Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 6 februarie


Cea mai mare fabrică de pâine din București, cea de la Lujerului, a fost construită în cinci luni și demolată 14 ani mai târziu.

Luni 6 februarie 1989

Soarele răsare la ora 7.28 și apune la ora 17.32. Temperatura va scădea ușor, îndeosebi la deal și la munte și în nord, dar, din punct de vedere termic, vremea este normală pentru această perioadă. În nord, precipitații slabe, trecătoare sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat, burniță. Temperaturi maxime între minus patru și șase grade și noaptea între un grad și minus două.

În București se inaugurează cea mai mare fabrică de pâine, cea de la Lujerului. Dis de dimineață de aici au pornit primele dube cu pâine către magazinele de panificație din cartierele Drumul Taberei și Militari nu înainte ca șeful secției Constantin Huțanu să rupă câteva franzele împărțindu-le celor prezenți, conform tradiției. „O pâine bună, gustoasă, bine rumenită, care avea să ia peste câteva minute drumul spre centrele de desfacere.” Așadar, o nouă eroică realizare-record la doar patru luni de la momentul în care a fost ales amplasamentul și s-a bătut primul țăruș. Construcția a fost terminată cu un an înainte de termenul prevăzut în plan. „O fabrică, scrie cu entuziasm Marius Georgescu în România liberă, în toată puterea cuvântului, dominată de o clădire cu trei niveluri la care se adaugă o altă construcție impunătoare, silozul de făină. S-a muncit continuu, zi și noapte, constructorul înregistrând un adevărat record în materie.” Avea patru linii de producție de 20 de tone pe zi și două de zece tone pe zi (100 de tone de pâine zilnic). Tot în acel an urmau să fie date în funcțiune și fabrica de morărit și panificație Băneasa și fabrica de pâine Vitan. Regina lor, fabrica de la Lujerului, a fost închisă 14 ani mai târziu, în 2013, pentru că înregistra sistematic pierderi. Cele trei hectare și jumătate pe care le ocupa au fost vândute în două loturi pentru construcția de blocuri și clădiri de birouri. Se vând și azi apartamente în zonă.

Tribuna României își continuă cântecul de sirenă, sperând să hipnotizeze diaspora cu texte poetizante despre familie, limba română, cultură națională. Gheorghe Istrate, poet buzoian, redactor la Scânteia tineretului, apoi la Radio Teleșcoală și la Tribuna României, e autorul tabletei de primă pagină „Mărturia graiului românesc” în care le explică cititorilor ce înseamnă să te simți acasă în limba română, „unde e rădăcina ființării noastre”. Limba română este „graiul Părinților”, apelul la aceștia fiind recurent în paginile presei naționaliste pentru că inspira ideea de continuitate, de dăinuire, de vatră strămoșească. Poetul Istrate recunoaște că, mereu când i-a fost greu „în linia vieții, m-am întors cu gândul la Părinți” iar elanul vital de zi cu zi este, în fapt, pornirea moștenită de acasă, „din graiul părintesc care luminează cărările destinului până la zarea de dimineață a soarelui.” Această tabletă dulce este gândită cu siguranță ca un preambul la interviul respectuos până la lacrimi luat de Mihaela Miron și Paul Nancă universitarei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, câteva pagini mai departe. Aceasta, care era de cincisprezece ani director al Institutului George Călinescu și redactor șef al Revistei de Teorie și Istorie Literară, vorbește despre formația specialiștilor spunând că pe lângă vocație, e necesară și multă muncă. „E important să pornim de la noi, de la cuvânt, de la literă, de la formația minții, de la forma mentis în sens umanistic, pentru ca toate celelalte principii ale tuturor celorlalte științe să ni se releve și să putem asimila. (...) pentru noi, accesul la cunoașterea globală, așa cum o cere viitorul mileniu, se poate face foarte bine pornind din domeniul filologiei, care este în mod esențial formativ, structurându-ne sufletul pentru a primi un nou tip de cunoaștere.” Se plânge totuși de nerăbdarea tinerilor. „Eu văd tineri înghesuindu-se să-și publice primul volum, primele versuri, primele eseuri critice la nouăsprezece ani, la douăzeci de ani. Or, el (Eminescu) a murit în timp ce i se tipărea și, aceasta, la insistențele lui Titu Maiorescu, un volum ce cuprindea doar 64 de poezii (...)” concluzia fiind că tinerii ar trebui să mai stea puțin, să aștepte. „Tinerii trebuie să se implice mai mult în ceea ce înseamnă cultură națională. Fără rădăcinile profunde, împlântate în solul vechimii spirituale românești, lucrurile nu pot să ajungă departe. (...) Esențial este să dai o finalitate operei tale, integrându-te ca o verigă într-un lanț al continuității naționale.” Altminteri, e în plină efervescență editorială: pregătește câteva ediții critice complete, cum ar fi operele lui Călinescu sau Mircea Eliade. Bușulenga a scris zeci de cărți, probabil că sute de studii, eseuri și articole, multe impregnate de politica vremii, a fost membru corespondent al Academiei RSR din 1974, membră în CC al PCR din 1969 până în 1974 și de două ori deputată în Marea Adunare Națională între 1975 și 1985. După Revoluție, în ianuarie 1990 a fost făcută membru plin al Academiei și, în ultimii ani de viață, s-a călugărit, primind numele de maica Benedicta.

Roxana Pană comentează în paginile revistei Cinema premiile date de juriu la ediția a XX-a a Festivalului de film Cupa de cristal unde se prezintă la concurs:„filme științifice, filme didactice, turistice, filme de protecția muncii și de circulație, filme publicitare, filme de animație, filme documentare...” Premiul special a fost acordat filmul Revoluția salvează națiunea, producție a Studioului cinematografic al Armatei, „un film de metraj mediu, limpede și riguros în articulațiile discursului cinematografic”, dar lungul metraj care a răpit inimile membrilor juriului condus de Călin Căliman a fost Timp eroic pe plaiuri de legendă, regizat de Virgil Calotescu cu un scenariu de infatigabilul Nicolae Dragoș. „Cuprinzător și monumental portret de țară contemporană, spune Roxana Pană, realizat cu forță și cu un patetism ce se transmite de la cuvânt la imagine, potențându-se reciproc într-un imn adus grandioaselor construcții din ultimele două decenii. Hidrocentrale, viaducte, mari platforme industriale, vaste sisteme de irigații” etc.etc. o întreagă hartă a României socialiste e văzută în perspectiva transformărilor, subliniindu-se în permanență noul apărut pe plaiuri de legendă. La scurt metraj, premiul I și Cupa de cristal îi revin lui Adrian Sârbu cu filmul 35 de zile, „temerară încercare de cuprindere în zece minute de proiecție a trudei din cele 35 și tot atâta nopți, timpul record în care s-a construit pasajul subteran Piața Unirii. Panoramice ample, furnicarul de oameni și mașini, excavatoare și compresoare, planuri apropiate - chipuri încordate de muncă, planuri detalii - cizmele, noroiul, lumina flăcării de sudură și din nou panoramice, aceleași unghiuri de filmare, aceiași oameni, la alte ore, în altă zi...” Emoționant!

În februarie vor fi lansate două pelicule realizate de Casa de filme Unu. Prima, un film ai cărui scenariști sunt Eugen Barbu și Nicolae Paul Mihail iar regia aparține lui Dan Marinescu. Filmul se intitulează „Martori dispăruți” și în fruntea distribuției sunt Marga Barbu, Șerban Ionescu, Sobi Cseh și Constantin Codrescu. Este un film de acțiune care, conform prezentării publicate în România liberă, pune în lumină simțul dreptății, vitejia și respectul față de cuvântul dat. Al doilea este „o comedie pe teme de educație care pledează pentru binefacerile contactului cu natura precum și cu valorile perene ale lumii satului” pe un scenariu de Ion Băieșu și o regie de Cornel Diaconu. În distribuție: Rodica Mandache, Geo Costiniu, Valentin Uritescu și Antoaneta Glodeanu, printre alții. Dar mai sunt și alte trufandale pe ecrane în luna februarie. „O antrenantă comedie inspirată din actualitate și produsă de studiourile cehoslovace, vorbește despre datorie și onoare aducând în prim plan aspecte din viața și activitatea tinerilor ostași.” Despre dragoste este tema tratată de scenaristul Anatoli Elramdjan în filmul „Unde este un nofelet”, producție sovietică și, pour la bonne bouche, două producții din Republica Populară Chineză dintre care primul, Substituirea, este „o comedie amuzantă care satirizează aspecte din actualitate, în vreme ce Moștenire cu bucluc este o ecranizare a unui roman de Jules Verne.”

La teatru, printre altele: Ucenicul vrăjitor (Național- Sala Mare) Bosforul sau arta de la porțile Orientului (prezintă V. Simion) și Jocul ielelor (Atelier); Pistruiatul la Teatrul Ion Creangă, Cum se cuceresc femeile la Teatrul Evreiesc de Stat; Ileana Sânziana la Țăndărică.

La Sala de concerte a Radioteleviziunii Romîne Perpetuum Jazz, spectacol prezentat de Florian Lungu.

La cinematografel Capcana mercenarilor, Evadarea, Orice fată iubește un băiat, Moștenire cu bucluc, Loma, Sora 13, Zece negri mititei, Sentință suspendată.

La televizor după Telejurnalul de la ora 19.00 urmează Industria - programe prioritare. Apoi Știința pentru toți (color). Fenomene naturale ale planetei. La 20.10 Ctitorii ale Epocii de aur (color). Repere noi pe traiectoria devenirii. La 20.30 Tezaur folcloric și la 21.00 Democrația muncitorească-revoluționară în acțiune (color). Inițiativă, participare, responsabilitate. La 21.20 documentarul Din lumea capitalului, apoi la 21.35 Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie. Versuri patriotice, revoluționare. În fine, după un Telejurnal de zece minute transmisiunea se încheie la ora 22.00.

XS
SM
MD
LG