.
La televizor românii puteau urmări după Telejurnalul de la 19.00, emisiunea Tezele și orientările formulate de tovarășul Nicolae Ceaușescu - program de muncă și acțiune revoluționară (color) Dezvoltarea economiei socialiste - baza ridicării nivelului de trai. Apoi, la 19.45 documentarul România în lume (color). La 20.05, Înalta răspundere patriotică, revoluționară a tineretului pentru viitorul României (color). Urma, la 20.25 Copiii cântă patria și partidul (color). Program literar-muzical-coregrafic susținut de formații artistice pionierești laureate ale Festivalului național „Cîntarea României.” La 20.45 putea fi vizionată emisiunea Învământ-Cercetare-Producție. Perfecționarea învățământului pe coordonate de calitate- oglindă a aspirației patriei spre progres și civilizație (color). la 21.05 Omul și sănătatea. Riscurile automedicației, urmată la 21.25 de Univers, materie, viață (color), un Telejurnal de zece minute și închiderea emisiunii la 22.00
