Linkuri accesibilitate

Bulgaria | Protest cu violențe la un spectacol al lui John Malkovich la Teatrul Național din Sofia


Protestatarii purtau un banner cu inscripția „Malkovich, du-te acasă”.
Protestatarii purtau un banner cu inscripția „Malkovich, du-te acasă”.

Protestatarii naționaliști au stricat premiera unei producții de teatru a lui John Malkovich la Sofia, despre care că „îi jignește pe bulgari”. Ei au cerut ca piesa „Guns and the Man” (Armele și omul), de Bernard Shaw, să fie interzisă, iar regizorul John Malkovich să fie expulzat din Bulgaria.

Câteva sute de oameni au înconjurat Teatrul Național și au împiedicat persoanele cu bilete să intre în clădire. Spectatorii s-au plâns că au fost atacați fizic de protestatari, iar poliția nu i-a protejat. În cele din urmă, piesa s-a jucat în fața unei săli aproape goale, unde au putut intra doar jurnaliștii.

Protestatarii consideră că textul lui Bernard Shaw, care spune povestea bătăliei sârbo-bulgare de la Slivnița (1885), subminează demnitatea Bulgariei.

Aceștia au cerut, de asemenea, demisia directorului teatrului, Vasil Vassilev, pentru că a permis punerea în scenă a unei piese „anti-bulgare”.

Vassilev a ieșit să vorbească cu demonstranții, dar unii dintre aceștia au început să-l împingă și să-l atace fizic, ceea ce a obligat polițiștii să îl ducă înapoi în clădirea teatrului.

În fața unei săli aproape goale, Vassilev a cerut presei să transmită spectacolul în direct.

John Malkovich (dreapta) vorbește cu directorul teatrului, Vasil Vassilev (stânga), în timpul protestului în desfășurare în fața teatrului.
John Malkovich (dreapta) vorbește cu directorul teatrului, Vasil Vassilev (stânga), în timpul protestului în desfășurare în fața teatrului.

Protestul de la Teatrul Național din Sofia vine după săptămâni de tensiuni apărute pe marginea piesei puse în scenă de actorul american John Malkovich. Uniunea Scriitorilor Bulgari și mai multe organizații naționaliste au transmis că piesa prezintă poporul bulgar ca fiind „barbar, analfabet, simplu și nespălat”, ridiculizează reușitele armatei bulgare și contrazice „valorile naționale și creștine”.

La aceste atacuri, Malkovich a răspuns că „nu poate decât să se amuze”.

John Malkovich a răspuns că autorul piesei, George Bernard Shaw (dramaturg irlandez, care a trăit între 1856 și 1950) ,,nu știa prea multe despre Bulgaria și bulgari, nici fapte specifice despre război” și că „nu a spus niciodată că aceasta este o poveste adevărată”.

Directorul Teatrului Național, Vasil Vassilev, a încercat să vorbească cu protestatarii, dar a fost agresat de aceștia.
Directorul Teatrului Național, Vasil Vassilev, a încercat să vorbească cu protestatarii, dar a fost agresat de aceștia.

Piesa „Arms and Man” (Armele și omul) e definită de critici ca o comedie anti-război și anti-romantică. Autorul George Bernard Shaw plasează acțiunea într-un oraș bulgar în timpul războiului sârbo-bulgar din 1885.

Multe dintre personajele piesei sunt bulgari iar unele dintre ele au imagini caricaturale.

„Este rușinos că în 2024 cineva vrea cenzură. Aceasta este țara noastră? Am ajuns în acest punct?”, a declarat Vassilev pentru radioul pubic bulgar.

Tensiunile de la Teatru Național au făcut ca una dintre forțele politice din viitorul parlament - „Continuăm schimbarea - Bulgaria Democratică”, să reacționeze prima. Formațiunea a numit demonstrația din fața teatrului „un atac asupra libertății de exprimare, a artei și a spiritului creativ liber”.

De asemenea, partidul GERB, câștigător în alegerile recente din Bulgaria, a condamnat „toate formele de cenzură a libertății de exprimare și artă și încercările de a împiedica publicul să intre în teatru”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG