Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 7 februarie 1989


Partidul era obsedat să prezinte imensul furt al proprietății țărănești drept o victorie pe calea către comunism. Colectivizare s-a încheiat în 1962, de când este acest exemplar al Scânteii. Sursa: Fototeca online a comunismului românesc, cota: 2/1962

Marți 7 februarie 1989

Soarele răsare la ora 7.27 și apune la ora 17.33. Vremea este relativ caldă cu cerul noros în vestul și centrul țării. Cad precipitații slabe (burniță sau ninsoare) în centrul și nordul țării. Ceață ici-colo, mai ales în vest și centrul țării, izolat în Maramureș, Transilvania, Banat. Vântul suflă slab-moderat. Maxime între 0 și 10 grade iar minime noaptea între minus 8 și zero grade.

În Scânteia, jurnaliștii Ioan Herțeg și Lucian Cristea privesc visători întinderile deșertice ale Dobrogei spunând că, până la sfârșitul anului 1990 acolo urmează să fie plantate aproape patru mii de hectare cu viță de vie și peste două mii de hectare cu pomi fructiferi. Programul a început în 1986 și, spune Marin Tudoran, directorul trustului horticol, „sarcinile la zi la efectuarea acestor lucrări sunt depășite.” Pentru aceasta s-a lucrat din greu, terenurile fiind în pantă și nisipoase. Exact ca în filmele de propagandă (Miracolul, de pildă, care rulează nonstop la TV și cinematografe) pe dealurile aride din zona satului Crucea, „unde nici oile nu aveau ce paște, s-a hotărât plantarea acestor dealuri cu pomi și viță de vie.” La fel la Adamclisi urmau să se planteze 450ha de viță (Acum, în 2019, nu sunt mai mult de 20 de hectare de viță de vie și 2,4 kmp de pădure, conform Google Maps. La fel și la Adamclisi, altă localitate unde era aplicat acest program, nu sunt mai mult de 15ha de pădure și vreo sută de ceea ce pare terase de viță de vie. Podgoria Adamclisi, care are 126 de ha a fost înființată după anul 2000.) Horticultorii județeni nu voiau să se oprească aici, spun cei doi jurnaliști, „pentru că, așa cum ni se spune la trustul horticol, îndeplinind prevederile din program pe acest cincinal privind dezvoltarea viticulturii și pomiculturii, alte suprafețe vor fi destinate noilor plantații.”

În Scânteia tineretului aflăm ce înseamnă reușita în Băilești, localitate „puternic industrializată” ceea ce determină „schimbări fundamentale în viața localității, oferind posibilități practic nelimitate tinerilor ei de afirmare profesională, de împlinire.” Un exemplu este Alexandra care e lăcătuș și a făcut liceul industria din localitate. Ea i se confesează lui Sorin Ovidiu Bălan, cel care o intervievează, spunându-i că era hotărâtă să lucreze în industrie, să deprindă „această frumoasă profesie pe care o am, cea de lăcătuș.” A făcut și cursurile de policalificare, că nu se știe ce-i rezervă viitorul și, în timpul liber, se dedică teatrului, lecturii, „pasiuni pe care acum, în noul nostru Băilești am posibilitatea să le practic.” Studii de policalificare a făcut și frezorul Ion Duca. Acesta a făcut studiile la Craiova, dar a revenit acasă. Nicăieri nu-i mai bine ca acasă pentru că ai „ șansa de a-ți practica profesia aleasă”, un alt motiv pentru care „cu atât mai mult ai datoria ca tu, fiu al acestor locuri, să te întorci.” După studiile din capitala Băniei, poate face acum în voie și cu bucuria întoarcerii la origini, fărașe, lopeți, vătaie și SDV-uri (scule, dispozitive și verificatoare) ca și Alexandra Mitran. Pe scurt, spune S.O.Bălan, Băileștiul este „un oraș pornit cu hotărâre asemenea tuturor localităților patriei, pe drumul transformărilor socialiste, un oraș al tinerilor, un oraș care oferă tinerilor săi multiple posibilități de împlinire profesională și umană.”

Din fluxul de știri din acea zi aflăm că, la Combinatul siderurgic Reșita, 250 de tineri au lucrat în schimburi prelungite pentru a finaliza mai devreme reparațiile capitale la macaraua numărul 2 de la depozitul de minereuri, la secția linie fină și la cuptorul 1 din oțelărie. La Tulcea, spune Agerpres, tinerii de la Combinatul Metalurgic au recondiționat trei tone de cărămizi refractare și vor să recupereze 50 de tone de fontă și fier vechi din zgură. Și tot din isprăvile tinerilor care au „ șansa de a-și practica profesia aleasă”, la București Brigada tineretului de la Întreprinderea de Mașini Unelte și Agregate promite să realizeze suplimentar montajul a două mașini de rectificat și a unui strung carusel pentru export. Paradisul tinerilor proletari din Băilești este în întreaga țară.

Vorbind despre Festivalul „Cântarea României” pe care l-a tot comentat de-a lungul timpului, Florentin Popescu susține în Scânteia tineretului că una din lecțiile esențiale este că „vechile tradiții artistice (unele cu vechime de multe decenii) se cer păstrate și valorificate nu doar cu atenție și discernământ, ci și în litera și spiritul lor originar(...)” cum ar fi diversele festivaluri și târguri tradiționale și „numeroasele și pitoreștile sărbători ale florilor (...) sau cele legate de obiceiuri vechi, tradiționale, de muncile specifice anotimpurilor românești, adevărate imnuri închinate muncii, creației, dragostei de frumos, idelurilor înălțătoare care i-au însoțit întotdeauna pe locuitorii meleagurilor noastre.” Din păcate, constată criticul, sunt numeroase manifestările „cu generic interesant și original” care dau „impresie de improvizat sau de fals; uneori în textele folclorice propriu-zise (...) se fac inserții neinspirate (și care știrbesc atât ritmul, cât și forma generală a creației folclorice respective).” Pentru ca artiștii și creatorii populari să nu se lase prinși în mrejele comercialului, e de părere Florentin Popescu, „ar fi indicată și o mai atentă îndrumare a creatorilor și - de ce nu? - o instruire a lor, la nivel județean măcar, spre a le stimula discernământul în alegerea formulei de creație”. Autorul era încercat de aceste gânduri „de fiecare dată când asistă la o manifestare folclorică (...), atunci când aude de desfășurarea unor ceremonii de premiere a celor mai iscusiți creatori în cadrul Festivalului național „Cântarea României.” În topul muzical publicat de Andrei Partoș în revista Săptămâna, la muzică populară pe primul loc este Ion Bocșa cu Dorul m-o purtat, pe al doilea Valeria Negri cu Hai la horă, oameni buni și pe trei I-auzi cucii cum se-ngână cântat de Angelica Stoican. Urmează Sună, codrule, din frunză (Ioan Chirilă) și Însoară-te, măi neiculiță (Polina Manoilă)

Sub semnul Festivalului național „Cântarea României”, Florin Velicu elogiază, în revista Cinema, casa de cultură de la Huși care, animată de un personaj ca Emil Pascal, s-a remarcat în cadrul festivalului Cântarea României prin filmele (anchete, reportaje, documentare, filme de animație și chiar artistice) realizate acolo câștigând premii peste premii. „Viața oamenilor, a orașului a constituit după cum se vede tema predilectă a filmelor realizate”. Ca și a filmelor dedicate satului românesc și noii revoluți agrare, teme și ele mult-premiate de festival, după cum scrie Călin Căliman. „Drumul satului românesc dinspre ieri spre azi a constituit pentru cinești motiv de reflecție (...) încă din anii de început ai cinematografiei socialiste și până în prezentul imediat.” Cum altfel când de patru decenii în viața satului s-au petrecut „mutații materiale și spirituale de esență pe care, în mod logic și legic, cinematografia nu putea și nu poate să le ignore.” Căci patruzeci de ani sunt de la Plenara CC al PCR când s-a declanșat „complexa acțiune de cooperativizare a agriculturii. Prilejul este mai mult decât binevenit pentru a ne întoarce cu gândul la filmele românești care au scris pe peliculă cronica transformărilor înnoitoare ale satului românesc,” spune nostalgic Călin Căliman. De pildă, documentarul clasic al lui Victor Iliu, Scrisoarea lui Ion Marin către Scânteia, peliculă care dovedește „funcția angajată, militantă a cinematografului în ansamblul de preocupări și probleme ale vieții sociale.” Iar criticul continuă spunând scurt și elogios subiectul filmului care-și propunea „să răspundă cu patos revoluționar, cu chibzuință și luciditate, întrebărilor și nedumeririlor țărănimii (...) aflată în pragul unor mutații structurale ale destinului său istoric.” A urmat În sat la noi, de Jean Georgescu și Victor Iliu realizat în primii ani ai cooperativizării agriculturii, „la cald, cum se spune, un film cu conflicte puternice între vechi și nou.” Și așa mai departe, un lung pomelnic de capodopere cinematografice dedicate cooperativizării și revoluției agrare.
Privind îngrijorate la evenimentele din Polonia (pe 6 februarie au început negocierile dintre Solidaritatea și Partidul Muncitoresc Unit al generalului Jaruzelski), autoritățile române voiau să refacă legăturile cu URSS. Au serbat cu câteva zile (pe 4 februarie) în urmă a 41-a aniversare (în 1948) a semnării tratatului de prietenie cu URSS (care prevedea la art. 3 ca semnatarele „să nu încheie nicio alianță şi să nu ia parte la nicio coaliție şi nici la acţiuni sau măsuri îndreptate împotriva celeilalte Înalte Părţi Contractante” iar la art. 3 se stipulează că „Înaltele Părţi Contractante se vor consulta între ele cu privire la toate chestiunile internaţionale importante, care ating interesele celor două părţi.”) iar Ion Butnaru relatează în România liberă la rubrica Însemnări din Uniunea Sovietică, cât de performantă și competitivă este tehnologia produsă în URSS unde se fabrică „în prezent (...) practic toate tipurile cunoscute de tehnică inteligentă, începând cu componentele electronice, cu circuitele integrate și microprocesoarele și încheind cu producția tehnicii de calcul, de la microcalculatoare la supercomputere...” Pe scurt, nimic nu-i stă în cale tehnologiei de vârf sovietice. Calculatorul este, desigur, piesa principală în sistemul de producție. Ion Butnaru citează un academician sovietic, șef al programului de „computerizare a școlilor” care spunea că „Revoluția electronică dă naștere la noi profesii (...) Iată de ce computerul, lărgind posibilitățile omului, trebuie să devină tot atât de obișnuit pentru copii ca și televizorul sau magnetofonul”. Ion Butnaru pomenește și de băncile de date pe benzi de magnetoscop unde accesul e de 60 de copeici pe minut, dar precizează că „deocamdată posibilitățile tehnice limitate restrâng numărul abonaților, prioritate având cei colectivi, sovietici și străini” și menționează că „până în anul 2000 sistemul informațional se va îmbogăți substanțial, sporind numărul băncilor de date computerizate, dotate cu tehnică nouă.” Informatica, mai scrie euforic jurnalistul de la România liberă, este extrem de importantă „în introducerea tehnicii și a tehnologiei noi, proces vital pentru etapa actuală a dezvoltării și modernizării economiei sovietice.” Este „o mare victorie a revoluției tehnico-științifice, în slujba progresului, a omului.”

În Timișoara, aflăm din România liberă, s-a deschis, „printr-o fericită inițiativă a Întreprinderii județene de producție industrială și prestări de servicii” un atelier fotografic unde se realizează fotografii unicat pentru promovarea producției (albume, afișe etc.) dar și pentru a oferi unităților economice „modele de propagandă vizuală și să le actualizeze pe tot parcursul anului.”

Victor Felea scrie în Jurnalul unui poet leneș: „Citesc aproape toate revistele pentru a mă ține la curent cu mersul tacit al literaturii, și cam atât. Doar în ele mai poate fi întrezărit pulsul viu al spiritualității noastre. Deși discret, el sugerează existența unor forțe creatoare care, în ciuda puținelor mijloace care le stau la îndemână, se afirmă treptat. Diversele promotii de tineri, sprijinindu-se reciproc, se impun atenției prin texte interesante și valoroase anunțând orientări inedite.”

La Operă reprezentație cu Nabucco. Suzana la Teatrul de Operetă. La Ateneul Român concert al formației Quodlibet Musicum.

Pe scenele teatrelor se joacă Nu se știe niciodată (Teatrul Național-Sala Mare), Un anotimp fără nume (Amfiteatru), Trenurile mele (Bulandra-Schitu Măgureanu), Scaiul (Teatrul de Comedie), Dansul morții (Nottara-Magheru), Bărbatul și... femeile (Teatrul Foarte Mic)

La cinematografe rulează Chirița în Iași, Expediția, Capcana mercenarilor, Evadarea, Zece negri mititei, Sora 13.

Capcana mercenarilor (1981) este un film regizat de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu la care e Nicolaescu este coautor. Vedete sunt Gheorghe Cozorici, Sergiu Nicolaescu, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Amza Pellea, Jean Constantin, Colea Răutu, Silvia Popovici etc.etc. Subiectul e de sezon, că tot se serbează pe toate tonurile (naționalist-revanșarde, în special) Mica și Marea Unire: după Primul Război Mondial un baron ungur (Cozorici) recrutează patruzeci de mercenari pentru a executa țăranii (români) dintr-un sat transilvan. Aceștia erau acuzați că ar fi incendiat un depozit de cherestea. Cumva, apare și Violeta Andrei, contesă, să-și plimbe toaletele croite la Viena. Mor câteva zeci de țărani dar ceilalți sunt salvați de maiorul Andrei (Sergiu Nicolaescu) venit de la o partidă triumfală de poker cu prietenii. El adună o trupă de scursură și luptă cu mercenarii baronului pe care, desigur, îi înfrânge grație meșteșugului armelor și clarviziunii lui militare. Apoi maiorul Andrei le dă țăranilor banii câștigați la poker și merg cu toți să participe la Marea Adunare de la Alba Iulia, să se unească cu România.

La televizor se transmite la 19.00 Telejurnalul urmat la 19.20 de emisiunea Dezvoltarea proprietății socialiste - cerință legică, baza progresului neîntrerupt al țării, a ridicării nivelului de trai al poporului. La 19.35 emisiunea Industria - programe prioritare. La 19.55, Teatru TV, Grădina cu trandafiri de Andi Andrieș. În distribuție Virgil Andriescu, Mirela Nicolau, Răzvan Vasilescu, Oana Sârbu etc. La 21.30, Proba răspunderii (color) iar în ultimele zece minute până la ora 22.00, Telejurnalul.

Grădina... lui Andi Andrieș, care a avut premiera în 1963, este o piesă tezistă despre formarea conștiințelor tinere în spiritul eticii socialiste. E vorba despre niște tineri care se lovesc de mentalitățile mic-burgheze ale celor din jur. Pe scurt, piesa se ocupă de fericire ca să ne spună că un câștig bun și satisfacțiile personale sunt nimic, doar o fericire mică și meschină, față de cea a celor care se devotează cauzei comune, se sacrifică, pleacă în munți să facă pe dascălii sau medicii, conform normelor de conduită ale eticii socialiste.

XS
SM
MD
LG