La doar câteva luni de la invazia Rusiei în Ucraina, doi soldați ucraineni au fost grav răniți în timp ce încercau să elibereze un sat de sub ocupația rusă. Ei au fost preluați de „bunici” protectoare, care i-au apărat și tratat cum au putut mai bine - înainte ca bărbații să moară.
Evhenia era pe periculosul drum spre casă, în apropierea liniei frontului, când l-a zărit pentru prima dată pe soldatul ucrainean grav rănit, dintr-o unitate care încerca să îi elibereze satul de sub ocupația rusă.
„Am văzut un soldat care se târa”, povestește Evhenia întâlnirea ei cu Bohdan Artemciuk, un bărbat de 35 de ani pe care și-l amintește cu drag cu diminutivul „Bohdancik”.
În septembrie 2022, la aproape șapte luni după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina, Bohdan și unitatea sa au intrat în satul Pravdine din regiunea Herson din sudul Ucrainei, ca să elibereze așezarea de forțele ruse.
„Am mers iute spre el și i-am spus: Fiule, lasă-mă să te ajut! Dar nu l-am putut ridica”.
Evhenia, care nu a vrut să se prezinte pentru reporterii Current Time decât cu prenumele, și-a amintit că suferința soldatului era evidentă.
„M-am uitat și am văzut că avea o rană mare pe coaste și pe spate și pe jos era mult sânge”, spune Yevhenia.
În ciuda rănilor, Bohdan a reușit să semnaleze că nu e singur.
I-a îndreptat Evheniei atenția spre curtea în care era Konstantin Hakimov, soldat ucrainean de 31 de ani, și el grav rănit.
Evhenia nu a pierdut timpul și a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta și pe el.
„Dă-mi niște apă!”
Prima misiune a fost să-i îndeplinească lui Konstantin - sau Kostia, cum și-l amintește Evhenia - prima dorință.
„Bunico, dă-mi niște apă”, i-a spus soldatul.
Evhenia făcuse rezerve de apă potabilă încă de la invazia din februarie. La scurt timp după aceea, forțele ruse s-au deplasat spre nord din Crimeea deja ocupată, au cucerit orașul strategic Herson și înaintau spre Nikolaev.
Pravdine, la doar 30 de kilometri sud-est de Nikolaev, a intrat sub controlul forțelor ruse, ba chiar în prima linie atunci când înaintarea Moscovei s-a oprit.
Până în septembrie 2022, unitatea lui Bohdan și a lui Konstantin recucerise satele învecinate și lansa raiduri pentru a-l elibera și pe acesta.
Kostia a sorbit apa, iar Evhenia a alergat după ajutor. Primul ei gând a fost să găsească pe cineva cu o mașină care să-i poată duce pe soldați la un spital dintr-un sat din apropiere.
Dar majoritatea celor care aveau mașină fugiseră de mult - mai erau doar 180 de oameni în satul în care locuiau 1.500 înainte de război.
Vecinii cu care a vorbit nu au vrut la început să o ajute, de teama eventualei răzbunări rusești.
Întorcându-se acasă cu mâinile goale, ea a văzut doi soldați ruși care căutau ucraineni care ar fi putut supraviețui schimbului lor de focuri anterior.
„Băieți, nu-i atingeți. Sunt răniți, nu vă pot face nimic”, i-a implorat ea.
Rușii i-au interogat pe Kostia și Bohdan și le-au luat documentele, dar nu i-au luat cu ei.
Evhenia a plecat din nou, de data aceasta după medicamente și haine, și s-a întors în cele din urmă cu alte două pensionare - Dusia și Valia - care s-au apucat imediat și ele de îngrijirea soldaților ucraineni răniți.
Returning home empty-handed, she saw two Russian soldiers looking for Ukrainians who may have survived their earlier firefight.
Evhenia a încercat să îi întremeze, oferindu-le supă. „I-am implorat, i-am implorat, am plâns”, a spus ea. „Dar ei nu au vrut să mănânce nimic”.
Bohdan părea resemnat că moartea era aproape, spunând simplu că „vine să mă ia”.
În a patra zi, „a cerut un pahar cu apă, l-a băut și a cerut să se așeze”, a spus Evhenia. „A îmbrățișat-o pe Dusia, apoi și-a pus capul pe umărul ei și a murit exact așa, cu ochii deschiși”.
O zi mai târziu, Kostia a murit și el, spune ea cu lacrimi în ochi.
Un ultim rămas-bun
Evhenia, Dusia și Valia s-au asigurat că „băieții” lor, care au vrut să le elibereze, vor fi înmormântați într-o bună zi de către cei dragi.
Riscând represaliile forțelor ruse de ocupație, cele trei pensionare au rugat vecinii să sape o groapă în curtea din spate a Evheniei. Cadavrele au fost învelite cu grijă în cearșafuri, apoi în plastic pentru a le conserva, înainte de a fi coborâte, unul după altul.
Mai întâi au fost depuse rămășițele lui Bohdan, apoi au fost acoperite cu o placă de ardezie mare. Apoi a intrat Kostia, trupul său fiind de asemenea acoperit cu o ardezie pentru a împiedica câinii să ajungă la rămășițele sale.
Trupurile lor au rămas ascunse până câteva luni mai târziu, când Brigada 28 a armatei ucrainene - brigada lui Bohdan și a lui Kostia - a eliberat Pravdine.
Evhenia i-a condus pe soldații eliberatori la cadavrele camarazilor lor și le-a predat documentele, pentru a putea fi identificați.
În cele din urmă, dorința Evheniei s-a împlinit: familiile soldaților pe care îi îngrijise au sosit în sat.
Tatăl recunoscător al unuia dintre soldații morți i-a mărturisit că fiul său i-a vorbit în vis, spunându-i că „este atât de greu, ca și cum ceva m-ar strivi”.
„Și, într-adevăr, așa a fost”, a spus Evhenia. „Era ardezia întinsă pe el”.
(Articol de Dmitro Horievoi, colaborator Current Time în Ucraina)
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.