Buletin de știri 4 februarie

Sâmbătă 4 februarie 1989

Soarele răsare la 7.30 și apune la 17.29. Vremea va fi caldă mai ales în sud și est. Cerul va fi mai mult senin. Maximele vor fi cuprinse între 0 și 6 grade și vest și centru și între 6 și 14 grade în restul țării. Izolat în vestul țării sunt condiții de polei.

România liberă publică comunicatul cu privire la îndeplinirea „Planului național unic de dezvoltare economico-socială a RSR pe 1988”. Și ce îndeplinire! Conform acestor cifre, anul 1988 a înregistrat o creștere economică stabilă de câteva procente: valoarea netă a producției industriale a crescut cu 5%, cea a volumului de mărfuri transportate cu 1,4%. Exportul a crescut cu 10,5 la sută iar importurile cu doar 0,1%. Productivitatea muncii a crescut cu 2,1% iar venitul național cu 3,2%. Conform datelor oficiale au scăzut doar volumul total al investițiilor din economie (cu 1,3%) și cheltuielile totale cu producția marfă. Populația a crescut la 23 112 000 de locuitori, o creștere de 1,5% față de sfârșitul lui 1985. Poate fără nicio legătură cu scăderea producției marfă în industria republicană, după cum reiese din sinteza publicată în paginile presei din această zi, Alexandru Roșu a fost eliberat din funcția de ministru al industriei constructoare de mașini, în locul lui fiind numit Eugen Rădulescu.

Revista Cinema din această lună dedică rânduri roșii de entuziasm filmului Cu poporul și pentru popor, al lui Vitanidis, care prezintă „chipul țării în anul 45 al libertății noastre”, imagini ale „măreței opere de industrializare, imaginile înfăptuirii noii revoluții agrare, prefacerile profunde care au avut loc în viața și structura școlii, a învățământului realizate în ultimele două decenii pe care le numim, cu dragoste și mândrie patriotică, Epoca Nicolae Ceaușescu.” O perioadă în care România e condusă „inspirat și clarvăzător” către viitorul comunist. ” O epocă în care fiii legendarului pământ de la Dunăre, Carpați și Marea Neagră și-au probat și își probează la cele mai înalte cote, pașnica vocație de constructori și giganticul lor potențial creator”, scrie entuziasmată estetic Ileana Pernes Dănălache.

Călin Căliman, mare amator de revoluție agrară și de ecranizări ale acesteia, scrie, tot în revista Cinema, că s-au înregistrat unele reușite care analizează fenomenul social-politic al cooperativizării și implicațiile sale profunde, dar că mai sunt multe de făcut. „Satul românesc și-a schimbat din temelii rosturile, prin înnoiri de esență în viața colectivității, a oamenilor, îndeosebi în cei 24 de ani care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, anii unor impresionante transformări de structură,” spune criticul convins că cinematografia românească nu putea să rămână indiferentă la schimbările petrecute în mediul rural și că și-a propus „să aducă pe ecran aspecte reprezentative din viața nouă a țărănimii, probleme de viață și de muncă specifice timpului nostru.” S-au făcut, spune el, filme sensibile, profund psihologice care prind în esență reformele agrare, conflictul între vechi și nou la sate. Cu toate acestea, satul contemporan încă își așteaptă cineaștii, spune Călin Căliman, întrucât „problematica reală este mult mai complexă decât aceea pe care filmele de până acum au izbutit s-o cuprindă, universul de faptă, de gând și de simțire al țărănimii contemporane este mult mai bogat în substanță(...)”

Pan Solcan scrie, pe prima pagină a primului număr din februarie al Tribunei României, o pledoarie pentru calitatea muncii, pentru că „doar produsele de înaltă calitate sunt decisive pentru progresul general.” Trebuie acordată o atenție sporită economiei de materie primă și materiale, de energie utilizată și productivitatea înaltă a muncii, căci doar cu ele se pot obține produse viabile la export.” Această sârguință planificată prin documentele partidului, le spune cititorilor din străinătate comentatorul Tribunei României, se vede în producția agricolă care, pentru că se respectă tot mai mult calitatea muncii, înregistrează noi și noi recorduri la hectar. Cert este că nu doar agricultura trebuie să meargă bine. „Economia națională este un tot și defecțiunile dintr-un sector, neajunsurile, pierderile se repercutează asupra tuturor celorlalte sectoare și le diminuează rezultatele.” Așadar, românii trebuie să muncească mai mult, dar și cu mai multă conștiință a muncii. „Munca și creația intensivă are (sic!) frumuseți care se răsfrâng asupra personalității umane. Ce satisfacții mai mari poate avea cineva decât munca lui bine făcută, decât utilizarea maximă a potențialului său creator, ” își încheie meditativ rândurile Pan Solcan. Citind însă „Argumentul” lui Aurel Perva, te întrebi de ce mai avea nevoie România de calitatea muncii, de vreme ce omenirea îi stătea la picioare dat fiind că la București se găsea cheia problemelor globale și acea cheie era în buzunarul de la piept al lui Ceaușescu. „(...) nu există, practic, (...) probleme de interes major pentru întreaga omenire în legătură cu care să nu putem consemna aportul important de investiție politică, de luciditate și răspundere umanistă al țării noastre și al președintelui ei. Exemplele sunt multiple și ele pot fi extrase din absolut toate sferele ce polarizează în prezent interesele națiunilor planetei: dezarmare, dezvoltare, democratizare, securitate și colaborare. Sunt domenii în care, în cazuri frecvente, România a adus contribuții de pionierat a căror valoare a fost în mod elocvent confirmată în confruntarea cu evaluările ulterioare, cu realitățile dinamice ale epocii,” conchide Aurel Perva. Revoluția l-a prins în funcția de șef al secție de politică externă la Scânteia tineretului. După 1989 a fost redactor șef la Tineretul liber (clonă a Scânteii tineretului) și a scris cărți senzaționaliste gen „Misterele Revoluției Române. Adevăruri, îndoieli, semne de întrebare” în care insinuează, printre altele, că Laszlo Tokes ar fi fost un agent acoperit a cărui misiune era să declanșeze incidente sângeroase în Timișoare pentru a arma bomba cu ceas a revoltelor populare.

Întreaga presă sărbătorește „Sub semnul prieteniei, al conlucrării multilaterale” 41 de ani „de la semnarea primului Tratat de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre România și Uniunea Sovietică,” prilej de tovărășești aduceri aminte. „În prevederile tratatului semnat la 4 februarie 1948, spune Th. Șerbănescu în România liberă, și-a găsit o rodnică materializare mesajul bogatelor tradiții de solidaritate dintre popoarele României și Uniunii Sovietice, dintre forțele democratice, revoluționare (...) Colaborarea dintre cele două țări a cunoscut noi valențe prin noul tratat semnat în 1970, înregistrând un proces de permanentă adâncire în cele mai diferite domenii.” Această legătură nu s-a întreținut de la distanță, vizitele reciproce, convorbirile și contactele la nivel înalt având un rol esențial. Extrem de importantă este „realizarea Programului de lungă durată privind dezvoltarea colaborării economice și tehnico-științifice dintre România și Uniunea Sovietică până în anul 2000 care, prin prevederile și obiectivele sale, asigură extinderea și diversificaea conlucrării” prevăzându-se în acest scop ca „volumul schimburilor reciproce de mărfuri să crească în perioada 1986-1990 cu circa 70%” față de cincinalul de dinainte. Pentru a sărbători tratatul, la Moscova a fost organizată o adunare festivă iar la discursurile festive rostite acolo „a fost subliniată în mod deosebit contribuția determinantă a convorbirilor și înțelegerilor dintre tovarășul Nicolae Ceaușescu și tovarășul Mihail Gorbaciov la amplificarea și diversificarea relațiilor româno-sovietice.” Pentru a marca importanța evenimentului la București s-a organizat o adunare festivă la Institutul român pentru relații culturale cu străinătatea și Asociația pentru prietenie română-sovietică. Au participat miniștri, adjuncți de sefi de secție la CC al PCR, membri în conducerea unor ministere, generali și ofițeri superior, „oameni ai muncii din întreprinderi bucureștene.” A fost și ambasadorul sovietic însoțit de membrii delegației Asociației de prieteni sovieto-române care ne vizitează țara. A vorbit despre semnificația tratatului Valeriu Momanu, adjunct al ministrului industriei chimice și petrochimice. „După ce a evocat bogatele tradiții ale legăturilor de prietenie dintre România și URSS, vorbitorul a subliniat că la semnarea la 7 iulie 1970 a noului Tratat de prietenie (...) s-a reafirmat hotărârea celor două țări de a lărgi și diversifica relațiile bilaterale pe multiple planuri, pe baza socialismului-științific, ale deplinei egalități în drepturi, respectului independenței și suveranității naționale, neamestecului în treburile interne” etc.etc. Momanu a fost, după 1990, timp de două legislaturi (1990-1996) senator FSN și FDSN. E drept, n-a avut nicio inițiativă legislativă, dar nici nu i se cerea. De asemenea, ambasadorul URSS la București a organizat o întâlnire prietenească (adică a dat o petrecere la ambasadă). La Moscova s-au organizat obișnuitele expoziții de fotografii și carte (cuprinzând operele lui Ceaușescu și ale consoartei). La Întreprinderea prefabricate din beton din Moscova și la sovhozul Iahromskii in localitatea Novo Senkovo, membri colectivi ai Asociației de Prietenie sovieto-române, au fost organizate cu acest prilej adunări festive.

Și, ca să fie și mai clar că în politica externă a României socialiste lumina vine în continuare de la Răsărit, doctorul Traian Grozea avertizează pe ultima pagină a României libere că „modernizarea nucleară” a arsenalului NATO este un proces de amplificare a forței de distrugere. În acest context, susține dr. Grozea, „apare (...) mai în relief poziția României, a președintelui ei, care militează pentru sistarea proceselor de dezvoltare tehnologică în domeniul armelor nucleare ca o componentă indispensabilă a procesului de eliminare completă a acestora.” Colonelul (acum generalul) Traian Grozea a fost redactor la revista „Probleme de artă militară” și, din 1969, membru al Centrului de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară a cărui principală misiune era „să contribuie la fundamentarea doctrinei militare naţionale”. Colonelul a scris mult și după Revoluția din decembrie. Printre altele, în 1991 publică la Editura Militară „Tendințe, orientări, controverse în strategiile militare contemporane.” Ar fi de citit, să vedem dacă, pentru generalul nostru, NATO era, și după Revoluție, o coaliție a răului nuclear.

La Opera Română e reprezentație cu Nunta lui Figaro. La Teatrul de Operetă, Prințesa circului.

La Teatrul Național se joacă Bădăranii (Sala Mare), Torquato Tasso (Amfiteatru), Autograf (Atelier). De asemenea reprezentație cu Neînsemnații (Bulandra), Necazurile unui îndrăgostit (Nottara-Magheru), Dansul morții (Studio); Bătrâna și hoțul (Teatrul Foarte Mic); Bărbierul din Sevilla (Giulești); Pasărea măiastră-Maria Tănase (Sala Majestic); Artiștii și boema (Sala Polivalentă); Dalbul pribeag (Sala Casandra)

La televiziune emisiunea începe la ora 13.00 cu Telex, apoi La sfârșit de săptămână (color). La 14.45 emisiunea Săptămâna politică. Programul se închide la 15.00 și este reluat la 19.00 cu Telejurnalul. Apoi, la 19.25 Sub tricolor, sub roșu steag (color) Versuri patriotice, revoluționare. La 19.40 se transmite Teleenciclopedia (color). Apoi, la 20.10, Iarnă românească (color). La 21.00, filmul artistic (color) Steaua baletului. La 22.00 Telejurnal și, zece minute mai târziu, Melodii de neuitat (color). La 22.30 se închide programul.